Despre călătorii şi conectarea cu sinele

Poți să încerci să fugi de propriile-ți frici şi de propria-ți persoană, dar este un simplu miraj. Una din cele mai esențiale lecții pe care am învățat-o în tot acest timp pe drum, este că nici cele mai nebuneşti aventuri sau călătorii, zeci, poate chiar sute de mii de km parcurşi prin nu ştiu câte țări, nu te pot ajuta în mod direct să te conectezi cu tine însuți. Ajută, dar nu te scot neapărat din pragmatism.

Trebuie să recunosc că mulți dintre cei mai ,,nebuni” călători pe care i-am întâlnit până acum, dincolo de aparențe, sunt nişte oameni fragili şi singuri, care îşi reprimă starea de nelinişte interioară prin călătorii. Este o fugă față de neputința şi durerea de a te înfrunta. Şi nu, nu generalizez şi nu încerc să judec pe nimeni. Eu însumi sunt unul dintre aceştia. Şi nu aş limita situația doar la călători de cursă lungă, dar la ei mă pot raporta eu cel mai bine.

Expedițiile şi călătoriile au totuşi un avantaj imens. Te pun fața în față cu tine însuți şi te ajută să dezveleşti strat după strat, dar pentru asta trebuie şi o viziune şi trebuie să-ți clădeşti încrederea prin a te deschide, prin conversație şi noi experiențe.

Călătoriile îți deschid ochii şi înveți enorm, dar nu vindecă în mod direct trauma şi durerea personală, nu-ți permit să ajungi la miez.

Am zis traumă? Da! Mai toți trăim cu ea, dar nici nu o conştientizăm. Pentru asta trebuie o curiozitate şi o voință. Trebuie să te iubeşti atât de mult, încât să-ți pui întrebările esențiale şi să te laşi descoperit, de tine însuți. Şi îți mai trebuie ceva. Persoane în fața cărora să te simți tu însuți, față de care te poți exprima şi la care te poți raporta. Nu suntem făcuți să trăim singuri şi nu ne putem izola, deşi paradoxal, într-un final, rămânem într-adevăr doar noi cu noi înşine.

Conectarea cu sinele, este o călătorie de multe ori mai lungă şi mai întortocheată decât cele mai fabuloase expediții.