10 lecții pe care omenirea le poate învăța de la Noua Zeelandă

Iaca s-a făcut anul de când sunt în Noua Zeelandă. Atunci când am decolat de pe Otopeni, nu mi-am imaginat că ceea ce ar fi trebuit să fie o experiență de 2 săptămâni în țara insulară de la antipozi, urma ușor, ușor, să se transforme într-o aventură de un an de zile, întinsă de-a lungul celor 3 insule principale ale arhipelagului. Fără să-mi dau seama pe moment, prin decizia de a rămâne aici, când pandemia de COVID-19 a forțat lumea să-și închidă granițele, am transformat o situație de criză într-o nouă oportunitate de aventură. Am făcut asta într-una din puținele țări din lume care se poate lăuda cu o revenire cât se poate de aproape de multdorita normalitate pre-COVID-19. Timp de un an de zile m-am putut bucura de una dintre cele mai spectaculoase țări din lume, fără grija virusului și a restricțiilor impuse de pandemie. Măsurile luate la timp de către guvern, cum ar fi închiderea granițelor pentru străini, carantinarea obligatorie la sosire a propriilor cetățeni și rezidenți, un lockdown dur, un set de reguli clare și o campanie de comunicare excelentă, constituie rețeta care a eliminat transmiterea comunitară a virusului COVID 19 și a ajutat societatea neozeelandeză să revină, cu foarte mici excepții, la normalitate. Totuși, dincolo de aceste măsuri, așa cum aveam ușor-ușor să descopăr de-a lungul periplului meu prin cele trei insule principale ale arhipelagului, cheia acestei povești de succes în combaterea pandemiei de COVID-19, rezidă în însăși măduva acestei nații, în principiile și valorile sănătoase care guvernează această țară și care, fără urmă de exagerare, o clasează an după an în topurile celor mai bune țări în care să trăiești. Dincolo de frumusețile naturale și peisajele sale unice, Noua Zeelandă este o țară a bunului simț, în care empatia, implicarea cetățenească, respectul atât față de semeni, cât și față de natură, îi întăresc caracterul integru și armonios. Așadar, în rândurile de mai jos, am pregătit un rezumat al celor mai importante lecții și principii pe care le iau cu mine din Aotearoa și din care întreaga planetă are câte ceva de învățat.

1. Națiunea funcționează ca o echipă, nu ca o sumedenie de cetățeni
   
   Pe 25 martie 2020, la mai puțin de 3 săptămâni de la sosirea mea în Noua Zeelandă, începeam lockdown-ul cu televizorul pornit și cu o pungă de chipsuri în mână, ascultând atent una din primele conferințe de presă susținute de prim ministrul Jacinda Ardern, conferințe cu care aveam, de altfel, să mă obișnuiesc pe întreaga durată a restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19. Unul din mesajele cheie transmise de prim ministrul Ardern a fost cel al echipei de 5 milioane (cu referire la actuala populație a Noii Zeelande). Venind din România, mi-a fost greu la început să prind ideea că aici, întreaga populație a țării poate, într-adevăr, lucra ca o echipă. Tradus, asta înseamnă că respecți regulile impuse, nu pentru că știi că stă cineva cu ciomagul sau cu amenda pe tine, ci pentru că ești conștient că nerespectând-o faci rău echipei și inevitabil ție însăți. Echipa de 5 milioane a Jacindei nu este doar o lozincă. Oamenii ăștia au înțeles demult că nu există soluții individuale, ci doar colective. Aceeasi atitudine s-a vazut si în cazul atacului terorist perpetuat de australianul Brenton Terrant în 2019 în Christchurch. Întreaga natie a condamnat atacul și s-a solidarizat cu minoritatea musulmană pentru că, ghici ce, și ei sunt percepuți ca membri ai echipei de 5 milioane, iar măsuri concrete pentru prevenirea unui viitor astfel de atentat au fost luate imediat, cea mai importantă dintre acestea fiind interzicerea armelor automate. Oare când vom vedea astfel de decizii firești și în SUA? Oare neozeelandezi care au trebuit să-și predea armele nu ar fi trebuit să sară ca arși că li se ia un drept, la fel ca adepții armelor din SUA care justifică deținerea de arme automate ca pe un drept fundamental consfințit de Constituție? Diferența este că în Noua Zeelandă sacrificiul pentru binele echipei înseamnă mai mult decăt individualismul bezmetic. Neozeelandezii funcționează ca o echipă, nu ca o sumedenie de cetățeni.
   
   
2. Empatie, mai presus de toate
   
   Atunci când Margaret Mead, unul din cei mai renumiți antropologi ai tuturor timpurilor, a fost rugată să definească ce înseamnă civilizația, ea nu a facut vreo referire la câte bătălii a câștigat respectiva națiune, câte ținuturi a cucerit sau câți inamici a nimicit în război. Metaforic vorbind, a definit semnul distinctiv al unei adevărate civilizații ca pe o fractură de coapsă vindecată, pentru că nimeni nu poate trece printr-o astfel de experiență decât având parte de grijă, compasiune și bunătate.
   
   Be kind, stay calm este un alt set de cuvinte cheie pe care le-am tot auzit de la izbucnirea pandemiei, cuvinte care au ca fundament empatia, un sentiment atât de promovat și de aplicat în societatea neo-zeelandeză și care, în vremurile grele de pandemie capătă o importanță aparte. Și nu este doar un slogan, fiindcă empatie vezi la fiecare conferință de presă pe care o susține prim ministrul Ardern. La fiecare decizie grea luată nu uită să adauge faptul că știe cât de greu ne este, dar doar gândinu-ne la cel de lângă noi, cu empatie și respectând noile reguli putem trece peste pandemie cu brio.
   
   Este un sentiment împărtășit de majoritatea neozeelandezilor pe care i-am întâlnit. Mai toți oamenii care mi-au ieșit în cale m-au întrebat care este situația în România în ceea ce privește COVID-ul, dacă am tot ceea ce îmi trebuie și nu în ultimul rând m-au îndemnat să rămân, tocmai fiindcă știu că societatea lor este una ferită de urgiile pandemiei care a pus stăpânire pe întreaga planetă. Mai mult, în mod practic, această atitudine se traduce prin decizia guvernului de a ne prelungi vizele un an de zile, din oficiu. Practic ne-au invitat să rămânem. Sincer, nu știu câte alte țări se mai pot lăuda cu o astfel de atitudine.
   
   Și exemplele pot continua, chiar și pe plan internațional. Un exemplu în acest sens fiind oferta Noii Zeelande de a oferi azil refugiaților din centrele de detenție australiene. Empatia caracterizează societatea neo-zeelandeză.
   
   
3. Viața are prioritate, nu economia
   
   Confuzia, deciziile ambigue și care, de multe ori, se bat cap în cap, au bulversat multe țări vestice în ultimul an din cauza pandemiei de COVID-19. Nu același lucru poate fi spus despre Noua Zeelandă. De ce? Fiindcă această țară are un set de valori extrem de bine definit. Ca de pildă viața și sănătatea cetățenilor care au prioritate în fața economiei. Simplu! Privit din afară, ultimul lockdown de o săptămână impus în Auckland, din cauza apariției câtorva cazuri de COVID-19 în comunitate, poate părea o măsură aberantă. Țin să menționez că în Noua Zeelandă nu există cazuri active de COVID 19 în societate, ele fiind detectate din timp, în centrele de carantinarea unde, cei întorși trebuie obligatoriu să petreacă 14 zile după sosirea în țară. Ei bine, aici, acel lockdown nu a fost perceput ca o măsură aberantă, ci ca o măsură ce previne împrăștierea virusului și salvarea de vieți. Viața are mereu prioritate, fiindcă viața este cel mai de preț lucru pe care îl avem. Această confuzie între cine are prioritate, viața sau economia, a bulversat multe societăți de pe această planetă care s-au trezit odată cu pandemia că nu sunt capabile să decidă care dintre cele două are prioritate: creșterea economică sau sănătatea și implicit bunăstarea oamenilor?
   
   
4. Comunicarea eficientă și dialogul deschis, cheile unei societăți de succes
   
   Comunicarea eficientă și dialogul, fie că vorbim de guvern, organizații, sau simplii cetățeni, sunt cheile unei bune guvernări și ale unei bune conviețuiri. Încă rămân surprins de felul direct în care atât cetățenii, cât și guvernul comunică aici. Există o problemă? O definim și găsim soluții, împreună, ca o adevarată echipă. Nu există acel limbaj cu două sensuri, nu există varii informații din varii surse. Există un singur adevăr, comunicat transparent și eficient. Există un singur set de reguli clare, communicate în cele mai eficiente metode, de la campanii online de informare, la afișe, panouri, broșuri plasate în puncte cheie. Este ceva firesc până la urmă, dar după câțiva ani petrecuți în America Latină și în România, trebuie să recunosc că, inițial, normalitatea aceasta a societății neo-zeelandeze m-a frapat. Și dacă este să fac din nou referire la pandemia de COVID-19 și succesul Noii Zeelande în gestionarea acesteia, el rezidă într-o bună măsură în dialogul clar, concis și empatic cu care a ieșit în față guvernul. Atunci când ai un set de valori clare, regulile care se impun sunt clare. Mai mult, acest dialog sincer, deschis și fără prea mult bullshit îl vezi la simpli cetățeni. Atunci când nu-mi place ceva, zic ce nu-mi place. Atunci când există o problemă o expun, o comunic, nu trec cu vederea, nu mă ascund după deget. Știți, toate astea au de a face cu cât de conectați și educați sunt oamenii, dar dialogul franc care se practică în această țară este cu siguranță una din cele mai faine chestii pe care le-am remarcat.
   
   
5. Respectul față de natură și valorificarea ariilor naturale
   
   Știați că în Noua Zeelandă există un râu care în 2017 a fost declarat de către legislativul neozeelandez entitate vie cu drepturi depline? Pe scurt, râul Whanganui, reprezentat de triburile locale maori poate da în judecată pe oricine îi periclitează calitatea apei sau îi pune în pericol ecosistemele. Asta pentru că în Noua Zeelandă toate formele de relief, pădurile, vulcanii, munții și fiordurile sunt văzute ca entități vii, din care se trag strămoșii maorilor și în spatele cărora se ascund legende cu cosânzene și feți frumoși, cu giganți care au zidit acest tărâm de poveste. Ce formă autentică și frumoasă de a-ți arăta respectul profund față de natură! Cum ar fi ca și la noi pădurile amenințate de drujbele furibunde să poată, ca într-un basm, să se năpustească asupra atacatorilor și să-i nimicească sau, mai elegant, să-i dea în judecată. Acestea nu sunt basme în Tara Lungului Nor Alb (denumirea maori a Noii Zeelande). Este o realitate în Noua Zeelandă, iar în periplul meu prin Insula de Nord chiar am avut privilegiu să navighez pe cursul mijlociu al acestui râu într-un canoe, bucurăndu-mă de canioanele sale tapetate cu zeci de cascade. Sigur, realitatea nu este nici aici atât de roz, iar povestea Noii Zeelande este una tristă la bază. Odată cu colonizarea ei, mai întâi de către maori, iar ulterior de către britanici, 70% din pădurile seculare au căzut sub topoarele și drujbele care făceau loc noilor imigranți pentru teren agricol. Dar se pare că la un moment dat, neozeelandezii s-au trezit la realitate și și-au dat seama că nu pot rade chiar tot și că, până la urmă valorificarea ariilor naturale rămase sălbatice, poate fi o sursă de venit substanțială. Au frumuseți și știu și cum să le valorifice încât să genereze un venit substanțial, atât pentru comunitățile mici, cât și pentru bugetul național. Mai pe scurt, își cunosc valoarea și vând aceste frumuseți prin ecoturism la un preț just.
   
   În ziua de astăzi, există 13 parcuri naționale și alte 10.000 de arii protejate în N.Z., care sunt vizitate de unul din doi turiști străini și care generează miliarde bune la buget prin ecoturism. Dar nu fără efort. Department of Conservation (Departamentul Conservării), agenția guvernamentală care are în grijă cea mai mare parte a acestor parcuri naționale și arii protejate are o bază de date fantastică cu toate traseele de drumeție, de la cele mai simple, la cele mai avansate, dar și o rețea de aproape 1000 de cabane, care fac accesibile multe din zonele sălbatice unui public larg. Și tot acest sistem de cabane este gândit în așa fel încât prețurile cabanelor aflate pe cele mai dificile și puțin umblate trail-uri să fie unele modice ($5 pe noapte), iar cele aflate pe cele mai umblate și ușoare trail-uri (e.g. Great Walks) ceva mai pipărate ($65 pe noapte). Aceste informații exacte, credibile și bine documentate, împreună cu rețeaua extensivă de cabane, reușesc să pună în valoare aceste frumuseți unice și să genereze miliarde bune prin milioanele de turiști care vin în Noua Zeelandă, atrași fiind de natură.
   
   
6. Includerea și respectul față de națiunile indigene
   
   Spre deosebire de multe alte țări mari (e.g. Australia, SUA, Canada, Brazilia) care nici până în ziua de azi nu oferă respectul cuvenit primelor națiuni, Noua Zeelandă a făcut în ultimii ani progrese semnificative în includerea culturii maori în toate aspectele vieții și ale societății. De la simboluri maori gravate pe capacele de canal, la artă maori pe geamurile secțiilor de poliție, la plăcuțe bilingve, la revenirea la toponimele maori (în paralel cu cele engleze), am simțit cu adevărat că Noua Zeelandă a fost și este un tărâm maori. Iar atunci când ajungi la o astfel de înțelegere și conviețuire cu națiunile indigene ca și societate, prosperi, cred eu. Fiindcă, până la urmă, cunoștințele acestui popor și viziunea sa diferită asupra lumii pot ajuta în rezolvarea unor probleme cu care ne confruntăm cu toții. Chiar zilele trecute mi-a trimis nașa mea un articol despre cât de poluate sunt unele dintre râurile din Insula de Sud de către industria creșterii de animale. Ce soluție a găsit tribul Ngai Tahu? Să treacă aceste râuri sub conducerea tribului pentru protecția lor, pentru a le putea reda drepturile lor ancestrale, ca entități vii, pentru a prioritiza viața și nu economia. Oare într-o lume nebună, în care tot ceea ce urmărim este creșterea economică și bunăstarea, nu este aceasta o decizie corectă care ar putea redefini la nivel mondial felul cum privim, dar mai ales felul în care ne comportăm față de alte forme de viață, fie ele și râuri (în viziunea maorilor, râurile sunt entități vii). Da, astfel de decizii pot părea inițial bulversante, dar dacă am avea puterea să ascultăm și să aplicăm mai mult din cunoștiințele milenare și viziunea popoarelor indigene, precum se întâmplă deja în Noua Zeelandă, cred că am putea găsi soluții eficiente în rezolvarea multor probleme cu care ne confruntăm la scară globală, precum pierderea biodiversității, secetele, poluarea sau focurile de pădure. Noua Zeelandă ne invită, din nou, să privim aceste probleme printr-o altă prismă, cea a națiunilor indigene.
   
   
7. Sensul civic, crezul neozeelandez
   
   Nu există las’ să facă altul. Las’ că ne ia altul gunoiul. Las’ că face altul curat. Las’ că ne construiește altul. Las’ că are altul grijă de sănătatea noastră.Toți avem un rol de jucat în societate și o responsabilitate față de bunul comun, față de lucrurile de care ne bucurăm cu toții. În ultimul an, de când cutreier insulele arhipelagului, am ajuns să percep această implicare cetățenească ca pe un crez al neozeelandezilor. Fie că vorbim de datoria pe care fiecare o are să înregistreze prin aplicația pusă la dispoziție de către guvern locurile în care a fost (în cazul în care apar noi cazuri de COVID-19 să se poată știi cu exactitate unde a fost persoana infectată și cu cine a intrat în contact pentru a se putea identifica cu ușurință focarul și stinge), fie că vorbim de politica de leave no traces atunci când mergi în natură și trebuie să-ți iei gunoiul acasă cu tine, fiecare are datoria de a păstra curățenia și sănătatea publică. Apropos de politica de leave no traces. În majoritatea parcărilor, a campingurilor, a zonelor amenajate în natură nu există coșuri de gunoi. De ce? Fiindcă îți cari singur gunoiul acasă, de unde ai venit cu el. Și credeți-mă, nu am văzut un singur gunoi aruncat în miile de kilometri parcurși pe potecile pierdute în peisajul sălbatic al Noii Zeelande. Se construiește o cabană nouă? Ok, există sponsorii care donează bani și materiale și se finanțează parțial din fonduri guvernamentale, dar dincolo de toate acestea, mâna de muncă sunt voluntarii, oameni din comunitățile locale care pun umărul la muncă. Exemple ar mai fi, dar vă las cu astea, că mă apucă deja un mic sentiment de ciudă când mă gândesc câte am putea schimba și pe la noi cu puțin mai multă implicare.
   
   
8. Economia circulară
   
   În ciuda faptului că Noua Zeelandă este o țară vestică, cu o economie extrem de bine dezvoltată, băi, nu vezi nici pe departe risipa pe care o vezi în SUA sau în țările din Europa de Vest. Da, poate faptul că este o țară insulară contribuie la acest factor, dar neozeelandezii au în sânge cultura cumpăratului la mâna a doua și a recondiționării și reîntrebuințării unor bunuri care în alte societăți dezvoltate le vezi aruncate una, două, la gunoi. Ce reîntrebuințare ar mai putea avea, de pildă, un cuptor cu microunde stricat? Cu puțină creativitate, unii îl pun la intrarea casei pe post de cutie poștală Și nu este un caz izolat. Am văzut o astfel de practică în foarte multe localități prin care am trecut. Oamenii ăștia chiar nu fac risipă. De la gesturi mici, cum ar fi să se asigure că au închis toate becurile sau că nu udă plantele atunci când este secetă, neozeelandezii sunt grijulii cu ce consumă. Un aspect foarte puțin practicat în alte colțuri ale planetei. Nu doar îmi pare, ci chiar așa este. Kiwioții sunt în armonie cu natura iar nivelul lor înalt de conștientizare a răului pe care consumerismul îl face planetei, constituie o bază solidă în buna funcționare a unei economii circulare.
   
   
9. Dezvoltarea regională prin ecoturism
   
   Nici o zonă din Noua Zeelandă nu este lăsată la voia întâmplării. Fiecare zonă și fiecare colțișor al acestei țări este promovat într-un mod excepțional. Sigur, marketing-ul impune folosirea de superlative și pentru cele mai neînsemnate creste, văi, cascade sau plaje (nu că ar exista locuri urâte în Noua Zeelandă) dar asta atrage turiști. De la cei mai înfocați exploratori, la simpli turiști de week-end, fiecare regiune beneficiază de o promovare excepțională (atât din partea agențiilor guvernamentale, cât și a privaților) iar asta atrage omenii și distribuie venitul din turism într-un mod omogen. Fiecare are câte un pic de câștigat. Nimeni nu este lăsat de izbeliște. Asta ajută la decongestionarea zonelor supravizitate și arhi-cunoscute. Mai mult, zonele mai izolate mai îmbie la ceva. Să rămâi mai mult, să petreci mai mult timp, deci să lași ceva mai mult în comunitățile alea mai izolate. Nu ai bani? Nici o problemă. Platforme precum helpX sau WWOOF, prin care poți oferi localnicilor câteva ore din timpul tău pentru munci agricole sau grădinărit în schimbul cazării și mâncării. Am practicat asta în mai multe locuri, iar gazdele m-au făcut mereu să mă simt ca acasă, oferindu-mi o experiență cu adevărat autentică.
   
   
   
10. Educație prin aventură – cultura călătoriilor
    
    – De unde ești?
    – Din România.
    – Ah, am fost de 2 ori chiar. Îmi place mult țara voastră.
    
    După un an de călătorit de-a lungul și latul Noii Zeelande și după ce am întâlnit și stat de vorbă cu sute de neozeelandezi, pot zice că sunt impresionat. Spre deosebire de multe alte țări de pe Terra, nu am întâlnit un singur neozeelandez care să mă întrebe unde este situată România pe mapamond. Mai mult decât atât. Am întâlnit zeci de neozeelandezi care chiar au vizitat România. Unii chiar de mai multe ori. De la un barman, la un doctor, până la un ranger din Parcul Național Fiordland. Unii au fost înainte de revoluție și după. Alții doar după, iar impresiile variază, dar un lucru este cert: neozeelandezii sunt una dintre cele mai călătorite și documentate nații dintre câte am cunoscut eu până acum. Chemarea sălbăticiei, a zonelor mai puțin umblate, a wanderlustului îi caracterizează pe deplin. Nu degeaba primul om pe Everest a fost un neozeelandez, Sir Edmund Hillary. Chiar dacă Noua Zeelandă este una dintre cele mai îndepărtate țări de pe Terra, oamenii ăștia sunt adevărați exploratori și cunoscători, nu doar a propriei lor țări, ci a întreg mapamondului. Există o adevărată cultură în acest sens și asta este un alt aspect fain al acestei țări și culturi.