Cum am traversat Amazonul – 4.100 km prin Brazilia, Peru și Ecuador

3 țări (Brazilia, Peru și Ecuador), 8 ambarcațiuni diferite, 2213 mile marine (sau 4.100 de km) parcurse și am traversat mare parte din cursul Amazonului și al tributarului său, fluviul Napo.

Prin asta, am legat coasta de est a Americii de sud, de Ecuador, cea de-a 19-a țară/teritoriu al expediției mele prin Americi, refăcând astfel, mare parte din celebrul voiaj al lui Francisco de Orellana, cunoscut ca primul european ce a legat cele două coaste ale Americii de sud, traversând Amazonul, de la vest la est.

Dar înainte să intru în detalii și să vă povestesc experiența mea pe cel mai cunoscut fluviu al Planetei, hai să vă zic câteva cifre și curiozități despre Amazon.

Amazonul, cel mai lung și masiv fluviu al Terrei

Deși mulți dintre noi au învățat la geografie cum că Nilul ar fi cel mai lung fluviu de pe Terra, se pare că, noi studii demonstrează că de fapt Amazonul ar surclasa Nilul, chiar dacă cu puțin.

Cu tributarii Uyucali și Apurimac, Amazonul are o lungime de 6,992 de km, iar Nilul 6,853 de km lungime, deci o foarte mică diferență. Totuși, dacă este să ne uităm la bazinul hidrografic, volum și tributari, Amazonul este de departe, cel mai masiv fluviu al planetei.

De fapt, peruanii numesc Amazon, fluviul care se formează la confluența fluviilor Uyucali și Marañon, iar brazilienii numesc Amazon, doar ceea ce curge la est de orașul Manaus, mai precis la est de confluența fluviului Negru cu Solimoes.

Oricare ar fi definiția lui, Amazonul și afluenții săi sunt impresionanți, spre estuar, fiind chiar greu să deosebești un mal de celălalt.

Macapá, jumătatea lumii

După aproape 21.000 de km parcurși pe bicicletă, ajungeam la jumătatea lunii martie în orașul brazilian Macapá, capitala statului Amapá, în apropiere de estuarul Amazonului.

Fiindcă în afară de a realiza o traversare a celor două Americi pe bicicletă, vreau să intru și în toate țările continentale, varianta de rută aleasă prin America de sud, a fost cea a unui zig-zag, ca să pot astfel cuprinde toate țările continentului. Și cum nu există rute solide care să lege coasta de est a Braziliei de Ecuador, varianta cu barca pe Amazon era cea mai logică, adăugând astfel la expediție, o altă experiență inedită.

Macapá, locul de unde mi-am început incursiunea pe Amazon, este un oraș de aprox. jumătate de milion de locuitor, un oraș de talie medie pentru Brazilia, țară a cărei populații, a depăşit deja 207 miliioane de locuitori.

Oraşul este sărăcăcios, mai ca toate din această parte de lume, cu străzi sparte şi prăfuite, trotuare inegale, dar cu oameni super de treabă.

Familia lui Caroline (în poza de mai jos), m-a primit foarte fain în casa lor (îi cobtactasem pe couchsurfing.org) și am putut să mă relaxez câteva zile şi să mănânc bine în casa lor, asta după ce îndurasem umiditatea și ploiole torențiale din Guiana franceză și drumul din Amapa. Eram efectiv sătul de ploi. Caroline a ținut musai să încerc câteva mâncăruri tipice braziliene, cum ar fi feijoada şi açaí-ul. De açaí mai auzisem, dar l-am asociat mereu cu un suc dulce, pe când oamenii de aici, îl consumă pastă, fără zahăr.

Macapá are totuşi o chestie unică în lume. Cum pe aici trece linia ecuatorială, stadionul orașului, se zice că e împărțit în două, chiar de către Ecuator; adică o echipă e cu o poartă în emisfera nordică, cealaltă cu ea în cea sudică.

Nu m-am abținut să nu bag şi eu un selfie cu stadionul, chiar dacă nu sunt nici pe departe un fan al fotbalului. Şi uite cum ajungem la fotbal…

În Brazilia, vrei nu vrei, tot trebuie să fi microbist. Eu nu aş deschide veci o discuție cu şi despre fotbal, dar în Brazilia m-a mâncat să întreb pe unii, alții, despre ultimul dezastru de la campionatul mondial. Zic ultimul fiindcă primul a fost în 1950, prima oară când au organizat brazilienii un turneu final şi au fost învinşi în finală de vecinii uruguaiezi. Finala a rămas în istorie ca O Maracanaço sau El Maracanazo, de la faimosul stadion Maracaná din Rio, construit la acea vreme special pentru acel campionat mondial.

De fiecare dată când întrebam pe vreo unul, răspunsul era unul similar. Nu se mai gândesc la ce s-a întâmplat atunci, fiindcă pentru ei acel meci n-a existat.

De la Macapá, la Tabatinga via Santarem şi Manaus

Cum nu există bărci directe spre Manaus, poți cumpăra doar cu schimbare în Santarem. De fapt, toate bărcile pleacă din portul Santana, un orășel satelit al Macapá-ului, situat la 10 km vest. Odată ajuns acolo, care mai de care se înghesuie să-ți vîndă bilete. Prima oară mi-au cerut 350 de reali (437 de lei) până la Manaus, cu 3 mese pe zi incluse doar pe prima barcă, până la Santarem. Am negociat și mi-au lăsat-o până la urmă la 300 de reali (375 de lei). Totuşi din discuții ulterioare, reiese că poți călătorii chiar mult mai ieftin de atât. Rețeta ar fi să le dai un maxim pe care eşti tu dispus să-l dai şi dacă se poate să nu fi „gringo,” adică străin, ajută enorm. Hahah…

Barca a plecat din Macapá pe seară, în jur de la orele 17:00, iar eu, am ajuns cam cu o oră înainte de plecare, numai bine cât să mă duc să-mi cumpăr și un hamac, că no, pe bărcile astea, toată lumea doarme la hamac și pe al meu mi-l furaseră prin Venezuela. Aaa, chiar așa. Ce mi s-a părut cel mai original la toate drumurile astea lungi cu barca, este chiar faptul că dormi în hamac la comun şi aşa ai şansa să prinzi puțin din cultura braziliană, să observi mai bine pasagerii şi de ce nu să intri în vorbă cu ei. Dar şi să admiri malul drept al Amazonului.

În fine, dacă sunteți curioşi, am filmat aici, cam cum se prezenta prima barcă.

Celalalte două bărci (Santarem-Manaus și Manaus- Tabatinga), aveau să fie foarte similare cu prima. De la Santarem la Manaus se fac 2 zile și trebuie să plătești pentru hrană (13 reali prânzul și la fel cina), iar de la Manaus la tripla fronteiră, vreo 6 zile, cu mâncarea inclusă.

În general, hrana este foarte ok pe bărcile braziliene. Dimineața ți se dă te miri ce și mai nimic (cafea și o bucată de pâine și eventual ceva fructe), dar prânzul și cina, deși nu diferă mult, sunt consistente. Au de obicei paste cu orez şi fie carne de pui sau vită (mai rar porc) și ceva salată. Ei și farinha, bineînțeles, că suntem în Brazilia.

Amazonia

Cu cei peste 7 milioane de km pătrați ai săi, Amazonia este plămânul Terrei și asta fiindcă este mai mare decât jungla din Congo și cea din Indonezia la un loc, următoarele cele mai mari păduri tropicale din lume. Eu n-am să încerc să descriu Amazonia, nu am să scriu prea multe, pentru că pozele cred că vorbesc de la sine. Cuvintele ar fi de prisos fiindcă este acel gen de loc, unde timpul capătă alte dimensiuni, unde simți că ai intrat pe un tărâm magic, unde răsăriturile şi apusurile au parcă alte culori, altă semnificație, altă formă.

Cum înaintam în amonte, ambarcațiunea trăgea din toate puterile contra curent, învingând cursul natural al fluviului, cărând pasageri dar și marfă, care este descărcată în satele izolate de pe traseu.

Da, Amazonul joacă aici rolul de autostradă, cea mai importantă autostradă cu bifurcații, pe tributari. Nu există șosele. Oamenii și marfa se mișcă pe apă, iar fiecare familie are barca sa. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost când am văzut copii nevoiași apropiindu-se de vaporaşul nostru ca să le aruncăm bani sau mâncare. Sărăcia este o realitate dintre cele mai crunte în regiune, iar odată cu globalizarea şi cu pierderea modului de viață ancestral, nu cred că are să se amelioreze prea degrabă.

Ici-colo, printre două pâlcuri de junglă, câte o gospodărie răzleață. Cei mai înstăriți se apropie şi ei de ambarcațiune prin câte vreun sat. Vin să recupereze marfa comandată la oraș.

Manaus

Manaus este cel mai mare oraș din toată Amazonia, iar aici am avut parte de niște experiențe tare interesante, dar una din cele mai notabile, a fost locuitul cu o familie din favelă. A fost o adevărată lecție de viață.

Favelele braziliene sunt acele cartiere defavorizate, cu case semi-terminate, măcinate de sărăcie şi unde criminalitatea este în floare. Am vrut să văd cu ochii mei cam cum decurge viața pe acolo şi am făcut-o şi spre marea mea mirare, am descoperit că în tot acest haos, există de fapt o ordine precisă şi o întreagă ierarhie.

De fapt, ceea ce m-a impresionat cel mai tare, a fost partea cu traficanții de droguri

Băieții ăştia, în afară de faptul că vând praf celor dependenți şi toată „marfa” trece prin mâinile lor, mi s-a explicat că ei joacă şi rolul de arbitru suprem în comunitate. Cum vine asta?

Tabatinga (Brazilia) – Leticia (Columbia) – Santa Rosa (Peru)– Iquitos (Peru)

De la tripla frontieră (Brazilia, Columbia, Peru), la Iquitos, am fost însoțit de alți doi călători români, Nelly și Cristian, cu care m-am îmbarcat pe o barcă rapidă. Cunoscută ca El Ferry, aceasta este o cursă nou înființată, cu o barcă second hand cumpărată din Norvegia. Un lux ieşit din comun pentru partea asta de lume, dotată cu scaune de piele şi aer condiționat.

În mod normal, ai plăti undeva la 200-250 de soli ,pentru o barcă rapidă pe această rută, dar fiindcă aceasta are o capacitate net superioară, au redus considerabil prețul, fiind unul extrem de competitiv.

Doar 12 ore de la frontieră la Iquitos, pentru 80 de soli (100 de lei) și cu mic dejun și prânz inclus, totuși ambele sub orice critică. Ce e interesant de spus aici, este că venind dinspre Manaus, ajungi în Tabatinga, pe partea braziliană, dar barca spre Iquitos pleacă din Sanata Rosa, de pe o insuliță ce se află în partea peruană. Așa că transferul se face mai întâi spre Leticia (Columbia), iar apoi pentru 3.000 de pesos columbieni (4,20 lei), te pot trece cu barca din Leticia spre Santa Rosa. Dar cum barca de Iquitos nu pleacă din debarcaderul principal, din Santa Rosa, probabil pentru că nivelul apei este prea scăzut acolo, mai dai 5.000 de pesos columbieni (7 lei) să te transfere un barcagiu la cheiul cu pricina.

Partea nasoală la barca rapidă e că nu prea ai cum să te bucuri de peisaj şi de locurile prin care treci. Nu că s-ar schimba mult, dar parcă tot mai fain e să leneveşti la hamac, privind păsările colorate şi delfinii roz, care înnoată uneori, paralel cu barca.

Iquitos

Iquitos nu m-a impresionat. De fapt ce zic? M-au impresionat gunoaiele și mizeria şi sărăcia generală. Iquitos este poate singurul oraş de jumătate de milion de oameni din această zonă, care nu comunică rutier cu restul țării şi a continentului și s-a dezvoltat enorm la începutul secolului XX, când cu febra cauciucului din regiune.

Bătrânii locului încă își mai aduc aminte de vremurile când existau rute navale care legau direct, Europa de Iquitos. Așa de important devenise acest oraș amazonian. Azi, principalul mijloc de transport în oraș, este moto-taxiul, ceea ce crează o atmosferă similară cu cea din marile oraşe indiene, iar turiştii străini nu lipsesc totuși, Iquitos fiind cunoscut pentru şamani şi ayahuasca. Piața Belen, cu forfota-i specifică şi multitudinea de produse, mi s-a părut tare drăguță. Atenție la buzunare în schimb. Amicii români de care vorbeam adineauri, s-au trezit cu mâna unuia în rucsac.

Iquitos(Peru) – El Coca (Ecuador)

Cea mai frumoasă parte, ca peisaj și sălbăticie, din întreaga expediție pe Amazon, avea să fie de la Iquitos, la El Coca în Ecuador. Această porțiune pe fluviul Napo, a fost cea mai sălbatică și este de fapt și cea mai greu accesibilă, uneori nivelul fluviului Napo fiind foarte scăzut și ambarcațiunile întâmpină dificultăți să o ia pe acolo.

Eu am avut baftă din două motive. Una că nivelul era chiar ridicat, doi că am reușit să găsesc o ambarcațiune lentă, care face traseul Iquitos – Cabo Pantoja (frontieră) în 6 zile și costă 100 de soli (eu am scos-o chiar la 90 – 110 lei), cu tot cu 3 mese pe zi.

Partea nasoală este că, barja în sine, era o ruginitură, cu buzi care puțeau de-ți luau nasul, iar echipajul era pus pe căpătuieli (tot mă întrebau cât face bicla, cât face una, alta, dacă nu o vând, etc). Nu mai zic că mi-a dispărut încărcătorul de telefon şi am avut nişte certuri urâte cu câțiva dintre ei, când i-am văzut că aruncau tot ce înseamnă deşeu, direct în apă. Fie că erau ambalaje, fie că erau bucăți de cărămidă şi materiale de construcții. Asta m-a făcut să rămân cu un gust tare amar.

Într-un final, de la frontiera peruviano-ecuadoriană, aveam să mai fac doar o zi până în El Coca, de unde am șosea să pot pedala din nou.

Astfel, preț de 2 luni de zile, am refăcut în sens invers, o bună bucată din voiajul lui Orellana.

Am dat şi prețuri,  în speranța că poate vor ajuta alți călători. 8 ambarcațiuni din Macapa (Brazilia) până în El Coca (Ecuador), m-au costat un total de 1102 RON, care este un preț extrem de accesibil pentru dimensiunea acestei incursiuni pe Amazon. Țin totodată să le mulțumesc din suflet lui Nicky Predescu, Mihai Guberneac şi Eugen Frunză, pentru donațiile lor. Ei sunt câțiva din oamenii faini care îmi fac posibilă această expediție prin Americi. Jos pălăria!