18 ore în Transnistria

Odessa – Tiraspol și soldatul sovietic de pe câmp
Să se tot fi scurs câteva ore de când am părăsit Odessa pe două roți când, deodată se porni o ploaie torențială văratecă care te udă până la piele. Norocul nostru e că fix în acel moment ca prin minune am dat de un adăpost acoperit pe marginea șoselei ce leagă Odessa de Tiraspol. Lângă adăpost era statuia unui soldat sovietic cu o mitralieră în mână. Imediat o pun pe Elena să-mi traducă din rusă ce era scris în dreptul soldatului și aflu că ăla e locul în care s-au bătut luni de zile românii cu sovieticii în vara-toamna lui 1941 la începutul operațiunii Barbarossa.
Ploaia încetează, soarele reapare pe cer iar noi ne continuăm drumul spre Tiraspol. Câmpie și sate sărăcăcioase pe tot drumul. Curând ajungem în localitatea de frontieră, unde Elena îmi aduce aminte că trebuie cheltuite toate hrivnele ucrainene care ne-au mai rămas. Sophian vrea o înghețată iar eu ca de obicei o cafea, așa că intrăm într-o tarabă și dau să o folosesc pe Elena ca ghid când realizez că vânzătoarea înțelegea româna. Entuziasmat o întreb, „Vorbiți româna?” la care ea îmi răspunde sec „Niet, moldavski!”

Granița transnistreană
Din vârful satului aflat pe frontiera ucraineano-transnistreană se vede foarte bine granița. Așa că încălecăm pe biciclete și ne pornim într-acolo. Pe partea ucraineană există un afiș mare scris în ucraineană, rusă dar și română (da, română scrisă în grafia latină) cu ce ai voie și mai ales cu ce nu ai voie să traversezi granița. Respectiva graniță oficializează în mod normal trecerea în Republica Moldova, Transnistria nefiind un stat recunoscut. Cred că dintr-un exces de zel de moment, chiar dacă eram perfect conștient că transnistrenii nu ne plac mai deloc pe noi românii, îmi las totuși tricolorul să fluture la spatele bicicletei. Prezentăm pașaportul, ni-l ștampilează ucrainenii, trecem podul peste lacul Cuciurgan și dăm în granița transnistreană. După ce ne pun să completăm niște hârțăloage cu datele personale și suntem atenționați că nu avem voie să stăm mai mult de 24 de ore în Republica Transnistreană și nu ni se aplică nici o ștampilă în pașaport, suntem lăsați în voie. 200 de m de punctul de trecere a frontierei găsim și un panou care ne amintește că am intrat într-o țară care nu există. Alți câteva sute de m în față pe un panou fixat sub un pod de cale ferată dominat de simbolul fostei URSS suntem informați că Transnistria sărbătorește în acel an (i.e. 2013) 22 de ani de independență față de Moldova.
Vestea bună e că ne mai despart numai 40 de km de capitala Tiraspol. Treptat soarele apune, dar șoseaua foarte bine asfaltată și îngrijită cu 2 benzi pe ambele părți rămâne pustie. Rar când trece câte o mașină pe lângă noi.

Tiraspol
Era în jur de ora 10 seara. În depărtare se văd lumini din ce în ce mai intense. Știam că nu mai avem mult până intrăm în Tiraspol, iar curând vedem pe partea dreaptă un panou trilingv scris în rusă, ucraineană și română (grafie chirilică) care marchează intrarea în oraș. Stanislav, băiatul pe care îl cunoscusem în Odessa cu o zi înainte și care ne găzduise la el peste noapte a venit și el pe bicicleta lui cu noi. Fiind început de weekend vroia să-și viziteze prietena și pe mama acesteia care locuiau în Tiraspol. Deși doar cu autobuzul, el mai fusese la Tiraspol așa că se descurca binișor prin oraș și nu ne-a luat mult să dăm de blocul sovietic în care stă Tanya cu mama sa. Curând o aud pe Elena parcă entuziasmată…”blocul ăsta e leit cu al meu din Chișinău, numai că la noi au schimbat liftul cu unul mai nou.”
În momentul în care ești invitat la ruși acasă este imposibil să nu ți se pună în față o masă plină cu mai de toate de-ale gurii și cam așa a fost și acasă la Tanya, mama acesteia punându-ne la masă imediat ce am intrat în casă.
A doua zi, ne luăm la revedere de la gazdele noastre și dăm cu bicicletele o tură a Tiraspolului. Curând ne dăm seama că mai toate benzinăriile și magazinele din oraș aparțin Sheriffului, companie ce a fost fondată de doi foști KGB-iști, Victor Gușan și Ilya Kazmaly la începutul anilor 1990 odată cu căderea URSS-ului. Statuia lui Lenin e peste tot. La un moment dat observ pe o clădire fosta stema a RSSM-ului, adică a fostei Republici Socialiste Sovietice Moldovenești. Înainte să ieșim din oraș ne oprim în fața parlamentului transnistrean să ne pozăm cu Leninul cel mai faimos din oraș dar suntem fugăriți de paznicul care îndată ce ne-a văzut apropiindu-ne de clădire a venit la noi să ne anunțe că nu avem voie să fotografiem nici clădirea parlamentului nici pe Lenin de aproape.
Tiraspol-Tighina
Ultimul lucru pe care l-am făcut în Tiraspol e să vizităm piața de vechituri care aparent se organizează în fiecare duminică lângă statuia lui Alexandru Suvorov, după care ne-am îndreptat spre vechea Tighină sau Bender cum îi spune în rusă. Deși Tighina e pe malul drept al Nistrului, în urma conflictului transnistrean orașul a rămas controlat de Tiraspol. Traversăm podul peste Nistru. În dreapta se văd zidurile cetății medievale ale Tighinei. La capătul podului e un tanc și niște soldați ruși se uită mirați la noi, întrebându-se probabil ce caută 3 puștani pe biciclete pe acolo. Traversăm Tighina și urcăm dealul care desparte lunca Nistrului de podișul Moldovei și dăm curând de graniță.
Elena prezintă cele 3 pașapoarte. Inițial vameșul nu vrea să ne lase să trecem în Moldova spunându-ne că trebuia să trecem adresa blocului unde am dormit peste noapte pe fișa completată la intrare. Elena ridică vocea la vameș, acesta se consultă cu colegii și suntem într-un final lăsați să trecem. La intrare în Moldova, pe partea dreaptă a șoselei văd o fântână, Fântâna Eroilor, un tricolor vopsit pe un perete și o cruce mare.

Transnistria
Cunoscută ca Republica Moldovenească Nistreană, Transnistria s-a născut din conflictul moldo-transnistrean de la începutul anilor ’90. La acea vreme transnistrenii, preponderent ruși și ucraineni pretindeau că nu pot rămâne în cadrul unui stat național moldovenesc care tocmai ce-și declarase limba oficială româna și a cărui destin părea tot mai legat de cel al României, unirea dintre cele două state fiind văzută ca o posibilitate foarte probabilă. Totuși asta a fost doar un pretext, dat fiind faptul că în regiunea transnistreană se găsea marea parte a industriei grele de armament a RSSM-ului, acesta reprezentând un motiv mult mai plauzibil pentru despărțirea de restul Moldovei independente, totul sub oblăduirea și suportul Rusiei. Cert este că în ziua de azi, drepturile minorității românești din regiune nu sunt respectate și tolerate sub nici o formă iar româna, spre deosebire de Republica Moldova continuă să fie scrisă cu grafia chirilică impusă încă din anii 1940 de sovietici iar armata rusă continuă să staționeze pe teritoriul transnistrean. Deși Moldova nu are control asupra Transnistriei, aceasta nu este un stat recunoscut de comunitatea internațională, ea aparținând de facto Republicii Moldova.