Calatorii si Expeditii

zoom
No comments

Ultima parte din Peru, Lacul Titicaca și La Paz, Bolivia

Ultima oară când am scris pe blog, vă povesteam despre aventura de la Machu Picchu și cum am reușit să intru gratis, la unul din cele mai importante obiective din Peru. A trecut ceva timp de atunci și încă nu am apucat să vă spui ce am mai văzut și trăit de atunci.

No, pe scurt, aventura americană a avansat și am reușit să ating Argentina, un obiectiv care, multă vreme mi-a părut unul foarte îndepărtat, un loc, un concept greu de atins.

Asta este partea bună. Partea mai puțin bună, este că, undeva, la aproximativ 232 de km de Asunción, Paraguay, în provincia argentiniană Formosa, pe un drum neasfaltat, mi s-a rupt furca de la bicicletă. Și cum n-am găsit alta care să se potrivească prin zonă, aștept, încă, una nouă din țară, de la partenerii Crossbike. Dar mai multe detalii despre asta, vă voi da într-un articol viitor. Acum, hai să vă zic cum a fost ultima parte din Peru, Cuzco, Lacul Titicaca și La Paz, Bolivia.

Cuzco – orașul imperial incaș și drumul spre Lacul Titicaca

Cuzco este, fără doar și poate, una din destinațiile de top din Peru. De aici începe pentru cei mai mulți turiști și incursiunea spre Machu Picchu și Lacul Titicaca.

Spre deosebire de alte orașe din Peru, Cuzco, cel puțin în zona centrală, pare a fi unul din cele mai curate și organizate orașe din Peru. Cu clădirile sale coloniale și atmosfera sa rustică, prețurile în Cuzco sunt și ele pe măsură, mai pipărate ca în alte zone ale țării. Totuși, dacă nu cauți un loc fancy, în Piața Sfântul Petru (Mercado San Pedro), găsești, ca în mai toate piețele din Peru, bucate diverse, ieftine și delicioase. Și este relativ aproape de Centru, de Piața Armelor.

Tot în Cuzco, am văzut și cei mai mulți ‘gringo’ pe kilometrul pătrat din toată țara Inca (Peru este supranumit și țara Inca). Nu că nu ai vedea străini și în alte părți, dar aici ies mai în evidență. Peru, în general, este una din cele mai turistice țari din America de Sud.

Dar cel mai fain obiectiv pe care am apucat să-l vizitez aici a fost Sacsayhuaman, fortăreața ceremonială incaşă. Din păcate, foarte puțin din ceea ce era capitala incaşilor s-a mai păstrat până în ziua de azi, spaniolii lui Pizarro, distrugând templele lor şi construind biserici şi catedrale catolice deasupra. Sacsayhuaman este unul din puținele temple precolumbiene care s-au păstrat.

În Cuzco s-au întâlnit şi confruntat în secolul al XVI-lea două lumi diferite: cea spaniolă (europeană) şi cea incaşă. După cucerirea Cuzcoului, incaşii s-au retras spre alte oraşe, precum Machu Picchu, Choquequirao sau Vilcabamba, până unde au fost fugăriți de către spanioli.

Când te gandești mai bine, realizezi, de fapt, că o mână de europeni au reuşit să distrugă un ditamai imperiu, foarte avansat pentru vremea lui, prin forța armelor. Şi cam asta este istoria Americilor, în general. O istorie care s-a scris cu arma în mână şi prin jaf organizat.

Înapoi pe șa, la ieșirea din Cuzco, am avut surpriza să am o pantă lină, cam vreo 30 de km. Dacă între Nazca și Cuzco am avut urcări incredibil de grele, de la Cuzco spre La Paz, Bolivia, pe altiplano, drumul devine mult mai ușor, pe bucăți bune fiind drept ca lacrima. De aici și numele de altiplano, adică ‘planul înalt’. Așa că, pe mijlocul Cordilierei, drumul este unul cât se poate de drept. Cum te apropii de vreo una din margini, situația se schimbă radical.

Prima noapte după ieșirea din Cuzco, mi-am petrecut-o pe marginea unui lac. Mi-am cocoțat cortul într-o căsuță de lemn și nici n-am mai pus capacul cortului deasupra, iar până să adorm, am citit primele 30 de pagini din ‘America’ lui Kafka, unul dintre ultimele sale romane, a cărui manuscrise le-a înmânat lui Max Brod, cu rugămintea de a fi arse. Acesta, în schimb, le-a publicat. Așa că din creierul Anzilor, m-am teleportat pentru scurt timp în labirinturi absurde și situații fără de ieșire imaginate de maestrul Kafka. Dacă vă întrebați în ce format citesc, cel mai adesea găsesc cartea gratis, pe net, de preferință în format epub, pe care-l deschid cu aplicația UB Reader.

Cum vă mai povesteam într-unul articolele anterioare, zona andină este extrem de pitorească. Ici, colo, dai de câte un sat uitat de lume, iar între, este plin de turme de lame și de alpace, țărani care muncesc câmpul, iar în depărtare, mai apare uneori câte un pisc acoperit de nămeți. Am dat la un moment dat și peste niște țărani care arau cu plug de lemn tras de boi, a la Grigorescu. La noi or mai exista?

Nu mi-am cărat mâncare cu mine pe porțiunea aceasta, fiindcă în mai oricare așezare dai de câte un restaurant sau popas turistic, unde pentru 6 – 8 soles (~7 -9 RON) poți servi o masă completă, chiar dacă în unele locuri vând doar pește (de regulă păstrăv). Totuși, mâncarea de care m-am îndrăgostit în Peru este ‘lomo saltado’ (orez cu cartofi prăjiți și tocăniță de carne). Bine, și de cebiche, dar se găsește doar în zona de coastă.

Într-o altă seară, am înnoptat la un colegiu agricol. Făcusem puțin peste 100 de km în acea zi și am cerut voie paznicului să înnoptez acolo. Prefer să mă opresc într-un loc unde îmi pot reîncarcă bateria telefonului pentru că îmi înregistrez în permanență traseul cu aplicația Strava. Mi-am instalat totuși cortul pe unul din holurile colegiului, am înfulecat ceva de-ale gurii și cum m-am pus în sacul de dormit, dus am fost. Micul dejun l-am luat a doua zi într-o localitate la 15 km. Trebuie să vă zic că din Cuzco, mai departe, am menținut un ritm foarte bun, având mai multe zile cu peste 100 de km parcurși.

Într-o altă dimineață, după ce îmi pusesem cortul pe terenul unor gospodari, m-am trezit cu resturi fecale de lamă aruncate în cort. Pesemne că speriasem oamenii. Nu cred că mai văzuseră un așa cort în viața lor. Și-or fi zis: ‘Piu, piei Satana’. Cruci n-am văzut să-și facă. Catolicismul colonizatorilor i-a ocolit. Dar de speriat, i-am sperat și nici nu le cerusem voie să pun cortul acolo. Nu că ar fi fost prin zonă, seara târziu când m-am așezat eu acolo. Da, poate v-am mai spus, nu sunt deloc o persoană matinală și continui, de multe ori, să pedalez până la ore târzii, după lăsarea nopții.

Lacul Titicaca, intrarea în Bolivia și La Paz

Nu am ales ruta tradițională spre La Paz, rută care ar fi trecut prin Juliaca și Puno, ci o rută care înconjoară lacul Titicaca prin nord – est, cu trafic mult mai redus și numai bună pentru cicloturism. De aproximativ un an, există și punct oficial de trecere a frontierei, la Tilali, de partea peruană și Puerta Acosta de partea boliviană.

Lacul Titicaca, situat la o altitudine de peste 3.800 de m, cu o suprafață de 9.710 km pătrați, este cel mai mare lac din America de Sud și cea mai înaltă cale navigabilă din lume. Prima oară când am auzit despre acest lac, a fost prin clasa a V-a, la ora de geografie, când râdea întreaga clasă la auzul acestui nume. Dacă ne uităm totuși la etimologia lui, în limba indigenă aymara, titi înseamnă puma, iar caca poate fi tradus ca alb, deci Titicaca însemna puma albă.

În Huancane am dormit într-un han, la comun, cu doar 5 soles, iar în drum spre granița boliviană, mi-a explodat camera de pe spate. Bucăți s-a făcut…

Partea de nord est a Lacului Titicaca, fiind mai izolată, nu mă așteptam să fie asfaltată, dar cu câteva mici excepții, atât partea peruană, cât și Bolivia au asfaltat aproape întreaga porțiune.

Bolivia este una dintre cele doar 3 țări sud americane care cer viză cetățenilor români (împreună cu Guyana și Surinam), așa că am intrat cu pașaportul canadian. În general, îl folosesc pe cel român, dar la nevoie schimb, cum mi-e mai ușor.

Am ajuns seara în vama peruană și până să mă înregistreze și să-mi pună ștampila de ieșire, s-a luat curentul. Totuși, odată rezolvată situația m-au cazat la ei, fiind prea târziu să mai continui încă 15 km până la Puerto Acosta pe partea boliviană.

Drumul dintre cele două vămi, este unul sinuos, neasfaltat care urcă până pe la vreo 4.200 de m, că să coboare apoi în Puerto Acosta pe la 3.900 de m. Undeva în creștetul dealurilor, este marcată și granița. Mă prinde ploaia, dar nu pot să nu remarc cât de frumos se vede de acolo de sus lacul Titicaca.

De acolo, în 2 zile am fost în La Paz, unde plănuiam să-mi fac baza pentru câteva ascensiuni pe masivi din Bolivia.

Spre deosebire de Peru, Bolivia este de două ori mai ieftină, dar văzându-te gringo, vor încerca cu orice preț să-ți vândă totul mai scump. Îmi aduc aminte că în drum spre La Paz, m-am oprit să mănânc o supă, și femeia care vindea pe marginea străzii, o cholita, cum le spune în limbajul local (cholita sunt femeile care se îmbracă în portul popular introdus de colonizatorii spanioli) mi-a cerut dublu față de localnici. Chiar dacă vorbeau în aymara, mi-am dat seama de ‘manevră’ și i-am zis. S-a uitat urât la mine…

În Bolivia, mai mult chiar decât în Peru, oamenii, în mare parte indigeni aymara, sunt destul de ostili cu străinii, cel puțin din priviri. Deși oameni faini întâlnești peste tot, nu de puține ori mi-au lăsat impresia că văd străinii ca pe o resursă de care trebuie să profite. Asta poate și pentru istoria zbuciumată a locului, pentru faptul că spaniolii au scos cele mai multe tone de argint și alte metale prețioase chiar din Bolivia, folosind localnicii pe post de sclavi.

Intrarea în La Paz mi-am făcut-o prin El Alto, un cartier situat la 4.100 de m altitudine și care găzduiește și aeroportul internațional, aeroportul situat la cea mai mare altitudine din lume. Dacă în Peru probleme de trafic sunt cauzate de așa numitele moto taxiuri, în Bolivia nu vezi nici urmă, dar traficul tot infernal este. În mare parte datorită puzderiei de microbuze Toyota, a căror șoferi conduc nebunește. Norocul meu este că sunt pe bicicletă și mă pot strecura ușor.

Am găsit La Paz într-o fierbere continuă, înainte de Sărbătorile de iarnă. Toată lumea încearcă să vîndă și să cumpere câte ceva. De la baterii, la fetuși de lamă. Da, fetuși de lamă, ați citit bine, care în cultura indienilor aymara, sunt aduși ca ofrandă Pachamamei, zeița Terrei.

Străzile înguste, presărate de comedores și cafenele șic amintesc de un oraș boem european și sunt mereu pline de trecători grăbiți nu se știe unde.

Eu tot ce vroiam să găsesc, era un magazin specializat pe închiriere de echipamente montane, pentru o posibilă ascensiune pe Illimani și Sajama. Și am găsit, dar despre ascensiuni vă povestesc în materialul viitor.

Atașez mai jos o hartă a traseului pe care l-am parcurs între Cuzco, Peru și La Paz, Bolivia.

Acum mă puteți urmări şi pe contul de Instagram şi urmări progresul expediției pe cel de Strava.

Dacă vă place ce fac și doriți să susțineți expediția în premieră națională de traversare a Americilor pe bicicletă #cycletheamericas puteți face o donație accesând link-ul PayPal de mai jos.

Parteneri logistici

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.