Tag Archives: motivational

zoom
1 comment

10 lecții de viață învățate în cei 3 ani de când cutreier Americile

Sunt întrebat de multe persoane care sunt lecțiile învățate în ultimii 3 ani de când sunt pe drum. Ar fi multe de spus și vorbit pe tema asta. Călătoria te învață și călește mai ceva ca o facultate, așa că, mai jos, am compilat 10 din cele mai frumoase învățături.

10. Primul pas este cel mai important.

Cred că este esențial să faci primul pas, chiar dacă crezi că-ți lipsesc resursele necesare, în orice îți doreşti să faci cu adevărat. Important este să o faci cu pasiune şi dacă este aşa, orice sacrificiu este binevenit.

Acum mai bine de 3 ani de zile, terminam studiile în inginerie, la Universitatea McGill din Canada, o universitate de top din America de Nord. Calea-mi era „pecetluită” spre o slujbă de inginer programator, prin care puteam duce o viață simplă şi liniştită, lipsită de griji materiale, dar şi de adrenalina aventurii. Atunci am schimbat macazul, pe o altă linie, pe o altă cale. Asta şi datorită unor coincidențe şi circumstanțe de moment. Am vrut până la urmă să fiu sincer cu mine, să-mi urmez visul de a vedea lumea şi de a mă bucura din plin de aventură. Altfel, riscam să mă simt ca un peruş în colivie…

Şi nu regret nimic. Ultimii 3 ani au fost cei mai minunați din viața mea şi sper la mulți alții aşa, pe diferite meridiane ale Terrei. Acum ştiu sigur că nu mă voi opri aici, ci-mi voi continua acest nou drum ales. Mi-a intrat în sânge şi nimeni şi nimic nu mă va putea opri. Lumea e a mea. Totul a fost să fac primul pas, să am curajul de a începe ceva nou în viața mea.

9. Ultima sută de metri este cea mai grea.

Atunci când ai un obiectiv de atins, fie un oraș la capătul unei zile de pedalat, un vârf montan, sau, pur și simplu o temă sau un proiect anume, partea cea mai grea, este cea de la urmă. Parcă nu se mai termină și drumul devine de două ori mai greu, dar important este să nu te lași pe ultima sută. Chiar și atunci când crezi că nu mai poți, mai caută o ultimă resursă sau două, că sigur le vei găsi. Mai poți puțin. „Vârful” se vede, este aproape.

8. Pentru a-ți crea o imagine corectă asupra realităților din lume, nu poți evita zone considerate periculoase.

Cred că pentru a putea să-ți creezi o imagine corectă asupra lumii în care trăim, trebuie să intri și in zone sărace, fără infrastructură și adesea considerate periculoase

Zone în afara celor promovate de către industria turistică. Altfel, există riscul să pleci cu o imagine cosmetizată, a comerciantului sau indigenului care râde, se îmbracă tradițional și dansează de dragul banilor pe care îi plătești.

Cele mai faine și autentice experiențe sunt cele gratuite. A mânca din blidul ăla spart cu localnicul, aia e experiență autentică. Așa vezi cum trăiește și ce fel de viață duce. Așa îi înveți limba și cultura.

7. Drumul ăla mai lăturalnic, mai greu, mai necunoscut, îți aduce cele mai mari surprize.

Drumul ăla mai lung, mai lăturalnic, mai greu, mai necunoscut, e ăla de care-mi aduc mereu aminte cu cel mai drag.

Îmi place din când în când să mă surprind şi să o iau pe o rută diferită de cea pe care mi-o propun inițial. De exemplu, în Peru, din Pisco, în loc să o iau pe panamericană, direct spre Ica, am luat-o prin Rezerva Națională Paracas, pe un drum care mi s-a zis că e impracticabil. Impracticabil nu a fost, dar am avut ici, colo, de împins prin nisip, ceea ce nu e chiar super plăcut, dar peisajele şi faptul că am ajuns în locurile alea pustii, a compensat din plin. Și tot acolo, într-un sat pescăresc, am mâncat cel mai bun ceviche, ever!

6. Suferința este uneori necesară și este o parte integrantă a umanității.

Cred că suferința, sub o formă sau alta, este o parte integrantă din experiența umană, fără de care nu putem evolua.

Este drept că suferința poate fi una directă sau, mai puțin directă. Mulți călători de cursă lungă, experimentează o suferință indirectă, pe drum, prin privarea de confort şi predictibilitate, pe care societatea modernă ți le asigură. Prin îndepărtarea voită de tot ceea ce îți este familiar.

Totuşi, fără asta, cred că ne îndepărtăm de umanitate şi devenim nişte micuțe angrenaje din maşinăria societății moderne, globalizate. A introduce suferința în viața personală, se poate traduce prin recâştigarea propriei umanități.

Este adevărat că mulți oameni se retrag în religie şi în credința față de Dumnezeul biblic, renunțând astfel la sine, translatându-şi viața personală către un ideal. Lupta şi experiența proprie, părerea mea, este una mult mai complexă, iar suferința joacă un rol esențial.”

5. Adevărata bogăție este suma experiențelor acumulate

Ştiam, dar poate că nu conştientizam atât de bine acest aspect până nu am avut o discuție cu un tip englez în Guyana.

Omul lucrase la construcția a numeroase şosele care traversează zone rămase sălbatice din America de sud, în special din Brazilia şi Guyana, făcuse bani la viața lui, nu glumă. Totuşi, acum, la pensie se retrăsese în micuța localitate Annai, din Guyana. Poate nu este atât de evident pentru cineva de aproape treizeci de ani ca mine, dar a fost interesant să văd cum gândea tipul şi cu ce conştiință împăcată ştia şi conştientiza că va părasi acest Pământ la fel cum a venit, adică fără nimic.

„Adevărata bogăție este suma experiențelor acumulate. Cu asta rămâi. Este cea mai profundă şi adevărată formă de bogăție, dacă există aşa ceva.” mi-a zis omul. Şi tind să îi dau dreptate. Pot înțelege perfect ce mi-a zis.

Călătoria m-a schimbat profund şi mi-a aratat diverse fațete ale umanului, dar mai presus de toate cred că mi-a scos la suprafață simplitatea lucrurilor şi a vieții în general. Faptul că acele experiențe simple, dar adevărate, pe care le-am trăit, sunt cele care mă fac fericit, că oamenii pe care i-am întâlnit şi a cărei prietenie o voi păstra cu drag în inima mea, sunt cea mai mare avere pe care o pot acumula.

Degeaba alergăm după case, maşini, funcții. La urmă, cele mai profunde bogății sunt amintirile acumulate şi experiențele trăite. Şi dacă societatea nu ne-ar judeca atât de mult după capacitatea noastră de cumul material, cred că am alerga mai mult după vise şi lucruri mai puțin tangibile, dar cu adevărat profunde. Până atunci, avem cu toții o alegere personală de făcut.

Peste trei ani pe două roți şi 4 genți în care-mi țin absolut tot ceea ce am nevoie pentru a trăi, mi-au dovedit că se poate. Se poate să ieşi din sistemul cumulativo materialistic, măcar pentru o perioadă. Şi se poate să acumulezi ceva mult mai semnificativ de care vei fi mândru o viață întreagă, tradus în experiențe şi prietenii.

4. Fericirea înseamnă a face ceea ce-ți place cu adevărat.

„Fericirea înseamnă să-ți aloci o perioadă de timp importantă pentru a face ceea ce-ți place cu adevărat. Fericirea este sora libertății, dar nu libertatea aia înțeleasă prin prisma revoluției franceze. Libertatea individuală înseamnă a avea timpul necesar pentru a face ceea ce ne dorim. Odată ce ne naștem, viața începe să se scurgă și nu putem merge la supermarket să cumpărăm viață. Viața se duce. Așa că dacă viața este doar o serie de obligații, este greu să fim fericiți.” Asta îmi spunea fostul președinte al Uruguayului într-un interviu pe care am apucat să i-l iau la reședința acestuia din Montevideo și cred că, este bine ca din când în când să conștientizăm acest aspect.

3. Oricât am încerca să fugim de trecutul nostru, ne va urmări până la capătul lumii. Soluția nu este fuga, ci acceptarea, împăcarea și cultivarea relațiilor inter-umane și sociale.

Adaptarea la singurătate și neglijarea relațiilor inter-umane, și aici nu vorbesc despre cele câteva minute, ore sau zile pe care le petreci cu cei mulți pe care îi întâlnești pe drum, ci la cele puține sau chiar foarte puține persoane apropiate, care ajung să te cunoască și în preajma cărora te simți confortabil, reduce din puterea de exprimare a emoțiilor și a sentimentelor, cred eu.

Este o modalitate prin care fugi de problema esențială din viața ta, o modalitate care îți dezvoltă acut unele aspecte ale caracterului, dar te amăgește asupra schimbării reale pe care ar trebui să o faci în viața ta. Și toate astea vin din varii traume, din dorința de a fugi de ceva sau de cineva, de tine însuți.

Sunt foarte curios ce determină unii oameni să lase tot și să plece fără bani și fără bunuri materiale în lume. Să sufere mizerie, frig și greutăți că să vadă lumea. Dincolo de aventură și de dorința de adrenalină, sunt din ce în ce mai convins că este și o fugă de alte probleme mai esențiale. Zic asta, fiindcă sunt unul din aceștia. Și de mic am fugit, ba cu trenul de la Piatra Neamț la Bacău, ba cu bicicleta pe coclauri, ba ici, ba colo. O neliniște incredibilă, care nu te lasă să stai locului. Dar totul pornește din copilărie, unde lipsa de empatie, dragoste, critica dură și egoismul, te alungă acolo, într-un colț, unde nu mai ai voce și nu te poți dezvolta, cel puțin nu emoțional.

Dar cred că anii aceștia de când sunt plecat de acasă, îmi servesc drept cea mai frumoasă lecție de viață și un nou început, cu o direcție ceva, ceva mai clară, deși nimic în viață nu poate fi perfect clar.

2. Frumusețea o întâlnim la tot pasul. Rămâne la latitudinea noastră să o vedem și apreciem.

Am văzut locuri considerate de mulți minuni ale naturii și ale lumii și altele, considerate locuri periculoase, urâte, sau lipsite de importanță. Când sunt întrebat care este locul meu preferat, din câte am văzut până acum, îmi este foarte greu să decid asupra unui singur loc, tocmai pentru că fiecare loc are frumusețea lui aparte. De la cascada Angel din Venezuela, până la favelele din Manaus, sau bulevardele boeme din Buenos-Aires, orice loc are farmecul și povestea lui, iar frumusețea este în ochii celui care privește acel loc și care este deschis să învețe ceva din el, trecând pe acolo.

1. Lumea este plină de omenie și bunătate, contrar imaginii induse de mass-media.

Dacă prin abstracție nu aş călători şi aş fi un simplu cetățean care ia cunoştință din mass-media de actele de violență din diverse părți ale planetei, mi-aş spune că trăim într-o lume nebună, dezumanizată şi extrem de violentă. Dar, călătoria m-a învățat că aceste gesturi sunt mai degrabă gesturi izolate şi, din păcate, mult prea promovate şi exploatate de mass-media. S-au scurs peste trei ani de când sunt pe drum şi ar fi prea lung să expun aici gesturile de omenie de care am avut parte pe traseu, necunoscuți care mi-au oferit cazare, masă, uneori bani ca să-mi pot continua drumul. În fine, tot ce vreau să vă spun cu asta este că există încă multă umanitate în această lume şi depinde şi de noi pe ce vrem să punem accentul.

Acum mă puteți urmări şi pe contul de Instagram şi urmări progresul expediției pe cel de Strava.

Dacă vă place ce fac și doriți să susțineți expediția în premieră națională de traversare a Americilor pe bicicletă #cycletheamericas puteți face o donație accesând link-ul PayPal de mai jos.

zoom
1 comment

Tot ce trebuie să faci, este primul pas.

Sunt de aproape doi ani de zile pe drum. Inițial, îmi imaginam o tură de 9 luni de zile, în care vroiam să ajung pe cel mai scurt traseu, din Alaska, în Țara de Foc, legând cele două extreme ale Americii. Treptat, mi-am dat seama că nu kilometrii, timpul şi recordurile dau adevărata valoare expediției mele, ci experiențele şi oamenii pe care îi întâlnesc pe traseu. De aia, uşor, uşor, cele 9 luni, s-au transformat în 2 ani, iar cei 24.000 de km propuşi inițial, în mult mai mulți.
Când am plecat, ştiam că nu am banii necesari pentru o asemenea expediție. Deşi am fost ajutat logistic de câteva companii (Evolio mi-a dat banii pentru achiziționarea unui dispozitiv de monitorizare, plus câteva gadget-uri necesare, CrossBike mi-a furnizat echipamentul ciclistic, iar Samsung un telefon şi o cameră cu care-mi filmez aventura) banii necesari acestui lung drum, mi-au fost donați/sponsorizați pe parcurs, de oameni care apreciază spiritul meu de aventură şi proiectul meu. Oamenilor acestora le mulțumesc din suflet. Chapeau!

Cred că este esențial să faci primul pas, chiar dacă crezi că-ți lipsesc resursele necesare, în orice îți doreşti să faci cu adevărat. Important este să o faci cu pasiune şi dacă este aşa, orice sacrificiu este binevenit.

Acum 2 ani de zile, terminam studiile în inginerie, la Universitatea McGill din Canada. Calea-mi era „pecetluită” spre o slujbă de inginer programator, prin care puteam duce o viață simplă şi liniştită, lipsită de griji materiale, dar şi de adrenalina aventurii. Atunci am schimbat macazul, pe o altă linie, pe o altă cale. Asta şi datorită unor coincidențe şi circumstanțe de moment. Am vrut până la urmă să fiu sincer cu mine, să-mi urmez visul de a vedea lumea şi de a mă bucura din plin de aventură. Altfel, riscam să mă simt ca un peruş în colivie…

Şi nu regret nimic. Ultimii 2 ani au fost cei mai minunați din viața mea şi sper la mulți alții aşa, pe diferite meridiane ale Terrei. Acum ştiu sigur că nu mă voi opri aici, ci-mi voi continua acest nou drum ales. Mi-a intrat în sânge şi nimeni şi nimic nu mă va putea opri. Lumea e a mea. Totul a fost să fac primul pas…

zoom
No comments

„Mi-am dat seama că trebuie să ies din prostiile de zi cu zi” – mesajul unui adolescent în ajunul majoratului său.

(Foto: Backpacker Magazine)

Cum ar fi fost viața ta dacă ieşeai „din sistem” de la 18 ani? Dacă îți urmai visul şi calea încă din prima zi de maturitate?

Am rămas extrem de plăcut impresionat de mesajul pe care l-am primit ieri, de la un tip, care urma să-şi serbeze a doua zi majoratul. De fapt, am rămas perplex.

Ştiți, simt că mulți din generațiile născute şi crescute în comunism, consideră că noi, ăi mai tineri, suntem lipsiți de viziune, pe alocuri inculți, dezorientați. Ei bine, mesajul acesta cred că încheie toată această polemică. Este exact invers, mai ales că exemplul vine de la un tănăr adult.

Avem astăzi acces la tone de informații şi putem alege ceea ce vrem noi, ceea ce ne place, ceea ce ne aduce cu adevărat fericirea. Şi ne putem inventa propria viață, spre deosebire de generația părinților noştri, care sub o formă sau alta, încă au nevoie de un sistem care să le ghideze viața. Avem opțiuni şi libertate de mişcare. Ține doar de noi să facem alegerea corectă pentru noi înşine.

Cu permisiunea persoanei în cauză şi păstrându-i anonimatul, redau mai jos mesajul său inițial.

Salutare Radu! Am mai intrat în disucuții de ceva vreme şi am zis să mă prezint. Nu cred că mai este cazul să îmi spun numele, ca este deja pe facebook. 

Când aveam 13 ani, am citit într-o carte, la şcoală, despre un tip care a călatorit 48 de ani si nu s-a mai întors în Germania. De atunci a început dorința de a călători pe bicicletă şi mi s-a părut super fascinant. Mereu mi-am dorit să explorez, iar fotografia (pe care m descoperit-o la 14 ani) m-a ajutat să fac asta. Am uitat oarecum de planul ăsta cu calatoritul.. de fapt poate mi se părea chiar imposibil şi mi-am vazut de fotografie prin Bucureşti. 

La 16 ani, am scos o carte foto, cu ce am adunat, care a avut destul de mult succes. Totuşi, m-am trezit la 16 ani că.. sunt aici…viața mea a devenit plictisitoare şi după ceva ani de filosofie studiată individual (sunt autodidact) mi-am dat seama că trebuie să ies din prostiile de zi cu zi şi că e o aberație să crezi ca „belong to somewhere”. 

Ştiam cam de pe la 15 ani asta şi astfel, am prins curaj, dar Bucureştiul mai avea zone de explorat. Am ajuns la 17 ani, aproape 18 în câteva ore, iar primul lucru pe care l-am facut, e un paşaport nou şi să construiesc o bicicletă pentru aşa ceva. Pâna la urmă, m-am lăsat de şcoală ca să călătoresc astfel şi să urmez acel vis mult dorit. 

Pănă la urmă, e o prostioară să crezi că trebuie sa termini ceva ca să faci altceva. Şi uite aşa, de la o poveste a lui Heinz,  citită în manualul de engleză, am ajuns să mă las de şcoală şi să îi urmez căile.

zoom
No comments

Adevărata bogăție este suma experiențelor acumulate

Ştiam, dar poate că nu conştientizam atât de bine acest aspect până nu am avut recent o discuție cu un tip englez în Guiana.

Omul lucrase la construcția a numeroase şosele care traversează zone rămase sălbatice din America de sud, în special din Brazilia şi Guiana, făcuse bani la viața lui, nu glumă. Totuşi, acum, la pensie se retrăsese în micuța localitate Annai, din Guiana. Poate nu este atât de evident pentru cineva de două zeci şi de ani ca mine, dar a fost interesant să văd cum gândea tipul şi cu ce conştiință împăcată ştia şi conştientiza că va părasi acest Pământ la fel cum a venit, adică fără nimic.

„Adevărata bogăție este suma experiențelor acumulate. Cu asta rămâi. Este cea mai profundă şi adevărată formă de bogăție, dacă există aşa ceva.” mi-a zis omul.Şi tind să îi dau dreptate. Pot înțelege perfect ce mi-a zis.

Călătoria m-a schimbat profund şi mi-a aratat diverse fațete ale umanului, dar mai presus de toate cred că mi-a scos la suprafață simplitatea lucrurilor şi a vieții în general. Faptul că acele experiențe simple dar adevărate pe care le-am trăit, sunt cele care mă fac fericit, că oamenii pe care i-am întâlnit şi a cărei prietenie o voi păstra cu drag în inima mea, sunt cea mai mare avere pe care o pot acumula.

Degeaba alergăm după case, maşini, funcții. La urmă, cele mai profunde bogății sunt amintirile acumulate şi experiențele trăite. Şi dacă societatea nu ne-ar judeca atât de mult după capacitatea noastră de cumul material, cred că am alerga mai mult după vise şi lucruri mai puțin tangibile, dar cu adevărat profunde. Până atunci, avem cu toții o alegere personală de făcut.

Un an jumate pe două roți şi 4 genți în care-mi țin absolut tot ceea ce am nevoie pentru a trăi mi-au dovedit că se poate. Se poate să ieşi din sistemul cumulativo materialistic, măcar pentru o perioadă. Şi se poate să acumulezi ceva mult mai semnificativ de care vei fi mândru o viață întreagă, tradus în experiențe şi prietenii.

zoom
1 comment

Lecții pe care le-am învățat în 9 luni de pedalat prin Americi

Acum mai bine de 9 luni începeam să pedalez în apropierea oceanului Arctic în nordul Alaskăi, în ceea ce aș numi eu aventura vieții mele. Îmi propusesem să traversez cele două Americi cap coadă, nord-sud pe bicicletă. Acum când scriu acest articol mă aflu la jumătatea traseului propus și sincer nici nu știu când s-au scurs 9 luni dar asta poate pentru faptul că în tot acest timp am întâlnit oameni extraordinari și am apucat să văd printre cele mai spectaculoase locuri din Americi și să am parte de niște experiențe nemaipomenite. În toate aceste luni am învățat multe, enorm aș spune. Nu cred că vreo școală pe lumea aceasta m-ar fi putut învăța mai multe despre lume și oameni decât acest drum al meu prin Americi și tocmai de aia m-am gândit să împart cu voi câteva idei.

VulcanulOrizaba_bicicletaCROSS

Dacă nu ești fericit cu puțin, nu vei fi niciodată fericit cu mult.
Mi se pare lecția cea mai frumoasă pe care o poți învăța dintr-o călătorie. De aia am să vă povestesc despre o întâlnire pe care am avut-o în Mexic cu un domn pe bicicletă. Era cu doi copii călare pe bicicletă. Își făcea plimbarea de seară și văzându-mă străin m-a oprit la intrarea unui orășel prăfuit de provincie din nordul Mexicului. Avea o strălucire și o fericire interioară greu de egalat. Fără să stea prea mult pe gânduri m-a invitat acasă la el. Avea o familie numeroasă și avea o situație materială precară dar îmi aduc aminte că m-a impresionat cât de multe știa despre România pentru un mexican de rând. În fine, nu asta este ideea, ci faptul că deși se rușina față de mine pentru situația lui materială nu tocmai bună,  mi-a oferit tot ce avea mai bun prin casă și un loc de înnoptat. Și mi-a zis cu cel mai sincer zâmbet că este cel mai fericit și recunoscător om din lume pentru familia extraordinară pe care o are și viața simplă pe care o duce. Omul era convins că a avea o familie care să te iubească și prețuiască este cel mai frumos lucru pe care îl poți avea în viață. Asta și bucuria de a împărtășii din puținul lui cu alții. Și îl cred! Nu bogățiile și lucrurile ne fac fericiți, ci esența relațiilor umane și familiale solide.

familieNordMexic
Lumea este mult mai bună și primitoare decât mi-am imaginat eu vreodată.

Indiferent de țara și de regiunea unde m-am aflat până acum, oameni simpli, necunoscuți mi-au arătat o bunătate și o ospitalitate ieșită din comun. Unii mi-au oferit cazare, alții mi-au oferit hrană. Am fost oprit de câteva ori să mi se dea bani în semn de respect pentru ceea ce fac. M-am întrebat de multe ori, Dumnezeule mare, este oare asta lumea aia violentă pe care o vedem zilnic la televizor? Nu vreau să par un negaționist. Violența există din păcate în varii forme peste tot dar din și mai păcate stereotipurile sunt cele care ne deformează cel mai tare percepția asupra lumii. Ar fi prea lung să vă povestesc aici despre toate gesturile de omenie de care am avut parte până acum. Tot ce vă pot spune este că lumea este încă un loc extrem de uman și plin de bunătate. Din păcate tindem să generalizăm aspecte negative și să punem accentul pe violență și catastrofe.

Urmează-ți impulsul și chemarea adevărată în viață. Oportunitățile vin și pe parcurs. 
Cu doar 3 luni înainte de a începe această incursiune pe bicicletă prin Americi eram un proaspăt absolvent al uneia dintre cele mai prestigioase universități canadiene, McGill. Aveam în față alegerea între o viață de corporatist softist și o aventură pe cinste pe care mi-o doream de ceva timp. Am ales a doua variantă. Nu m-am gândit mult. Mi-am urmat impulsul și chemarea. Am plecat cu un buget extrem de mic și am avut încredere că voi ajunge cumva la destinație. Dar nu m-am gândit foarte mult la destinație, ci mai mult la experiența în sine, o experiență unică în viață. Și știam că nu e bine să te gândești de două ori la ceva pe care ți-l dorești cu adevărat. „Just go and grab it!” Dacă ai o idee și o oprtunitate, nu o rata, profită de ea! Și uite așa ajung la următorul punct.

bicicletaCROSS_DaltonHighway

Îndrăznește și nu rata nici o oportunitate care ți se ivește.
În urmă cu câteva săptămâni am vizitat un loc incredibil din nordul Guatemalei, ruinele maiașe de la El Mirador. Era un pic în afara drumului meu să zic așa dar era ceva special și se merita. Mi-a luat 2 zile să ajung acolo. Au fost vreo 60 de km de șosea sinuasă neasfaltată, urmată de 40 de km de drum prin jungla guatemaleză din nordul provinciei Peten. Mă împrietenisem cu un grup de europeni într-un orășel din Guatemala iar ei au ajuns acolo cu autobuzul și au parcurs pe jos cei 40 de km de junglă. Eu am parcurs drumul pe bicicletă până la ruine. Cât am pedalat pe bicicletă, cât am plimbat-o, prin junglă fiind destul de dificil. Cert este că ne-am reîntâlnit acolo iar în dimineața în care serveam împreună micul dejun și ne pregăteam să vizităm ceva ruine auzim un elicopter. Știam cu toții că cineva care-și permite să ajungă acolo în elicopter aparține unei alte lumi să zic așa. Dintr-o glumă într-alta le-am zis că eu mă întorc în orașul de unde plecasem în elicopter. Grupul de europeni nu m-a luat  prea mult în serios cu ideea mea, asta până m-am împrietenit cu tipii coborâți din elicopter, După ce i-am pus sumar în temă cu faptul că pedalez din Alaska în Argentina i-am întrebat direct, ceva de genu’ „Știu că vă poate părea ciudat, dar m-ați lua în elicopter cu tot cu bicicletă?” Răspunsul a fost la fel de direct: „Sigur că da!” Și uite așa nu a mai trebuit să fac drum întors prin junglă și am avut parte de primul meu zbor în elicopter. Tipii erau patronii celei mai mari companii de dulciuri din America latină, Colombina și au fost foarte de treabă. Dar revenind acum la ideea mea inițială. Dacă nu aș fi văzut acea oportunitate și nu aș fi pus acea simplă întrebare nimeni nu m-ar fi poftit în elicopter. Oportunități există mereu, important este să le vedem și valorificăm.

elicopterGuatemala

Călătoria este până la urmă un mod de a te descoperii și de a realiza multe lucruri despre viața ta personală.
Mulți cred că dacă pleacă undeva departe de casă și se îndepărtează de oamenii și locurile cunoscute vor scăpa de problemele personale, de traumele sau decepțiile din trecut. Aș spune că asta e doar o chestiune de aparență fiindcă aceste lucruri ne sunt cu mult mai bine întipărite în memorie și în conștiință decât ne putem poate imagina. Totuși călătorind în orice mod posibil o facem ne ajută să ne detașăm puțin și să gândim lucrurile la rece. Sigur, fiecare avem situații diferite și pentru fiecare dintre noi experiențele sunt diferite. Însă călătorind avem șansa și timpul de a regândi situații și evenimente din viața noastră sub un alt unghi și ulterior de a le aborda diferit. Ați acorda timp ție însuți este un lucru benefic care scoate la suprafață multe aspecte atât pozitive cât și negative ale vieții personale. Tot ce-ți rămâne de făcut este ca ulterior să ataci problema la sursa ei.

Viața adevărată se trăiește dincolo de zona personală de confort. 
Confortul casei, a jobului, a locurilor și cercurilor bine cunoscute în care ne învârtim ne dă siguranță dar în același timp ne dăunează. Zona de confort este un asasin de vise. Orice lucru de care am fost vreodată satisfăcut cu adevărat a fost obținut atunci când m-am aventurat dincolo de această zonă de confort, în necunoscut, în nesiguranță. Acolo înveți să răzbați, să te lupți pentru ceva, să-ți trăiești viața cu adevărat. Așa și acum. Au fost nenumărate situații extrem de imprevizibile. În nordul Alaskăi era pustiul și lipsa de civilizație. Dacă mi se întâmpla ceva șansele ca cineva să-mi vină în ajutor acolo erau extrem de mici. În nordul Mexicului am traversat o zonă controlată de cartelurile de droguri, zonă în care s-au comis dealtfel mii de crime și sechestrări de persoane în ultimii ani. Dar asta este frumusețea aventurii mele până la urmă. Tot ce este frumos are și o parte periculoasă îmi spunea un amic și tind să-i dau mare dreptate. Fiecare etapă, greutate peste care treci, experiență te aduce din ce în ce mai aproape de obiectiv. Orice vis presupune sacrificii dar parcă atunci când trebuie să faci acele sacrificii ele nu ți se par atât de grele, fiindcă sunt parte și ele din dorința ta de a ajunge undeva și de a face ceva.

Animalele sălbatice nu sunt pe atât de periculoase și impredictibile pe cât tindem noi să credem.
Unul din lucrurile de care mă temeam cel mai mult înainte să plec în nordul American erau animalele sălbatice. Știam că acolo e teritoriul Grizzly-ului, al lupului și al râsului. Cu Grizzly-ul și cu râsul m-am întâlnit față în față. Maică-mea nu a putut dormi noaptea știindu-mă singur pe bicicletă în zonă. Concluzia pe care am tras-o eu totuși este că animalele sălbatice nu au nimic cu tine atât timp cât nu reprezinți un risc pentru ele. Multe dintre persoanele atacate de urși Grizzly în Alaska și în America de nord în general sunt de fapt vânători. Animalul te miroase, din mișcări îți analizează intenția. M-am întâlnit cu Grizzly-ul de două ori, ambele dăți în nordul Alaskăi. Odată am trecut pe lângă el la cca. 50 de m. Scormonea după licheni și rădăcini dar a ridicat totuși capul la trecerea mea prin zonă fiindcă i-a mirosit peștele meu proaspăt de abia pescuit. Nu s-a luat însă după mine. Da, cred că animalele sunt impredictibile dar nu atât pe cât am tinde noi să credem. Rarele ori când atacă omul este mai mult în scop defensiv.

ursGrizzly

Nu te grăbii atunci când călătorești, în orice mod ai face-o. Fă-te prieten cu localnicii și încearcă să înțelegi locurile și tradițiile țărilor și regiunilor pe unde treci.
Am plecat crezând că voi termina această traversare a Americilor în 9 luni de zile. Ei bine în 9 luni am pedalat 12.000 de km și sunt abia la jumătatea traseului. Asta fiindcă am realizat că este important să petrec mai mult timp în anumite locuri și cu anumiți oameni pe care îi întâlnesc. Ar fi păcat să nu o fac. Aș pierde mult, foarte mult și aș trece ca gâsca prin apă ca să zic așa. Asta nu înseamnă totuși că mi-am pierdut din vedere obiectivele inițiale. A călători nu înseamnă a pedala între punctul A și B și de-ați da câteva checkin-uri ici colo. Călătoria înseamnă să ajungi să interacționezi cu localnicii, să afli povești despre locurile pe unde treci, să ai răbdarea de a înțelege una, alta despre oamenii și locurile respective.

golfulMexic

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să susțineți expediția în premieră națională de traversare a Americilor pe bicicletă #cycletheamericas puteți face o donație accesând link-ul PayPal de mai jos.

Parteneri logistici
ParteneriLogistici_Blog