Două nopți la beduinii din Wadi Rum și trekking prin cel mai spectaculos deșert al Iordaniei

Ultimele trei zile de naștere mi le-am petrecut pe drum, prin Americi, pe unde am pedalat preț de 3 ani și mai bine de 3 luni. Cei 27 de ani mi i-am sărbătorit în Mexic, apoi, 28 în Surinam, iar 29, în nordul Argentinei, unde, m-am luptat cu căldurile tropicale. De mai bine de două luni, am revenit acasă, în București, dar, ca să mențin tradiția vie și mai ales că anul acesta schimbam și prefixul, nu puteam rămâne acasă. Călătorului îi șade bine cu drumul cum bine zice vorba românului, așa că am găsit niște bilete ieftine la Ryanair, via Cezar Dumitru care a dat sfoară în țară despre ofertă și mi-am luat iubita într-o scurtă escapadă prin Orientul Mijlociu.

Încă de când am plecat ne propusesem să „bifăm” ca obiectiv deșertul Wadi Rum și să dormim cel puțin o noapte într-o tabără de beduini. Acest deșert din sudul Iordaniei este faimos pentru peisajele sale austere, culorile roșiatice, dunele imense și munții „sculptați” care ating altitudini de 1.700 de m, iar noaptea, cerul devine spectaculos, neexistând poluare luminoasă în zonă. Tot aici, în anii ’60 s-a turnat și clasicul Lawrence of Arabia, film care a popularizat acest loc în toată lumea.

Mai în glumă, mai în serios, cum căutam o tabără de beduini, unde am putea petrece o noapte sau două (de data asta nu mi-am luat sacul de dormit și cortul cu mine) am zis să arunc o privire și pe Couchsurfing, rețeaua de omenie prin care poți fi găzduit gratis. Folosesc această rețea încă din 2009 și am ținut zeci de oameni la mine acasă și am fost, la rându-mi, primit de sute în toți acești ani, așa că am dat un search pe satul Wadi Rum și chiar am găsit câțiva membri activi printre care, Salem, pe care l-am contactat și care ne-a invitat la el în tabără. După cum aveam să aflu de la un neamț, practic, satul Wadi Rum este format din doar două familii, dar, cum în Orientul Mijlociu familiile sunt numeroase și bărbații au câte două, trei neveste, două familii pot ușor ajunge să populeze un sat întreg. Dar asta este o altă poveste…

Cert este că după nici un sfert de oră de la sosirea noastră în sat, a venit Salem și ne-a luat cu jeep-ul în tabăra sa, aflată la capătul sudic al deșertului. Înainte să ne suim în mașină, am apucat să schimbăm câteva vorbe și i-am explicat că ziua respectivă, prietena mea împlinea 27 de ani, iar eu, urma să fac 30, a doua zi. (Da, nimic nu este întâmplător. Zilele noastre de naștere sunt consecutive). Auzind asta, Salem m-a tras într-o parte și m-a pus să-i scriu numele prietenei. Nu am făcut legătura. Credeam că e ceva logistic. Abia pe seară aveam să înțeleg la ce i-a folosit cu adevărat.

În fine, după un drum de vreo jumatate de oră prin deșert, în care ne-am bucurat de vânt ca după o zi toridă, ne-am instalat, în sfârșit, în cortul cu pat de două persoane pe care ni l-a oferit gazda și am ieșit afară să ne bucurăm de unul din cele mai frumoase apusuri. Dacă ajungi în Wadi Rum, este musai să prinzi măcar un apus. Este o nebunie de culori, iar vibe-ul locului este unul calm, extrem de relaxant. Nici că aș fi vrut să fiu altundeva de ziua noastră.

După o lungă contemplare, s-a lăsat și întunericul, iar bolta cerească, ușor, ușor, s-a înstelat, creând o atmosferă magică. Când am intrat noi, se servea deja masa în cortul comun, iar ceilalți turiști aflați în tabără, se înfruptau deja din bucate, la o masa joasă, în stilul arăbesc, bine cunoscut. Totuși, surpriza serii avea să vină abia după.

Salem și încă câțiva beduini au aprins câteva lumânări și au așteptat ca Irina, iubita mea, să părăsească pentru câteva momente cortul, timp în care au intrat cu tortul și i-au făcut o surpriză de proporții. Ce oameni, ce zi de naștere…o surpriză extrem de plăcută!

După o noapte cam friguroasă la cort, am luat dis de dimineață deșertul la pas. O altă opțiune ar fi fost să plătim 50 JOD (€60) pentru un tur de aproximativ două ore cu jeep-ul sau 65 JOD (€80) pentru unul de 4 ore. Noi am considerat că ar fi o experiență mult mai faină cea de a traversa deșertul la pas. Parcă altfel te bucuri de acel loc când apuci să-l vezi prin forțe proprii. Iar cum noi aveam toată ziua la dispoziție…

Într-un final, nici nu știu când a trecut ziua și când am făcut 18,8 km, dar cert este că a fost cel mai frumos mod în care mi-aș fi putut petrece aniversarea a 30 de ani de viață: în natură, alături de prietena mea. Nu am bifat toate obiectivele care apăreau pe harta dată la intrare, dar, oricum, nu ăsta ne-a fost scopul, ci cel de a-l descoperi prin forțe proprii și a ne conecta cu el.