Tag Archives: 10 lectii

zoom
1 comment

10 lecții de viață învățate în cei 3 ani de când cutreier Americile

Sunt întrebat de multe persoane care sunt lecțiile învățate în ultimii 3 ani de când sunt pe drum. Ar fi multe de spus și vorbit pe tema asta. Călătoria te învață și călește mai ceva ca o facultate, așa că, mai jos, am compilat 10 din cele mai frumoase învățături.

10. Primul pas este cel mai important.

Cred că este esențial să faci primul pas, chiar dacă crezi că-ți lipsesc resursele necesare, în orice îți doreşti să faci cu adevărat. Important este să o faci cu pasiune şi dacă este aşa, orice sacrificiu este binevenit.

Acum mai bine de 3 ani de zile, terminam studiile în inginerie, la Universitatea McGill din Canada, o universitate de top din America de Nord. Calea-mi era „pecetluită” spre o slujbă de inginer programator, prin care puteam duce o viață simplă şi liniştită, lipsită de griji materiale, dar şi de adrenalina aventurii. Atunci am schimbat macazul, pe o altă linie, pe o altă cale. Asta şi datorită unor coincidențe şi circumstanțe de moment. Am vrut până la urmă să fiu sincer cu mine, să-mi urmez visul de a vedea lumea şi de a mă bucura din plin de aventură. Altfel, riscam să mă simt ca un peruş în colivie…

Şi nu regret nimic. Ultimii 3 ani au fost cei mai minunați din viața mea şi sper la mulți alții aşa, pe diferite meridiane ale Terrei. Acum ştiu sigur că nu mă voi opri aici, ci-mi voi continua acest nou drum ales. Mi-a intrat în sânge şi nimeni şi nimic nu mă va putea opri. Lumea e a mea. Totul a fost să fac primul pas, să am curajul de a începe ceva nou în viața mea.

9. Ultima sută de metri este cea mai grea.

Atunci când ai un obiectiv de atins, fie un oraș la capătul unei zile de pedalat, un vârf montan, sau, pur și simplu o temă sau un proiect anume, partea cea mai grea, este cea de la urmă. Parcă nu se mai termină și drumul devine de două ori mai greu, dar important este să nu te lași pe ultima sută. Chiar și atunci când crezi că nu mai poți, mai caută o ultimă resursă sau două, că sigur le vei găsi. Mai poți puțin. „Vârful” se vede, este aproape.

8. Pentru a-ți crea o imagine corectă asupra realităților din lume, nu poți evita zone considerate periculoase.

Cred că pentru a putea să-ți creezi o imagine corectă asupra lumii în care trăim, trebuie să intri și in zone sărace, fără infrastructură și adesea considerate periculoase

Zone în afara celor promovate de către industria turistică. Altfel, există riscul să pleci cu o imagine cosmetizată, a comerciantului sau indigenului care râde, se îmbracă tradițional și dansează de dragul banilor pe care îi plătești.

Cele mai faine și autentice experiențe sunt cele gratuite. A mânca din blidul ăla spart cu localnicul, aia e experiență autentică. Așa vezi cum trăiește și ce fel de viață duce. Așa îi înveți limba și cultura.

7. Drumul ăla mai lăturalnic, mai greu, mai necunoscut, îți aduce cele mai mari surprize.

Drumul ăla mai lung, mai lăturalnic, mai greu, mai necunoscut, e ăla de care-mi aduc mereu aminte cu cel mai drag.

Îmi place din când în când să mă surprind şi să o iau pe o rută diferită de cea pe care mi-o propun inițial. De exemplu, în Peru, din Pisco, în loc să o iau pe panamericană, direct spre Ica, am luat-o prin Rezerva Națională Paracas, pe un drum care mi s-a zis că e impracticabil. Impracticabil nu a fost, dar am avut ici, colo, de împins prin nisip, ceea ce nu e chiar super plăcut, dar peisajele şi faptul că am ajuns în locurile alea pustii, a compensat din plin. Și tot acolo, într-un sat pescăresc, am mâncat cel mai bun ceviche, ever!

6. Suferința este uneori necesară și este o parte integrantă a umanității.

Cred că suferința, sub o formă sau alta, este o parte integrantă din experiența umană, fără de care nu putem evolua.

Este drept că suferința poate fi una directă sau, mai puțin directă. Mulți călători de cursă lungă, experimentează o suferință indirectă, pe drum, prin privarea de confort şi predictibilitate, pe care societatea modernă ți le asigură. Prin îndepărtarea voită de tot ceea ce îți este familiar.

Totuşi, fără asta, cred că ne îndepărtăm de umanitate şi devenim nişte micuțe angrenaje din maşinăria societății moderne, globalizate. A introduce suferința în viața personală, se poate traduce prin recâştigarea propriei umanități.

Este adevărat că mulți oameni se retrag în religie şi în credința față de Dumnezeul biblic, renunțând astfel la sine, translatându-şi viața personală către un ideal. Lupta şi experiența proprie, părerea mea, este una mult mai complexă, iar suferința joacă un rol esențial.”

5. Adevărata bogăție este suma experiențelor acumulate

Ştiam, dar poate că nu conştientizam atât de bine acest aspect până nu am avut o discuție cu un tip englez în Guyana.

Omul lucrase la construcția a numeroase şosele care traversează zone rămase sălbatice din America de sud, în special din Brazilia şi Guyana, făcuse bani la viața lui, nu glumă. Totuşi, acum, la pensie se retrăsese în micuța localitate Annai, din Guyana. Poate nu este atât de evident pentru cineva de aproape treizeci de ani ca mine, dar a fost interesant să văd cum gândea tipul şi cu ce conştiință împăcată ştia şi conştientiza că va părasi acest Pământ la fel cum a venit, adică fără nimic.

„Adevărata bogăție este suma experiențelor acumulate. Cu asta rămâi. Este cea mai profundă şi adevărată formă de bogăție, dacă există aşa ceva.” mi-a zis omul. Şi tind să îi dau dreptate. Pot înțelege perfect ce mi-a zis.

Călătoria m-a schimbat profund şi mi-a aratat diverse fațete ale umanului, dar mai presus de toate cred că mi-a scos la suprafață simplitatea lucrurilor şi a vieții în general. Faptul că acele experiențe simple, dar adevărate, pe care le-am trăit, sunt cele care mă fac fericit, că oamenii pe care i-am întâlnit şi a cărei prietenie o voi păstra cu drag în inima mea, sunt cea mai mare avere pe care o pot acumula.

Degeaba alergăm după case, maşini, funcții. La urmă, cele mai profunde bogății sunt amintirile acumulate şi experiențele trăite. Şi dacă societatea nu ne-ar judeca atât de mult după capacitatea noastră de cumul material, cred că am alerga mai mult după vise şi lucruri mai puțin tangibile, dar cu adevărat profunde. Până atunci, avem cu toții o alegere personală de făcut.

Peste trei ani pe două roți şi 4 genți în care-mi țin absolut tot ceea ce am nevoie pentru a trăi, mi-au dovedit că se poate. Se poate să ieşi din sistemul cumulativo materialistic, măcar pentru o perioadă. Şi se poate să acumulezi ceva mult mai semnificativ de care vei fi mândru o viață întreagă, tradus în experiențe şi prietenii.

4. Fericirea înseamnă a face ceea ce-ți place cu adevărat.

„Fericirea înseamnă să-ți aloci o perioadă de timp importantă pentru a face ceea ce-ți place cu adevărat. Fericirea este sora libertății, dar nu libertatea aia înțeleasă prin prisma revoluției franceze. Libertatea individuală înseamnă a avea timpul necesar pentru a face ceea ce ne dorim. Odată ce ne naștem, viața începe să se scurgă și nu putem merge la supermarket să cumpărăm viață. Viața se duce. Așa că dacă viața este doar o serie de obligații, este greu să fim fericiți.” Asta îmi spunea fostul președinte al Uruguayului într-un interviu pe care am apucat să i-l iau la reședința acestuia din Montevideo și cred că, este bine ca din când în când să conștientizăm acest aspect.

3. Oricât am încerca să fugim de trecutul nostru, ne va urmări până la capătul lumii. Soluția nu este fuga, ci acceptarea, împăcarea și cultivarea relațiilor inter-umane și sociale.

Adaptarea la singurătate și neglijarea relațiilor inter-umane, și aici nu vorbesc despre cele câteva minute, ore sau zile pe care le petreci cu cei mulți pe care îi întâlnești pe drum, ci la cele puține sau chiar foarte puține persoane apropiate, care ajung să te cunoască și în preajma cărora te simți confortabil, reduce din puterea de exprimare a emoțiilor și a sentimentelor, cred eu.

Este o modalitate prin care fugi de problema esențială din viața ta, o modalitate care îți dezvoltă acut unele aspecte ale caracterului, dar te amăgește asupra schimbării reale pe care ar trebui să o faci în viața ta. Și toate astea vin din varii traume, din dorința de a fugi de ceva sau de cineva, de tine însuți.

Sunt foarte curios ce determină unii oameni să lase tot și să plece fără bani și fără bunuri materiale în lume. Să sufere mizerie, frig și greutăți că să vadă lumea. Dincolo de aventură și de dorința de adrenalină, sunt din ce în ce mai convins că este și o fugă de alte probleme mai esențiale. Zic asta, fiindcă sunt unul din aceștia. Și de mic am fugit, ba cu trenul de la Piatra Neamț la Bacău, ba cu bicicleta pe coclauri, ba ici, ba colo. O neliniște incredibilă, care nu te lasă să stai locului. Dar totul pornește din copilărie, unde lipsa de empatie, dragoste, critica dură și egoismul, te alungă acolo, într-un colț, unde nu mai ai voce și nu te poți dezvolta, cel puțin nu emoțional.

Dar cred că anii aceștia de când sunt plecat de acasă, îmi servesc drept cea mai frumoasă lecție de viață și un nou început, cu o direcție ceva, ceva mai clară, deși nimic în viață nu poate fi perfect clar.

2. Frumusețea o întâlnim la tot pasul. Rămâne la latitudinea noastră să o vedem și apreciem.

Am văzut locuri considerate de mulți minuni ale naturii și ale lumii și altele, considerate locuri periculoase, urâte, sau lipsite de importanță. Când sunt întrebat care este locul meu preferat, din câte am văzut până acum, îmi este foarte greu să decid asupra unui singur loc, tocmai pentru că fiecare loc are frumusețea lui aparte. De la cascada Angel din Venezuela, până la favelele din Manaus, sau bulevardele boeme din Buenos-Aires, orice loc are farmecul și povestea lui, iar frumusețea este în ochii celui care privește acel loc și care este deschis să învețe ceva din el, trecând pe acolo.

1. Lumea este plină de omenie și bunătate, contrar imaginii induse de mass-media.

Dacă prin abstracție nu aş călători şi aş fi un simplu cetățean care ia cunoştință din mass-media de actele de violență din diverse părți ale planetei, mi-aş spune că trăim într-o lume nebună, dezumanizată şi extrem de violentă. Dar, călătoria m-a învățat că aceste gesturi sunt mai degrabă gesturi izolate şi, din păcate, mult prea promovate şi exploatate de mass-media. S-au scurs peste trei ani de când sunt pe drum şi ar fi prea lung să expun aici gesturile de omenie de care am avut parte pe traseu, necunoscuți care mi-au oferit cazare, masă, uneori bani ca să-mi pot continua drumul. În fine, tot ce vreau să vă spun cu asta este că există încă multă umanitate în această lume şi depinde şi de noi pe ce vrem să punem accentul.

Acum mă puteți urmări şi pe contul de Instagram şi urmări progresul expediției pe cel de Strava.

Dacă vă place ce fac și doriți să susțineți expediția în premieră națională de traversare a Americilor pe bicicletă #cycletheamericas puteți face o donație accesând link-ul PayPal de mai jos.