Calatorii si Expeditii

zoom
1 comment

Nu sărăcia macină România

Sunt de 2 ani şi 3 luni de zile pe drum, prin Americi, timp în care, am trecut prin societăți efectiv măcinate de sărăcie şi de violență. Țări fără perspectivă de viitor, fără modele de dezvoltare solide şi fără reguli precise. Ştiu, unii îmi veți spune, păi ce, România nu tot în categoria asta se înscrie?

Lăsând ipocrizia la o parte, România joacă, din fericire, în altă ligă. Inevitabil compar societățile pe unde trec, cu a mea. Pun în balanță bunele şi relele şi oricum aş lua-o, României îi lipseşte totuşi ceva.

Îi văd pe ăştia de aici zâmbind şi pe ai mei isterizându-se, brutalizându-se verbal şi impunându-se, care cum poate peste celălalt şi îmi dau seama că, de fapt, problema este una mult mai adâncă şi fundamentală. Ceva este cu mult mai putred la noi, cu mult mai înfricoşător, iar acel ceva se numeşte traumă, dedublare, lipsă de adevăr istoric, frică de cineva, de ceva, de tine însuți, nevoie de control.

Câteodată, tot ce trebuie să fac ca să-mi aduc aminte de acea nebunie de acasă, este să dau telefon alor mei, care, deşi locuiesc în Canada, nici măcar nu conştientizează că au luat cu ei toată încărcătura românească: prejudecăți, frică, control, traumă.

Oameni buni, problema profundă a României, este trauma şi lipsa de adevăr, atât la nivel individual, cât şi colectiv. Dacă pornim discuția de la aceste două idei, cred că putem pune punctul pe rană, care rană noi credem că s-a închis, când, de fapt, la o simplă atingere, ar țâşni sângele, ar izbucni toată durerea şi ne-ar cuprinde ruşinea.

Durerea şi ruşinea, sunt esențiale într-un proces de recuperare, atât individual cât şi colectiv. Am fost ținuți 50 de ani într-o cuşcă. Era imposibil ca gratiile să se evapore peste noapte şi rănile să se coaguleze.

Jucăm roluri duble la toate nivelurile societății. M-a şocat, efectiv, ultimul film al lui Cristi Mungiu, Bacalaureat. Omul reproduce cu o măiestrie incredibilă dedublarea. Toate personajele tind să aibă vieți multiple sau cel puțin să-şi arate, în funcție de împrejurări, fațete multiple, exact ceea ce se petrece şi în realitatea românească de zi cu zi: de la politicieni la bunicuțele care vând zarzavat în piață.

Singurul mecanism pe care l-am învățat în ultimii 27 de ani, a fost cel al denaturării şi al minciunii, al eufemismelor ieftine.

De fapt, asta ne ucide uşor-uşor. Încercăm să ne scăpăm la nivel individual prin imigrare, să fugim de trecut, de familie, de societate, de tot ce doare şi frustrează, în loc să creăm un spațiu colectiv al compasiunii şi al dialogului.

Comentarii

comentarii

, , ,
One comments on “Nu sărăcia macină România”
  1. catalinmarica@gmail.com'Catalin Marica on said:

    Satanism? Si Noi,Noi NU ? sau suntem prea incuiati sa intelegem?! Ce inseamna Satanism?! Cand un barbat isi bate nevasta sau se imbata nu se mai cheama Satanism?! Pai eu zic ca Da, se practica de mult la Noi! Si eu locuiesc in ”Occident” si oameni mai rai ca Romanii nu am vazut! Da, vin in vacanta in RO si ma izbeste ura pe care o au ”fratii” pentru aproapele lor. Occidentul este de vina?! Nu, noi suntem de vina pentru ca nu suntem capabili sa intelegem ca intre ei si noi nu exista nici o diferenta, ba chiar cand ii spun unui englez normal ca eu am pamant agricol, ma intreaba: Daca ai, ce cauti aici!? (sufocat de imigranti, culturi straine, vreme proasta si propriul lui sistem) ; Da, as zice ca noi suntem frustrati, lipsiti de cultura sau manelizati (chiar, manelele – sau prostitutia culturala – nu vin din occident); as zice ca Radu chiar a pus punctul pe rana.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.