Calatorii si Expeditii
Nu sărăcia macină România
Sunt de 2 ani şi 3 luni de zile pe drum, prin Americi, timp în care, am trecut prin societăți efectiv măcinate de sărăcie şi de violență. Țări fără perspectivă de viitor, fără modele de dezvoltare solide şi fără reguli precise. Ştiu, unii îmi veți spune, păi ce, România nu tot în categoria asta se înscrie?
Lăsând ipocrizia la o parte, România joacă, din fericire, în altă ligă. Inevitabil compar societățile pe unde trec, cu a mea. Pun în balanță bunele şi relele şi oricum aş lua-o, României îi lipseşte totuşi ceva.
Îi văd pe ăştia de aici zâmbind şi pe ai mei isterizându-se, brutalizându-se verbal şi impunându-se, care cum poate peste celălalt şi îmi dau seama că, de fapt, problema este una mult mai adâncă şi fundamentală. Ceva este cu mult mai putred la noi, cu mult mai înfricoşător, iar acel ceva se numeşte traumă, dedublare, lipsă de adevăr istoric, frică de cineva, de ceva, de tine însuți, nevoie de control.
Câteodată, tot ce trebuie să fac ca să-mi aduc aminte de acea nebunie de acasă, este să dau telefon alor mei, care, deşi locuiesc în Canada, nici măcar nu conştientizează că au luat cu ei toată încărcătura românească: prejudecăți, frică, control, traumă.
Oameni buni, problema profundă a României, este trauma şi lipsa de adevăr, atât la nivel individual, cât şi colectiv. Dacă pornim discuția de la aceste două idei, cred că putem pune punctul pe rană, care rană noi credem că s-a închis, când, de fapt, la o simplă atingere, ar țâşni sângele, ar izbucni toată durerea şi ne-ar cuprinde ruşinea.
Durerea şi ruşinea, sunt esențiale într-un proces de recuperare, atât individual cât şi colectiv. Am fost ținuți 50 de ani într-o cuşcă. Era imposibil ca gratiile să se evapore peste noapte şi rănile să se coaguleze.
Jucăm roluri duble la toate nivelurile societății. M-a şocat, efectiv, ultimul film al lui Cristi Mungiu, Bacalaureat. Omul reproduce cu o măiestrie incredibilă dedublarea. Toate personajele tind să aibă vieți multiple sau cel puțin să-şi arate, în funcție de împrejurări, fațete multiple, exact ceea ce se petrece şi în realitatea românească de zi cu zi: de la politicieni la bunicuțele care vând zarzavat în piață.
Singurul mecanism pe care l-am învățat în ultimii 27 de ani, a fost cel al denaturării şi al minciunii, al eufemismelor ieftine.
De fapt, asta ne ucide uşor-uşor. Încercăm să ne scăpăm la nivel individual prin imigrare, să fugim de trecut, de familie, de societate, de tot ce doare şi frustrează, în loc să creăm un spațiu colectiv al compasiunii şi al dialogului.
Comentarii
Susține #CycleTheAmericas în timp ce ești în vacanță!
Când călătoresti, poți cumpăra serviciile turistice de la tour-operatorul WISE.travel, urmând că 4% din valoarea achizițiilor să fie donate automat de WISE către expediția #CycleTheAmericas. În plus, alți 4% vor susține o organizație umanitară din România, fără costuri suplimentare pentru tine.Este de ajuns să te înregistrezi prin banner-ul de mai jos:
Urmărește-mă și pe Facebook
Dealurile sunt îmbrăcate într-un verde magic în ținutul Neamțului.
#tfb17humulesti #tfb17
Foto: Ionela Lungu
Ieri a fost ziua Terrei. În anii petrecuți explorând lumea, am ajuns în unele din cele mai sălbatice și frumoase locuri de pe acest Pământ, dar chiar și acolo se cunoaște amprenta lăsată de om: de la gunoaie, la păduri defrișate, triburi decimate și interese meschine. Cred că mai mult ca niciodată trebuie să realizăm că nu mai trăim în comunități izolate, ci într-una singură, globală, cu impact global. Ce facem la un capăt de planetă, are impact și la celălat capăt, așa că, trebuie să luptăm pentru schimbarea metehnelor de rapacitate și dezinteres iat conservarea trebuie să fie o prioritate pentru ca generațiile viitoare să aibe și ele parte de aceste minunății.
Foto: Cascada Angel (979 m) și Auyantepuy în Parcul Național Canaima, Venezuela.
Astăzi, trecând pragul casei memoriale a lui Creangă, am găsit pe unul dintre pereți, scris cu litere de o șchioapă, următoarele vorbe pe care le nota prietenul acestuia, Eminescu, acum mai bine de un veac și jumătate în urmă și care mi se par și acum extrem de relevante pentru sistemul de învățământ românesc și nu numai. Anume, el susținea că:
"Deosebirea între metoda propusă...și metoda rutiniară și mecanică..., este deosebirea dintre învățământul viu și intuitiv și mecanismul mort al memorărei de lucruri, neînțelese de copii și este deosebirea dintre pedagogie și dresură."
Acestea fiind spuse, nu am înțeles niciodată de ce copiii din școli și licee trebuie să învețe pe de rost poezii, ani istorici, nume de râuri și munți și alte noțiuni irelevante, în loc să se pună accentul pe dialog, metode eficiente de a căuta informația relevantă și pasiunile fiecăruia. În era digitală, unde memorarea informației nu mai are nici o valoare, avem mai mult ca niciodată nevoie de o schimbare de paradigmă, atât la nivel național cât și global, iar câteva țări nordice au făcut-o deja, iar Eminescu sigur ne-ar îndemna să le urmăm exemplu.
Mă găsiți și aici
Latest Activity Map
Susține #CycleTheAmericas în timp ce ești în vacanță!
One comments on “Nu sărăcia macină România”
Satanism? Si Noi,Noi NU ? sau suntem prea incuiati sa intelegem?! Ce inseamna Satanism?! Cand un barbat isi bate nevasta sau se imbata nu se mai cheama Satanism?! Pai eu zic ca Da, se practica de mult la Noi! Si eu locuiesc in ”Occident” si oameni mai rai ca Romanii nu am vazut! Da, vin in vacanta in RO si ma izbeste ura pe care o au ”fratii” pentru aproapele lor. Occidentul este de vina?! Nu, noi suntem de vina pentru ca nu suntem capabili sa intelegem ca intre ei si noi nu exista nici o diferenta, ba chiar cand ii spun unui englez normal ca eu am pamant agricol, ma intreaba: Daca ai, ce cauti aici!? (sufocat de imigranti, culturi straine, vreme proasta si propriul lui sistem) ; Da, as zice ca noi suntem frustrati, lipsiti de cultura sau manelizati (chiar, manelele – sau prostitutia culturala – nu vin din occident); as zice ca Radu chiar a pus punctul pe rana.