Calatorii si Expeditii

zoom
No comments

Nea Clemente, îngerul deşertului

Kilometrul 347 al porțiunii de şosea panamericană, ce leagă granița peruviano-ecuadoriană, de Lima, nu ar fi cu nimic mai special, ca restul, dacă, aici nu s-ar afla restaurantul La Balsa, un oasis în plin deşert.

Zona de coastă peruviană, situată între munții Anzi şi oceanul Pacific, este una deşertică, cu localități puține şi distanțe relativ măricele între ele. O briză sud-nord menține temperatura scăzută, chiar şi în miezul zilei, iar pe mine, care călătoresc pe bicicletă, acest curent de aer contra mers, mă încetineşte semnificativ.

Un tip, Francisco, cicloturist şi el, din Lima, îmi dăduse, pe pagina mea de Facebook, câteva contacte, care m-ar putea ajuta cu un blid de mâncare şi cazare, pe traseul spre Lima, printre care şi cel al unui domn pe nume Clemente Luyo, proprietarul unui popas-restaurant, situat între două localitați, în mijlocul deşertului. Îmi scrie lângă numele lui, în paranteză, îngerul deşertului, omul care ajută toți călătorii.

De cum intru în restaurant, îl salut pe nume, zâmbind, şi-mi face semn să mă aşez la masa din colț. Avea de terminat de vorbit cu un furnizor. Între timp, îi zice ospătarului să-mi aducă ceva de-ale gurii. Aşa mă trezesc cu o farfurie de „lomo saltado”, ceva orez cu cartofi prăjiți şi bucățele de carne de vită, într-un sos delicios.

Până când termin eu de înfulecat, apare şi nea’ Clemente la masă, cu un caiet mare, în care colecționează toate poveştile călătorilor care îi trec pragul. Aşa aflu că sunt al 1244-lea pe care îl primeşte şi-l ajută.

„Un amic din Lima mi-a pus porecla asta de îngerul deşertului, fiindcă vedea că tot ajut atâția călători, din 1990 şi până acum. Primul care a venit a fost un basc, al doilea un japonez, iar al treilea, un argentinian. De primii trei, îmi voi aduce mereu aminte. Călătorii aceştia ajung într-o țară străină, trebuie deci tratați în cel mai frumos mod posibil. Mulți mă ştiu deja, prin cele povestite de alții şi mă caută, cu încredere, aşa ca tine.”

Cât îmi povesteşte toate astea, nu pot să nu remarc calmul cu care o face şi căldura sufletească pe care o degajă nea’ Clemente.

Îl întreb, curios, dacă dă de mâncare la toți călătorii care-i trec pragul, nu se simte mai sărac, şi-mi răspunde râzând:

„Nu, făcând asta, mă simt o persoană mai bună. Nu sunt nici mai sărac, nici mai bogat, dar mă simt fericit. Nu există țări şi frontiere, suntem, de fapt, o singură țară, cu toții. Toți suntem frați. Eu îi primesc pe toți cu bucurie.”

Răsfoind caietele unde fiecare călător i-a lăsat câteva cuvinte scrise, îşi aduce aminte de cei pe care i-a ajutat. Îl întreb ce poveste de călătorie l-a impresionat cel mai mult.

„Povestea unui englez. Eu vorbesc puțină engleză, el puțină spaniolă şi aşa ne-am înțeles. A reuşit să parcurgă America şi Eurasia pe jos, traversând şi strâmtoarea Bering, între Alaska şi Rusia.”

Trec de la un subiect la altul cu nea’ Clemente şi nici nu ştiu când trece timpul. Cu greu, îmi strâng lucrurile şi mă pregătesc de plecare. Vreau, totuşi, să mai fac ceva kilometri până se întunecă şi sunt deja orele 16:00. 

Îi scriu şi eu câteva cuvinte în caiet şi lipesc o hârtie de 1 leu. Na, să fie şi ceva specific României. Îl îmbrățişez şi ne luăm la revedere. Şiret, îmi bagă şi o hârtie de 20 de soli în buzunar.

„Să ai acolo, de drum, sigur ai nevoie..”

Am rămas fără cuvinte. Mi-au dat efectiv lacrimile.

Acum mă puteți urmări şi pe contul de Instagram şi urmări progresul expediției pe cel de Strava.

Dacă vă place ce fac și doriți să susțineți expediția în premieră națională de traversare a Americilor pe bicicletă #cycletheamericas puteți face o donație accesând link-ul PayPal de mai jos.

Parteneri logistici

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *