Calatorii si Expeditii

zoom
3 comments

Mi-e frică să mă mai întorc „acasă”…

De cât timp ești plecat de acasă? Când te întorci acasă? Cine te așteaptă acasă?

Acestea sunt întrebări pe care le primesc aproape zilnic, fie de la cei care mă urmăresc pe blog și rețelele de socializare, fie de la cei pe care îi întâlnesc fizic, în călătoria mea și sincer vă spun, îmi este chiar greu să răspund la această întrebare, fiindcă pentru mine, definiția de ‘acasă’ s-a schimbat constant de-a lungul vieții și continuă să se schimbe.

Dar recunosc, după 2 ani și 7 luni de zile pe drum, mi-e teamă să mă întorc la ceea ce numeam înainte casă. Pentru că nu știu pe cine voi găsi și cum îl voi găsi.

Ne schimbăm în câteva săptămâni, d-apăi ani. Rămânem fixați câteodată cu imaginea unei persoane surprinsă de noi într-o fracțiune a vieții ei, și credem că tot așa o vom regăsi și peste ani. Evident, ne înșelăm.

În tot acest timp, viața a curs mai departe. Cei pe care îi știam eu s-au căsătorit, unii au copii, alții au plecat spre alte zări să muncească și să-și facă un rost în viață și sunt conștient de asta. De aia mi-e și frică să mă întorc: de fața și impactul schimbării.

Dar totuși ce înseamnă conceptul de casă? Un loc fizic? Familia? Prietenii? Locul unde m-am născut și copilărit?

Am părăsit orașul natal, Piatra Neamț, la vârsta de 15 ani, imigrând cu părinții mei în Canada. M-am întors apoi an de an în țară, negăsindu-mi locul nici acolo, nici peste ocean. Asta cel mai probabil și din cauza situației familiale care suspenda oarecum existența mea între o stare de melancolie față de plaiurile natale și dorința de a mă integra într-o societate cu care simțeam că nu rezonez prea bine.

Dar adevărul este că nu știu dacă am putut vreodată numi cu adevărat vreun loc casă. Heinz Stücke, unul din cei mai călătoriți cicloturiști din istorie, și-a intitulat cartea ‘Home is elsewhere’, iar într-unul din puținele interviuri pe care am putut să le găsesc cu dânsul, povestește cum a reușit să călătorească peste 50 de ani, în mare parte și datorită faptului că îi era frică să se întoarcă acasă, la viața de dinainte, la obiceiurile și la modul de viață anterior.

Și așa este, călătoria te schimbă de cele mai multe ori în bine și ireversibil, iar familie în toți acești ani mi-au fost cei care s-au manifestat în mici gesturi față de mine. O masă caldă duminica în sânul unei familii, un pat confortabil, o reparație la biclă. Toți acești necunoscuți mi-au fost și continuă să-mi fie familie și casă.

Fiindcă casa este acel loc în care te simți confortabil și apreciat. Acel loc sau moment în care poți împărtăși cu alții experiențele tale și față de care îți poți deschide sufletul și arată zâmbetul.

Acum mă puteți urmări şi pe contul de Instagram şi urmări progresul expediției pe cel de Strava.

Dacă vă place ce fac și doriți să susțineți expediția în premieră națională de traversare a Americilor pe bicicletă #cycletheamericas puteți face o donație accesând link-ul PayPal de mai jos.

Comentarii

comentarii

3 comments on “Mi-e frică să mă mai întorc „acasă”…
  1. maria13rusu@gmail.com'Maria R. on said:

    Radu, cred ca inteleg ce simti..”at home, in the world”.. e o crestere continua..frumos, eu am aceleasi trairi, din Romania, traiesc in Calgary.

  2. radu.sahlean@gmail.com'Radu on said:

    Radu, tuturor celor care am trecut de Curtivi ne e frica sa ne intoarcem „acasa!. Nu esti singurul.
    Romania de azj e sinistra si plina de smekerivgen Dragnea, care ne fac viata in tara un calvar.
    TU vei reusi.
    Eu, nu.
    Diferenta e capacitatea ta de a inghiti distantele.
    De orice fel.
    De aceea,citi doresc succes. Sunt sigur ca voi mai auzi vorbindu-se de tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.