Lecții pe care le-am învățat în 9 luni de pedalat prin Americi
Acum mai bine de 9 luni începeam să pedalez în apropierea oceanului Arctic în nordul Alaskăi, în ceea ce aș numi eu aventura vieții mele. Îmi propusesem să traversez cele două Americi cap coadă, nord-sud pe bicicletă. Acum când scriu acest articol mă aflu la jumătatea traseului propus și sincer nici nu știu când s-au scurs 9 luni dar asta poate pentru faptul că în tot acest timp am întâlnit oameni extraordinari și am apucat să văd printre cele mai spectaculoase locuri din Americi și să am parte de niște experiențe nemaipomenite. În toate aceste luni am învățat multe, enorm aș spune. Nu cred că vreo școală pe lumea aceasta m-ar fi putut învăța mai multe despre lume și oameni decât acest drum al meu prin Americi și tocmai de aia m-am gândit să împart cu voi câteva idei.
Dacă nu ești fericit cu puțin, nu vei fi niciodată fericit cu mult.
Mi se pare lecția cea mai frumoasă pe care o poți învăța dintr-o călătorie. De aia am să vă povestesc despre o întâlnire pe care am avut-o în Mexic cu un domn pe bicicletă. Era cu doi copii călare pe bicicletă. Își făcea plimbarea de seară și văzându-mă străin m-a oprit la intrarea unui orășel prăfuit de provincie din nordul Mexicului. Avea o strălucire și o fericire interioară greu de egalat. Fără să stea prea mult pe gânduri m-a invitat acasă la el. Avea o familie numeroasă și avea o situație materială precară dar îmi aduc aminte că m-a impresionat cât de multe știa despre România pentru un mexican de rând. În fine, nu asta este ideea, ci faptul că deși se rușina față de mine pentru situația lui materială nu tocmai bună, mi-a oferit tot ce avea mai bun prin casă și un loc de înnoptat. Și mi-a zis cu cel mai sincer zâmbet că este cel mai fericit și recunoscător om din lume pentru familia extraordinară pe care o are și viața simplă pe care o duce. Omul era convins că a avea o familie care să te iubească și prețuiască este cel mai frumos lucru pe care îl poți avea în viață. Asta și bucuria de a împărtășii din puținul lui cu alții. Și îl cred! Nu bogățiile și lucrurile ne fac fericiți, ci esența relațiilor umane și familiale solide.
Lumea este mult mai bună și primitoare decât mi-am imaginat eu vreodată.
Indiferent de țara și de regiunea unde m-am aflat până acum, oameni simpli, necunoscuți mi-au arătat o bunătate și o ospitalitate ieșită din comun. Unii mi-au oferit cazare, alții mi-au oferit hrană. Am fost oprit de câteva ori să mi se dea bani în semn de respect pentru ceea ce fac. M-am întrebat de multe ori, Dumnezeule mare, este oare asta lumea aia violentă pe care o vedem zilnic la televizor? Nu vreau să par un negaționist. Violența există din păcate în varii forme peste tot dar din și mai păcate stereotipurile sunt cele care ne deformează cel mai tare percepția asupra lumii. Ar fi prea lung să vă povestesc aici despre toate gesturile de omenie de care am avut parte până acum. Tot ce vă pot spune este că lumea este încă un loc extrem de uman și plin de bunătate. Din păcate tindem să generalizăm aspecte negative și să punem accentul pe violență și catastrofe.
Urmează-ți impulsul și chemarea adevărată în viață. Oportunitățile vin și pe parcurs.
Cu doar 3 luni înainte de a începe această incursiune pe bicicletă prin Americi eram un proaspăt absolvent al uneia dintre cele mai prestigioase universități canadiene, McGill. Aveam în față alegerea între o viață de corporatist softist și o aventură pe cinste pe care mi-o doream de ceva timp. Am ales a doua variantă. Nu m-am gândit mult. Mi-am urmat impulsul și chemarea. Am plecat cu un buget extrem de mic și am avut încredere că voi ajunge cumva la destinație. Dar nu m-am gândit foarte mult la destinație, ci mai mult la experiența în sine, o experiență unică în viață. Și știam că nu e bine să te gândești de două ori la ceva pe care ți-l dorești cu adevărat. „Just go and grab it!” Dacă ai o idee și o oprtunitate, nu o rata, profită de ea! Și uite așa ajung la următorul punct.
Îndrăznește și nu rata nici o oportunitate care ți se ivește.
În urmă cu câteva săptămâni am vizitat un loc incredibil din nordul Guatemalei, ruinele maiașe de la El Mirador. Era un pic în afara drumului meu să zic așa dar era ceva special și se merita. Mi-a luat 2 zile să ajung acolo. Au fost vreo 60 de km de șosea sinuasă neasfaltată, urmată de 40 de km de drum prin jungla guatemaleză din nordul provinciei Peten. Mă împrietenisem cu un grup de europeni într-un orășel din Guatemala iar ei au ajuns acolo cu autobuzul și au parcurs pe jos cei 40 de km de junglă. Eu am parcurs drumul pe bicicletă până la ruine. Cât am pedalat pe bicicletă, cât am plimbat-o, prin junglă fiind destul de dificil. Cert este că ne-am reîntâlnit acolo iar în dimineața în care serveam împreună micul dejun și ne pregăteam să vizităm ceva ruine auzim un elicopter. Știam cu toții că cineva care-și permite să ajungă acolo în elicopter aparține unei alte lumi să zic așa. Dintr-o glumă într-alta le-am zis că eu mă întorc în orașul de unde plecasem în elicopter. Grupul de europeni nu m-a luat prea mult în serios cu ideea mea, asta până m-am împrietenit cu tipii coborâți din elicopter, După ce i-am pus sumar în temă cu faptul că pedalez din Alaska în Argentina i-am întrebat direct, ceva de genu’ „Știu că vă poate părea ciudat, dar m-ați lua în elicopter cu tot cu bicicletă?” Răspunsul a fost la fel de direct: „Sigur că da!” Și uite așa nu a mai trebuit să fac drum întors prin junglă și am avut parte de primul meu zbor în elicopter. Tipii erau patronii celei mai mari companii de dulciuri din America latină, Colombina și au fost foarte de treabă. Dar revenind acum la ideea mea inițială. Dacă nu aș fi văzut acea oportunitate și nu aș fi pus acea simplă întrebare nimeni nu m-ar fi poftit în elicopter. Oportunități există mereu, important este să le vedem și valorificăm.
Călătoria este până la urmă un mod de a te descoperii și de a realiza multe lucruri despre viața ta personală.
Mulți cred că dacă pleacă undeva departe de casă și se îndepărtează de oamenii și locurile cunoscute vor scăpa de problemele personale, de traumele sau decepțiile din trecut. Aș spune că asta e doar o chestiune de aparență fiindcă aceste lucruri ne sunt cu mult mai bine întipărite în memorie și în conștiință decât ne putem poate imagina. Totuși călătorind în orice mod posibil o facem ne ajută să ne detașăm puțin și să gândim lucrurile la rece. Sigur, fiecare avem situații diferite și pentru fiecare dintre noi experiențele sunt diferite. Însă călătorind avem șansa și timpul de a regândi situații și evenimente din viața noastră sub un alt unghi și ulterior de a le aborda diferit. Ați acorda timp ție însuți este un lucru benefic care scoate la suprafață multe aspecte atât pozitive cât și negative ale vieții personale. Tot ce-ți rămâne de făcut este ca ulterior să ataci problema la sursa ei.
Viața adevărată se trăiește dincolo de zona personală de confort.
Confortul casei, a jobului, a locurilor și cercurilor bine cunoscute în care ne învârtim ne dă siguranță dar în același timp ne dăunează. Zona de confort este un asasin de vise. Orice lucru de care am fost vreodată satisfăcut cu adevărat a fost obținut atunci când m-am aventurat dincolo de această zonă de confort, în necunoscut, în nesiguranță. Acolo înveți să răzbați, să te lupți pentru ceva, să-ți trăiești viața cu adevărat. Așa și acum. Au fost nenumărate situații extrem de imprevizibile. În nordul Alaskăi era pustiul și lipsa de civilizație. Dacă mi se întâmpla ceva șansele ca cineva să-mi vină în ajutor acolo erau extrem de mici. În nordul Mexicului am traversat o zonă controlată de cartelurile de droguri, zonă în care s-au comis dealtfel mii de crime și sechestrări de persoane în ultimii ani. Dar asta este frumusețea aventurii mele până la urmă. Tot ce este frumos are și o parte periculoasă îmi spunea un amic și tind să-i dau mare dreptate. Fiecare etapă, greutate peste care treci, experiență te aduce din ce în ce mai aproape de obiectiv. Orice vis presupune sacrificii dar parcă atunci când trebuie să faci acele sacrificii ele nu ți se par atât de grele, fiindcă sunt parte și ele din dorința ta de a ajunge undeva și de a face ceva.
Animalele sălbatice nu sunt pe atât de periculoase și impredictibile pe cât tindem noi să credem.
Unul din lucrurile de care mă temeam cel mai mult înainte să plec în nordul American erau animalele sălbatice. Știam că acolo e teritoriul Grizzly-ului, al lupului și al râsului. Cu Grizzly-ul și cu râsul m-am întâlnit față în față. Maică-mea nu a putut dormi noaptea știindu-mă singur pe bicicletă în zonă. Concluzia pe care am tras-o eu totuși este că animalele sălbatice nu au nimic cu tine atât timp cât nu reprezinți un risc pentru ele. Multe dintre persoanele atacate de urși Grizzly în Alaska și în America de nord în general sunt de fapt vânători. Animalul te miroase, din mișcări îți analizează intenția. M-am întâlnit cu Grizzly-ul de două ori, ambele dăți în nordul Alaskăi. Odată am trecut pe lângă el la cca. 50 de m. Scormonea după licheni și rădăcini dar a ridicat totuși capul la trecerea mea prin zonă fiindcă i-a mirosit peștele meu proaspăt de abia pescuit. Nu s-a luat însă după mine. Da, cred că animalele sunt impredictibile dar nu atât pe cât am tinde noi să credem. Rarele ori când atacă omul este mai mult în scop defensiv.
Nu te grăbii atunci când călătorești, în orice mod ai face-o. Fă-te prieten cu localnicii și încearcă să înțelegi locurile și tradițiile țărilor și regiunilor pe unde treci.
Am plecat crezând că voi termina această traversare a Americilor în 9 luni de zile. Ei bine în 9 luni am pedalat 12.000 de km și sunt abia la jumătatea traseului. Asta fiindcă am realizat că este important să petrec mai mult timp în anumite locuri și cu anumiți oameni pe care îi întâlnesc. Ar fi păcat să nu o fac. Aș pierde mult, foarte mult și aș trece ca gâsca prin apă ca să zic așa. Asta nu înseamnă totuși că mi-am pierdut din vedere obiectivele inițiale. A călători nu înseamnă a pedala între punctul A și B și de-ați da câteva checkin-uri ici colo. Călătoria înseamnă să ajungi să interacționezi cu localnicii, să afli povești despre locurile pe unde treci, să ai răbdarea de a înțelege una, alta despre oamenii și locurile respective.
Scrie un comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Florin
Foarte tare . Felicitari!