Calatorii si Expeditii

zoom
2 comments

Kosovo, între națiune modernă și diviziune etnică.

„Bine ați venit în Republica Kosovo! Să aveți o ședere cât mai plăcută” îmi urează vameșa kosovară întinzându-mi pașaportul proaspăt ștampilat. Pentru unii cel mai tânăr stat european, pentru alții inima Serbiei și cea mai importantă provincie a acesteia, Kosovo rămâne de departe una din cele mai controversate țări din Europa și lume. Războiul din 1999 a atras atenția întregii lumi asupra regiunii iar ca și copil îmi aduc aminte cum în acea vreme priveam îngrozit la televizor bombardarea Iugoslaviei și întreaga desfășurare de forțe din Balcani. Până la urmă Kosovo e la o aruncătură de băț de noi. Totuși în cei 15 ani care s-au scurs de atunci Kosovo are o nouă față și un nou început, dar umbrele trecutului bântuie încă regiunea și viitorul incert al micuței țări pare să fie condiționat de recentu-i trecut.

Statuia lui Bill Clinton din centrul Priștinei (Sursa: http://stophavingaboringlife.com)

În drum spre capitala Priștina, drumul șerpuiește printr-o zonă muntoasă unde în timpul celui de-al doilea război mondial partizanii iugoslavi au ambuscat armata germană. „Toată țara este un mare șantier” îmi explică Nazmi, tânărul inginer constructor care mă luase la autostop de la ieșirea din Skopje. Nazmi, un etnic turc originar din Skopje s-a mutat de mai bine de un an în Priștina să lucreze pentru cei de la Bechtel care au câștigat câteva proiecte cheie cum ar fi autostrada ce urmează să lege Tirana de Priștina. Odată ieșiți din munți apar și primele localități. Cu un ochi format să vâneze detalii, sunt atent să observ orice urmă a conflictului de la sfârșitul anilor 90. Ici colo câte o casă rămasă dărăpănată din timpul războiului, dar marea parte a caselor au fost reconstruite în ultimii câțiva ani. Curând încep să-i dau dreptate lui Nazmi. De la șosele la blocuri de locuințe, absolut tot pare a fi nou sau în construcție. Nu numai țara pare a fi tânără dar și tot ce-i aparține, mai puțin ura dintre etnicii sârbi și cei albanezi, atât de bine evidențiată pe semnele bilingve care indică intrarea în localități. Denumirea sârbească este mai întotdeauna tăiată sau ștearsă.

„Tot ce înseamnă o proastă amintire pentru sârbi aici este venerat”

Curând drumul ia sfârșit și ajungem în capitală iar odată intrați în centru îmi sare în ochi figura lui Clinton de pe un banner imens atârnat pe un colț de bloc. „Welcome to Bill Clinton Boulevard” este mesajul scris cu litere de-o șchioapă pe banner. Nu departe este și stauia acestuia care domină una din cele mai aglomerate intersecții ale orașului. Dat fiind suportul american pentru independența Kosovo și ajutorul armat acordat de către aceștia în conflictul din 1999, Clinton este considerat un erou local. Tot ce înseamnă o proastă amintire pentru sârbi aici este venerat, începând cu Clinton, continuând cu Madaleine Albright a cărui nume este asociat cu avizul său favorabil bombardării fostei Republici Federale Iugoslave și încheind cu steagurile Alianței Nord-Atlantice și a Statelor Unite.

Întâlnite la toate capurile de pod, aceste semne de circulație indică tonajul maxim permis al tancurilor.

Cum nu-mi propusesem să rămân multă vreme în Priștina, o tai de îndată spre Mitrovița, unde aveam convingerea că pot înțelege mai bine tensiunea și diviziunile din regiune. Deși numai 46 de km despart Priștina de Mitrovița, se face aproape o oră jumate pe drum, dar cum vă spuneam mai devreme totul este în construcție, așa și soșeaua aceasta. Apropiindu-ne de Mitrovița, îi spun șoferului care mă luase la autostop să mă lase în apropierea podului ce leagă cele două maluri ale Ibarului, unde îmi dădusem întâlnire cu gazda mea găsită pe couchsurfing. Podul din Mitrovița este de departe cel mai emblematic loc al orașului, simbol al diviziunii etnice dintre sârbi și albanezi, malul sudic fiind populat de albanezi, iar cel nordic de sârbi. Țin să menționez totuși că în perioada de dinainte de conflictul din 1998-1999 cele două maluri erau mixte, această purificare etnică având loc în timpul războiului.

Mitrovița văzută de pe dealul minerilor, situat pe partea sârbească. (Sursa: http://photoskosovo.free.fr)

Șoferul kosvar de etnie albaneză fiind foarte drăguț, m-a lăsat chiar lângă emblematicul pod, iar de îndată ce am coborât din mașină am rugat pe prima polițistă care mi-a ieșit în cale să mă lase să dau un telefon de pe al ei, eu ne mai având credit ca să-mi contactez gazda. „Traversează podul și roagă-i pe sârbi. Ăsta e un număr sârbesc” a fost reacția ei fermă. În acel loc am avut cu adevărat primul feeling că mă aflam într-o zonă de conflict. Podul este patrulat zi și noapte de către forțe de menținerea păcii și poliție, iar pe malul albanez două taburi sunt parcate în permanență de o parte și cealaltă a podului. Așa că trec de îndată pe malul sârbesc, unde sunt întâmpinat de alte trupe KFOR și două steaguri mari ale Serbiei și în scurt timp dau și de gazda mea, Attila.

Attila este un sârb de etnie maghiară din Voivodina care s-a mutat temporar în Mitrovița să predea la International Business College din Mitrovița. Ne punem imediat la o bere, iar în timp ce ochii oamenilor sunt ațintiți la micile ecrane unde se joacă semifinala campionatului mondial între Argentina și Olanda, îl întreb pe Attila ce l-a determinat să se mute în această regiune atât de tulburată. „Am vrut un pic de aventură” îmi răspunde el scurt și la obiect. La puțin timp Olanda este bătută de Argentina la penaltyuri și meciul se încheie, așa că părăsim localul și ne îndreptăm spre casă.

Podul din Mitrovița, simbol al diviziunii etnice este păzit în permanență de către forțele de menținere a păcii.

 „Kosovo e un loc în care simplul gest de a planta flori și copăcei este văzut ca un act de provocare”

A doua zi dis-de-dimineță decid să mă întorc la pod, locul ideal de unde poți începe explorarea orașului iar odată ajuns acolo nu mică mi-a fost mirarea că pe jumătatea sârbească a podului se planta iarbă și copăcei iar cineva instala o plăcuță pe care era scris „Mira Park” în traducere însemnând parcul Păcii. Între timp aflu că în urmă cu două săptămâni avusese loc o întâlnire la nivel înalt între cancelara germană, Angela Merkel și premierul sârb Vucic în vederea normalizării relațiilor între Priștina și Belgrad și a recunoașterii Kosovo ca țară independentă de către Belgrad, condiție ca Serbia să adereze la Uniunea Europeană. Asta nu a făcut altceva decât să iște furia etnicilor sârbi din partea de nord a Mitroviței care inițial au baricadat podul și incendiat câteva mașini, iar ulterior au acoperit cu pământ partea nordică a podului și au plantat iarbă și copăcei ornamentali. Kosovo e un loc în care simplul gest de a planta flori și copăcei este văzut ca un act de provocare, în acest caz din partea minorității sârbe.

În urma violențelor din luna iunie, sârbii au decis să construiască un "parc al păcii" pe partea de pod ce le revine.

Pe malul sârbesc, Miloșevici, Putin și Lukașenco sunt venerați.

„Trupele armate sunt omniprezente în Mitrovița, mai ales la punctele de trecere între partea sârbească și cea albaneză. E ca un fel de graniță, atât că nu-ți verifică nimeni pașaportul.”

Mitrovița e un fel de Berlin al secolului al XXI-lea. E un model de diviziune etnică a ceea ce odinioară era un singur oraș și o singură comunitate. Sârbii au baricadat marea parte a străzilor și punctelor cheie din oraș care legau odinioară cele două părți nordice și sudice, motivându-și gestul ca un drept de apărare împotriva rebelilor albanezi. În Mitrovița și Kosovo în general autoritățile locale nu au nici un pic de autonomie, marea parte a deciziilor fiind luate în parteneriat cu forțele de menținere a păcii, armată americană și alte instituții internaționale care guvernează de facto Kosovo. Trupele armate sunt omniprezente în Mitrovița, mai ales la punctele de trecere între partea sârbească și cea albaneză. E ca un fel de graniță, atât că nu-ți verifică nimeni pașaportul.

Biserica ortodoxă sârbească de pe malul albanez.

"În Srebrenița s-a comis o crimă împotriva Serbiei." Mulți sârbi cred că Srebrenița a fost o capcană întinsă armatei sârbe din Bosnia, iar astfel de graffitiuri neagă crima comisă în 1995 de armata sârbă.

Pe seară mă întâlnesc din nou cu Attila care mă duce să-mi arate niște barăci care inițial au aparținut armatei federale iugoslave, iar în 1999 au fost ocupate de armata franceză. În timp ce mă perind printre ruinele cazărmii Attila îmi explică cum a fost pusă problema Kosovo în prim plan de către Vest, la sfârșitul anilor 90. „În lumea asta se intervine armat atunci când există un interes, în cazul Kosovo acela fiind de a slăbii regimul lui Miloșevici și puterea militară a Serbiei. < Divide et Impera > este tehnica aplicată în repetate rânduri în diverse zone ale lumii. Mai bine să ai state mici și nereușite decât state mari și puternice.” Într-un final părăsim fosta cazarmă și traversăm pe partea albaneză unde străzile și localurile sunt pustii. Etnicii albanezi find în mare parte musulmani țin ramadamul așa că totul e mort până după căderea serii. Într-un final am revenit pe malul sârbesc și ne-am pus la una din multele terase animate unde ne-am petrecut restul serii la discuții diverse.

Fostă cazarmă a armatei iugoslave, capturată în 1999 de armata franceză acum ea a fost abandonată și lăsată în paragină.

„Cred că poți să numeri pe degete crucile și pietrele funerare rămase în picioare, în rest absolut toate mormintele au fost vandalizate, iar capela unde se oficiau slujbe de înmormântare a fost arsă.”

Ziua următoare am părăsit Mitrovița, dar nu înainte de a vizita cimitirul sârbesc din partea albaneză. La fel ca alte edificii și locuri sârbești din partea albaneză a Kosovoului, cimitirul a fost complet devastat. Cimitirul sârbesc de pe malul sudic al Mitroviței reprezintă simbolul urii albanezilor față de sârbi. Cred că poți să numeri pe degete crucile și pietrele funerare rămase în picioare, în rest absolut toate mormintele au fost vandalizate, iar capela unde se oficiau slujbe de înmormântare a fost arsă.

Capela unde odinioară se oficiau slujbele de înmormântare din cimitirul sârbesc, a fost mai întâi devastată, mai apoi arsă și într-un final lăsată în paragină.

Întreg cimitirul sârbesc de pe malul albanez al Mitroviței a fost devastat.

Cum drumul cel mai scurt de întoarcere spre România trecea prin Serbia, am decis să o iau pe acolo, dar odată ajuns la granița kosovaro-sârbă după un lung șir de discuții cu vameșii sârbi am fost întors din drum și nu am fost lăsat să trec în Serbia, explicândumi-se că acea graniță nu este o graniță oficială și ei nu au cum să-mi ștampileze pașaportul. Nici un argument nu i-a înduplecat, așa că a trebuit musai să fac cale întoarsă și să-mi reconsider ruta de întoarcere. În cele din urmă am trăit pe proprie piele efectele nerecunoașterii Kosovoului de către Serbia.

Comentarii

comentarii


Susține #CycleTheAmericas în timp ce ești în vacanță!

Când călătoresti, poți cumpăra serviciile turistice de la tour-operatorul WISE.travel, urmând că 4% din valoarea achizițiilor să fie donate automat de WISE către expediția #CycleTheAmericas. În plus, alți 4% vor susține o organizație umanitară din România, fără costuri suplimentare pentru tine.

Este de ajuns să te înregistrezi prin banner-ul de mai jos:

2 comments on “Kosovo, între națiune modernă și diviziune etnică.
    • radu.paltineanu on said:

      Nu e chiar așa. Ideea e că dacă aș fi avut carte de identitate la mine în loc de pașaport aș fi putut trece din Kosovo în Serbia. În schimb, dacă le prezinți pașaportul atunci trebuie să ți-l ștampileze și cum nu recunosc granița, nu au nici ștampile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.