Calatorii si Expeditii

zoom
No comments

Iran, tărâm al omeniei (Ep IV – Isfahan)

Isfahan este poate cel mai important oraș al Iranului, istoric vorbind. Fostă capitală a Persiei pe vremea dinastiei Safavizilor, Isfahan era și unul din cele mai importante centre culturale și economice ale lumii, de unde și zicala în limba persană „Isfahan nesf-e jahān ast” sau „Isfahan este jumătate din lume”. Astăzi orașul, al treilea ca mărime din Iran păstrează o atmosferă aparte. Deși este un oraș de mărimea Bucureștiului cu cei 2 milioane de locuitori ai săi, orașul pare foarte calm și are o atmosferă plăcută.

După ce am petrecut câteva zile în Teheran și am reușit și o ascensiune pe vârful Damavand despre care v-am povestit în episodul anterior, am luat un autobuz spre Isfahan, unde urma să fiu găzduit de câțiva prieteni pe care mi recomandase la plecarea din țară o amică iraniancă stabilită la noi de 10 ani, ea fiind de loc chiar din Isfahan. La autogara sud din Teheran de cum ieși de la metrou ai parte de o atmosferă extrem de zglobie. Mai toți șoferii/patronii de firme de transport își recrutează clientela care cum pot, dar în general strigând cât îi ține gura destinația, așa că m-a racolat și pe mine unul și am acceptat. Într-un fel am luat țeapă, fiindcă autobuzul ăstuia pleca numai peste o oră și ar mai fi fost alte două care plecau mai rapid, dar am intrat în autogară, mi-am luat o bere iraniană ( care este de fapt suc, fiindcă alcoolul e interzis cum vă mai spuneam în episoadele trecute) și o plăcintă și m-am așezat comfortabil într-unul din scaunele de piele ale autobuzului.

Autobuzele din Iran sunt extrem de ieftine și comfortabile.

Țin să menționez că autobuzele din Iran sunt fantastic de comfortabile și ieftine. O cursă între Teheran și Isfahan (aprox. 500 de km ) m-a costat fabuloasa sumă de 5$ . Ba mai mult, marea parte a companiilor de autocare te mai servesc pe drum și cu o brioșă, suc și ceai.

În Iran nu-mi cumpărasem cartelă locală, așa că ceream de la diverși să dau telefon (în cazul acesta trebuia să dau telefon gazdei mele din Isfahan). Oricum, la cât de ospitalieri sunt iranienii nici nu apuci să stai 5 minute într-un loc că vine cineva să te întrebe de unde ești și dacă îți place Iranul. Unii te și invită acasă. Stând de vorbă cu mulți necunoscuți în timpul pe care l-am petrecut acolo mi-am dat seama că există o sete incredibilă a iranienilor de a face cunoscută o altfel de imagine a țării lor, tocmai știind că este portretizată atât de negativ în media internațională.

Fiindcă nu reușisem să dau de cel ce ar fi trebuit să mă găzduiască în seara respectivă, după ce am ajuns în Isfahan, m-am îndreptat direct spre piața Nagsh-e Jahan, a doua cea mai mare piață din lume, după pța.Tianananmen din Beijing. Piața are o deschidere imensă și e dominată de cele două mari moschei învelite în ceramică albastră și de palatul Gholestan al dinastiei Qajarilor, iar de jur împrejur e înconjurată de zidurile bazarului. Iar seara…seara piața devine magică. Pe de o parte se aude slujba din moscheea immamului (fostă a șahului) iar pe de alta larma copiilor veniți cu familia la plimbare, totul încununat de zurgălăii caleștilor ce fac turul pieței.

Piața Nagsh-e Jahan, a doua cea mai mare piață din lume.

După ce am intrat în câteva magazine de covoare persane și am înconjurat mai tot bazarul dând telefon din când în când tipului ce trebuia să mă gâzduiască, am decis să mă duc la hotel fiindcă tipul dispăruse, dar înainte de a face asta am sunat pe cea mai bună prietenă din liceu a lui Golnaz (amica iraniancă din București) cu care am stabilit să mă văd a doua zi. Hotelul din seara aia era mai mult un hostel ponosit dar foarte ieftin (10 $/noapte). După două ceaiuri și o bere iraniană m-am băgat la culcare.

Fiindcă a doua zi era vineri care e singura zi liberă a săptămânii în Iran, Parisa, prietena amicii din București m-a invitat la masă la ai ei acasă. N-am să uit niciodată cum am făcut frigărui cu taică-său care tot se uita la mine și-mi spunea „Radu, Radu….” De fapt, mai în glumă sau mai în serios, amica iraniancă îmi propusese la plecarea din România să mă căsătoresc cu Parisa „ca să poată veni în România” Acum nu știu dacă or fi vorbit între ele sau nu despre acest prospect, dar eu am râs evident, dar cert e că taică-său avea ceva bănuieli că ar putea fi ceva între mine și ea. În orice caz oamenii au fost extrem de ospitalieri, m-au hrănit cât paișpe și am fumat toată după-amiaza narghilea în comfortabilul salon al apartamentului lor. Și pentru că am menționat de apartamente, comparat cu România, apartamentele din Iran sunt extrem de spațioase și mari și mai toate blocurile sunt prevăzute cu garaj propriu. De altfel, foarte asemănător cu blocurile din țările mediteraneene din Europa.

Pe seară am ieșit la plimbare cu Parisa pe malul Zayanderudului, care în traducere înseamnă râul care nu seacă niciodată. Ironia sorții face că autoritățile locale după ce au construit un baraj au schimbat cursul râului și au lăsat podurile istorice din Isfahan fără apă. Trist, foarte trist. Plimbându-ne, Parisa a început să-mi povestească cât de depresivă devenise în ultima vreme fiindcă nu mai știa cu ce să se îmbrace când iese din casă ca să nu intre în vizorul polițiștilor și al autorităților. Din păcate, în Iran astfel de situații sunt normă. Depinde peste cine dai, dar ca și femeie poți fi tratată urât din partea polițiștilor și luată la secție dacă nu ești îmbrăcată corespunzător, după care îți este chemat tata sau soțul, după caz ca să te scoată. Legea islamică este destul de strictă în ceea ce privește îmbrăcămintea atât la femei cât și la bărbați, iar cei ce nu o respectă riscă amenzi și drumuri la poliție. Cu toate astea, am observat că femeile extind la maxim regulile și merg atât de departe cât se poate. Foarte multe femei în Iran, deși au hijabul pe cap, își lasă partea din față descoperită și sunt extrem de fardate și pline de podoabe.

Pe unul din multele poduri istorice i-am întâlnit pe băieții ăștia care cântau la chitară și beau bere iraniană.

Podul Khaju este cel mai faimos din multitudinea de poduri ce traversează acum (doar albia) Zayanderundului secat. Plimbându-mă cu Parisa am ajuns și la acest pod iar acolo surpriză. Pe sub boltele podului o mulțime de oameni, majoritatea bărbați dar și femei se adunaseră și cântau cu rândul cântece oarecum extrem de triste sau melancolice. Acum de abea la câteva luni după realizez că într-o țară în care nu există discoteci și locuri unde oamenii pot ieși la distracție, această practică rămâne una extrem de originală de a se distra, relaxa și de-ați face prieteni într-un mod extrem de frumos.Când m-am despărțit de Parisa se înserase deja și ne întorsesem în piața cea mare a Isfahanului cu un taxi. Instinctiv, am dat să o sărut pe obraz dar s-a ferit. Chiar dacă nouă ni se pare absolut normal, în Iran astfel de gesturi sunt văzute a fi foarte ostentative și provocatoare.

Cu Parisa lângă podul Khaju.

 

 

În total am rămas 2 zile la Isfahan după care am revenit în capitala Teheran de unde am plecat înapoi spre România, cât cu autobuzul, cât cu autostopul. Mi-a luat nici mai mult nici mai puțin de 55 de ore ca să fac drumul Teheran-București.

Iran a fost una din cele mai plăcute surprize pe care le-am avut până acum în numeroasele mele călătorii. Căldura oamenilor, istoria milenară și societatea profund stratificată și diversă sunt doar câteva motive ale pasiunii pe care am dezvoltat-o față de această țară.

Aici puteți citii și episoadele anterioare:

Episodul I, Episodul II, Episodul III

Comentarii

comentarii


Susține #CycleTheAmericas în timp ce ești în vacanță!

Când călătoresti, poți cumpăra serviciile turistice de la tour-operatorul WISE.travel, urmând că 4% din valoarea achizițiilor să fie donate automat de WISE către expediția #CycleTheAmericas. În plus, alți 4% vor susține o organizație umanitară din România, fără costuri suplimentare pentru tine.

Este de ajuns să te înregistrezi prin banner-ul de mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.