Calatorii si Expeditii

zoom
1 comment

Iran, tărâm al omeniei (Ep. II)

Mai tot ce se aude prin partea noastră de lume despre Iran s-ar putea rezuma la câteva cuvinte; conflict, terorism, austeritate și ostilitate, dar rar auzi vorbindu-se despre iranieni, despre oamenii Iranului. Având foarte mulți prieteni de pe acele meleaguri care mi-au demonstrat exact contrariul cuvintelor pomenite mai adineauri, am pornit spre Iran cu gândul de a demonta toată acestă retorică agresivă și de a descoperi una din cele mai vechi culturi ale lumii, de o foarte mare complexitate. Așa că, mi-am luat rucsacul în spate și am pornit din Piatra Neamț cu autostopul înspre orientul mijlociu.

După cum vă povesteam în primul episod, de cum am ajuns în Teheran am fost luat de pe stradă și invitat acasă de un anume băiat Davud, care s-a oferit să mă țină până a doua zi când…m-am trezit cu familia acestuia că taie mielul pentru mine. Greu a mai fost să-i conving că trebuie să plec la gazda mea care mă aștepta de ceva timp deja.

Shahab, gazda mea din Teheran (la care m-a condus Davud cu mașina), e medic specialist la unul din cele mai mari spitale din capitala iraniană și ca marea parte a celorlalți iranieni pe care am apucat să-i cunosc în această călătorie, este un om extrem de ospitalier și săritor. Odată ajuns acasă la el, am început deja să-mi schițez ce aș fi vrut să văd din prima zi. Eram clar interesat să ajung la fosta ambasadă americană, a cărei angajați au fost luați ostatici de revoluționari în 1979 (dacă ați văzut filmul Argo, știți exact despre ce vorbesc) și care între timp a fost transformată în muzeu anti-american. Da, ați citit bine. Actuala menire a fostei ambasade americane este să găzduiască sediul muzeului anti-american.

emblema ambasada

În fine, îmi schițează Shahab un traseu și pornesc la drum. Sistemul de transport în comun din Teheran aș spune că e foarte bine pus la punct, cel puțin în zonele centrale ale orașului. Există autobuze normale, autobuze rapide (care au banda lor specială) și metroul, care mie mi s-a părut extrem de bine întreținut și curat. Iar prețul unui bilet este extrem de ieftin (5000 riali sau 50 de bani românești) Dar, așa cum vă spuneam, plecasem cu gândul de a vedea fosta ambasadă americană dar și faimoasele graffitiuri anti-americane de pe clădirile din centru. De altfel, un lucru extrem de interesant de văzut în Teheran sunt graffitiurile. Cele mai cunoscute sunt cele anti-americane, dar mai sunt și altele interesante, cu precădere cele pe teme islamice și cele închinate marelui lider spiritual Khomeini, revoluționarilor (de la 1979), dar și eroilor din războiul contra Irakului. Așa că am postat și eu câteva mai jos. Ah uitasem, de graffittiurile care se leagă de Israel…

IMG_0892 IMG_0893 IMG_0895 IMG_0898 IMG_0904

Iau autobuzul câteva stații din zona unde stătea Shahab, după care cobor pe unul din largele bulevarde ale Teheranului iar curând dau de zidul ambasadei. Acolo e o altă colecție de graffittiuri, fix pe zid pictate. „Down with USA”, e doar unul din mesajele care apar pe acele graffittiuri, mesaj care îți sare în ochi decum ieși din stația de metrou Taleghani, stație a cărei ieșire se învecinează cu zidul ambasadei. Dau să intru în incinta ambasadei și sunt oprit de un paznic care îmi explică într-o engleză perfectă că muzeul e deja închis și oricum pentru a-l vizita îmi trebuie rezervare din timp. Nici o rugăminte nu l-a înduplecat să mă lase să mă apropii mai mult de intrare, așa că m-am lăsat păgubaș și am luat-o din loc, nu înainte de a poza totuși graffittiurile de pe zid și de a mă poza alături de unul care mi se părea mie mai reprezentativ. În timpul ăsta cât făceam eu poze apare un individ cu ochelari negri, care văzându-mă că sunt turist mă întreabă dacă vorbesc germană. Îi răspund „Ja, ein bißchen.” Ăsta bucuros, îmi mai bolborosește el câteva cuvinte în germana stricată pe care o vorbea și numaidecât îmi scoate o carte cu poza lui Hitler. Era „Mein Kampf” în farsi. Omul o scoate, o întoarce pe o parte, pe alta și curând îmi explică cât de mult îl iubește și stimează el pe Hitler și cât de mult îi pizmuiește pe americani…Ca în povești, zici că era pus special să facă propagandă anti-americană în zona aia.

în realitate femeile, care vin din cercuri mai puțin religioase și care nu ar purta voal în mod normal și-l țin pe jumătate, adică își expun toată partea din față, să se vadă podoaba capilară.

Plimbându-mă pe străzile marilor orașe din Iran am fost evident curios să observ cum se îmbracă oamenii și care sunt regulile la care se supun. Fiindcă legea islamică nu permite expunerea a nici unei părți a corpului, mai puțin fața, totul trebuiește acoperit. Asta e regula, dar în realitate femeile, care vin din cercuri mai puțin religioase și care nu ar purta voal în mod normal și-l țin pe jumătate, adică își expun toată partea din față, să se vadă podoaba capilară. Câteodată dacă dau peste un polițist mai a dracului sau peste garda revoluționară care de cele mai multe ori e îmbrăcată în civil, pot totuși fi duse la poliție și trase la răspundere, dar asta se întâmplă destul de rar totuși. Nici bărbații nu fac excepție de la îmbrăcămintea dictată de legea islamică, așa că nu ai voie să porți pantaloni scurți sub nici o formă. Drept să vă spun, nici în Turcia nu am prea văzut bărbații purtând pantaloni scurți și vorba aia, acolo măcar e legal. Așa că e mai mult o tradiție în orientul mijlociu ca bărbații să poarte pantaloni lungi permanent.

Se lăsase seara deja, când pe drumul de întoarcere spre gazda mea, dr. Shahab, m-am oprit în parcul Laleh. Era vineri seara iar parcul era plin ochi, dar atmosfera era grozavă. Oamenii își aduc covorul persan de acasă și șad așa frumos în familie servind ceai, stând la taclale și rugându-se atunci cand vine ora de rugaciune. Copiii zburda și parinții îi mustră din când în când iar pe unele bănci mai la întuneric vezi și câte un cuplu de tineri timizi. O atmosferă specială ce să mai!

A doua zi, după ce am luat micul dejun împreună cu Shahab pe covorul persan din sufragerie, am plecat spre mauzoleul lui Khomeini care e la extremitatea vestică a Teheranului, dar se ajunge ușor cu metroul. Pentru cine nu știe, Khomeini a fost capul revoluției de la 1979 și liderul spiritual al acesteia. Este considerat de mulți unul din cele mai influente personaje ale sec al XX-lea pentru felul în care a inspirat revoluția islamică și trecerea Iranului de la monarhie la republică islamică. A fost deasemenea și conducătorul suprem al Iranului din 1979 până în 1989 când, după moartea sa a fost depus în acest mauzoleu despre care vă spuneam și care nu e complet terminat nici până acum.

„Noi vrem pace, suntem o nație pașnică. Nu asculta ce zice mass-media despre Iran „

La un moment dat, a trebuit să schimb metroul și cum așteptam noul tren, se împrietenește cu mine un tânăr soldat, Siovash. „Noi vrem pace, suntem o nație pașnică. Nu asculta ce zice mass-media despre Iran ” îmi explică Siovash. Era parcă fericit că putea în sfârșit să explice el însuși unui străin că Iranul nu e acel demon de care se vorbește în vest. Sentimentul ăsta l-am mai avut și cu alți oameni cu care am intrat în vorbă în Iran. Există o sete a populației de a se face cunoscută în afara granițelor, de a schimba acea imagine dementă pe care vestul le-a creat-o. Oamenii vor să-ți arate adevărul, faptul că viața în Iran cu bunele și relele ei nu e atât de neagră precum o portretizează unii.

soldat iranian in metrou

Mauzoleul lui Khomeini e o clădire uriașă, încă în construcție care adăpostește trupul neînsuflețit al ayatolahului care a schimbat fața Iranului și a întreg orientului mijlociu. Mii de oameni vin să-i aducă un omagiu și să i se roage. Iranienii sunt majoritari șiiți, iar șiiți pun foarte mult accent pe sfinți și pe racle, așa cam cum pun și ortodocșii pe icoane, sfinți și alte racle.

IMG_0916

DCIM100GOPRO

Părăsesc mauzoleul lui Khomeini și o iau înapoi spre zona centrală a Teheranului. Următorul obiectiv era palatul Golestan, care construit în peroada dinastiei Safavizilor în sec al XVI-lea, reprezintă cel mai vechi monument din Teheran. Golestanul e de fapt un complex de clădiri, fiecare fiind construită de o altă dinastie și având o altă menire. Nu e de ratat nici grădina palatului care e superbă, iar dacă vă plimbați înăuntru puteți admira atât multitudinea de mozaicuri de pe zidurile palatului, cât și tronul șahului și alte artefacte.

IMG_0923

IMG_0918

Tot la aceași stație de metrou unde am coborât pentru palatul Golestan, se găsește și cel mai mare bazar al orașului. Dacă ajungi acolo în jurul prânzului ai toate șansele să te pierzi prin mulțime. Puse laolaltă, aleile și coridoarele bazarului au 10 km în lungime, deci e de-a dreptul imens acel bazar. Nu vă mai zic, că acolo poți găsi cam orice, de la semințe, la covoare, tablouri, mobilă, etc.

IMG_0934

Era cât pe ce să uit să vă povestesc despre un aspect extrem de important și anume traficul. Teheranul mi s-a părut un oraș relativ curat și întreținut dar traficul…e acolo e buba. În Teheran, dar nu numai există o adevărată artă de a traversa strada. Mai faci doi pași, mai aștepți să treacă 2-3 mașini prin fața și spatele tău. Trecerile de pietoni sunt doar un indiciu vag că pe acolo trec mai mulți oameni dar nu sunt absolut deloc respectate de către șoferi. Astea fiind spuse trebuie să înveți să traversezi strada, dar odată ce te obișnuiești, greu îți mai ieși din obișnuința asta. Vă jur că se face deja o lună de când m-am întors din Iran și tot am tendințe să traversez strada în acest fel (urmăriți-mi videoul postat mai jos).

În zilele care au urmat aveam să fac o ascensiune pe Damavand, cel mai înalt vârf vulcanic din Asia (5671m ), situat la 80 de km de Teheran, dar despre asta vă voi povesti în episodul următor.

 

Comentarii

comentarii


Susține #CycleTheAmericas în timp ce ești în vacanță!

Când călătoresti, poți cumpăra serviciile turistice de la tour-operatorul WISE.travel, urmând că 4% din valoarea achizițiilor să fie donate automat de WISE către expediția #CycleTheAmericas. În plus, alți 4% vor susține o organizație umanitară din România, fără costuri suplimentare pentru tine.

Este de ajuns să te înregistrezi prin banner-ul de mai jos:

One comments on “Iran, tărâm al omeniei (Ep. II)
  1. Pingback: Iran, tărâm al omeniei (Ep IV – Isfahan) | Radu Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.