Calatorii si Expeditii

zoom
1 comment

Guyana şi 450 de km de off road prin sălbăticie

​După o pauză lunguță (în Boa Vista, Brazilia) ocazionată de sărbători, la începutul lunii ianuarie, am luat-o din nou din loc spre Guiana engleză, cunoscută oficial ca Guyana sau Guiana. Mă aştepta un drum lung şi pustiu, care-mi va aduce aminte de prima şosea pe care mi-am început expediția, Dalton Highway. 

Puțină istorie şi poziționare geografică

Cred că înainte să trec la poveştile mele, ar fi interesant şi necesar să vă rezum puțin situația geo- istorică a regiunii. Să vă explic de ce Venezuela nu are puncte oficiale de trecere cu Guiana, motiv pentru care am trebuit să fac acest ocol prin statul brazilian Roraima. 

Practic, singura cale legală de acces între Venezuela şi Guiana este via Boa Vista, Brazilia şi asta din cauza unei vechi dispute teritoriale. Pe scurt, Venezuela reclamă mai bine de jumătate din teritoriul Guianei (până la fluviul Essequibo) ca fiind al său. Este o neregulă ce îşi are originea în vremurile coloniale. Posesiile coroanei spaniole se întindeau oficial până la fluviul Essequibo,  iar cele olandeze nu depăşeau această barieră. Totuşi, odată cu transferul unei bune bucăți din posesiile olandezilor către britanici, aceştia au început să colonizeze  abuziv şi teritoriul de la vest de Essequibo, nerecunoscând fluviul ca graniță niciodată. Aşa că odată cu obținerea independenței față de Marea Britanie, în 1966, Guyana moşteneşte aceast litigiu teritorial cu țara vecină, litigiu existent până în ziua de azi. Venezuela a protestat şi insistat în nenumărate ocazii dar fără sorți de izbândă. S-au constituit comisii internaționale privind litigiul dar nu s-a ajuns niciodată la un consensus, iar în multe locuri din Venezuela steagul țării este afişat incluzând şi această regiune (Guyana Essequiba sau zona în reclamare, cum îi mai zic venezuelienii). 

Aşadar este lesne de înțeles de ce nu există nici un punct legal de trecere a frontierei între cele două. Singura cale legală de acces este via Boa Vista, capitala statului brazilian Roraima. 

Fermierul cu puşca

Drumul ce leagă Boa Vista de granița guianeză şi Lethem, e unul cât se poate de plicticos, dar totuşi asfaltat. Ici, colo se fac reparații şi drumul e împroşcat tot cu noroi şi parcă ca un exercițiu înainte de Guiana, îmi împotmolesc roata în noroiul argilos. Cuvincios dau cu bățul jos stratul gros de pe unde apuc şi îi dau mai departe. Per total, o zi plicticoasă cu un peisaj la fel de sterp şi plicticos, pe care mi-o petrec pedalând 107 km şi trăgând de timp cu ajutorul muzicii de pe telefon. Seara avea totuşi să fie ceva mai interesantă.

În această expediție am apucat să dorm în cele mai bizare locații, de la biserici la închisori, dar astă seara aveam să o petrec la cort. Ies de pe şoseaua principală pe ceva drum de țară, găsesc un pom fructifer (caju) sub care îmi parchez bicla şi încep să montez cortul. Nici nu apuc să termin că țup, văd că nenea de la ferma din depărtare numai vine degrabă cu arma scoasă pe geamul maşinii să vadă cine sunt şi ce fac. Îi intrasem pe proprietate…
„Ooo rapais…o que você está fazendo aqui?” 

Mai bâiguie ceva de n-am înțeles mai nimic, după care îi explic în modesta mea portugheză care este treaba şi lasă într-un final arma jos. Zâmbeşte şi îşi dă seama că sunt călător şi nu prezint nici un pericol, aşa că mă invită să-mi pun cortul chiar la el în ogradă.

Ce a urmat a fost un gest în plus, la multele de omenie de până acum. După ce am stat la poveşti, mi-au dat un „caldo” (un fel de ciorbă sud americană) şi m-au lăsat să fac un duş la ei. Fusese o zi lungă, aşa că odată ce am pus capul pe perna improvizată din cort, am adormit buştean. 


Cum am schimbat bordura dreaptă cu cea stângă şi cum a fost prin savana guianeză

Imediat ce ştampilezi paşaportul de ieşire din Brazilia şi traversezi podul peste râul Tacuta, schimbi şi sensul de mers. Pentru mine a fost o surpriză. Da, ştiam că Guiana fusese teritoriu britanic, dar nu am făcut această asociere. E un pic derutant la început, dat fiind că de un an şi 5 luni pedalez pe partea dreaptă. Noroc că drumul ce a urmat, era aproape pustiu fiindcă tot dreapta trăgeam.

Pustiul guianez începe chiar la ieşire din Lethem, orăşelul de frontieră, unde mulți brazilieni vin să-şi cumpere haine contra făcute, chinezăriile fiind mai ieftine de partea aceasta a graniței. Asfaltul se termină şi lasă încet loc argilei întărite de soarele puternic. E sezonul uscat, şoseaua e ondulată şi avansez destul de greu, cu pauze multicele. Ca variantă alternativă, o mai iau pe cărarea de lângă şosea, cărare bătătorită de maşini tocmai pentru a evita „valurile” de pe şoseaua principală. 

Savana e un loc minunat, de o calmitate şi imensitate aparte. În prima seară, fix înainte să apună soarele, am ieşit în afara carosabilului şi mi-am pus cortul în mijlocul savanei. Nici n-am pus foaia de cort deasupra. Avea să fie atât de senin…. E un sentiment aparte să poți să asculți greierii, natura, adierea vântului şi să poți admira cerul înstelat. E dumnezeiesc…

Annai şi drumul prin junglă

Şoseaua aceasta este o provocare nu doar pentru cicloturişti ca mine dar şi pentru automobilişti şi camionagii. Există porțiuni pline de gropi, noroi şi nisip, ceea ce face întreg traseul foarte dificil. Nici nu vreau să mă gândesc ce trebuie să fie pe aici în sezonul ploios. De plouat, plouă zilnic în jungla tropicală, dar în cantități moderate. În schimb, în sezonul ploios trebuie să fie prăpăd. Între Lethem şi Georgetown sunt aproximativ 550 de km din care 450 de km neasfaltați, marea parte prin jungla tropicală.

Aşa se face că după o ultimă oprire şi pauză în Annai, au urmat 4 zile petrecute în jungla tropicală. Savana lasă uşor loc junglei, drumul începând să pară a coridor care pe măsura ce avansezi se îngustează.

Din loc în loc câte un podeț improvizat dar solid. Mă opresc din când în când să ascult natura. Mai ceva ca în savană, aici natura jubilează. Păsări gălăgioase, maimuțe, tapiri, chiar şi jaguari… Tot ce trebuie să faci este să te opreşti şi să asculți. E un joc fantastic care te cheamă şi care-ți spune că şi tu eşti parte din el.
Mi-a luat în total 4 zile să traversez porțiunea de junglă, 4 zile în care am dormit la cort. N-am să uit noaptea dormită lângă coşmelia unui „rasta man”, un tip de culoare venit să caute aur pe acolo. Veselia şi easy going-ul din tip mi s-au părut fantastice. Trebuie să ai ceva caracter aparte să poți locui în mijlocul pustiului. 

Au fost porțiuni grele (zonele cu nisip sunt cele mai nasoale), dar experiența a fost absolut genială iar CrossBike-ul meu a făcut fața cu brio şi la această probă. 
Alt aspect interesant este traficul foarte redus. Am avut o zi în care nu m-am intersectat decât cu 3 maşini. Trec uneori şi 2-3 ore fără să te intersectezi cu vreo maşină. A fost cea mai sălbatică zonă pe care am pedalat-o până acum. Ce experiență!

Georgetown, şi ospitalitatea guianezilor

În Georgetown aveam să fiu primit şi tratat regeşte de Anirood şi familia acestuia. Pe Anirood l-am cunoscut la popasul din Annai şi după ce m-a văzut că eram pe bicicletă, mi-a oferit nişte bănuți „să-mi iau ceva de mâncare pe drum” şi mi-a oferit şi 2 beri şi invitația să stau la el pe când ajung în Georgetown. Nişte oameni de nota 100! Aşa că, la el am tras în Georgetown.

Etnic vorbind, capitala Guianei, Georgetown (şi Guiana în general) este formată din indigeni, africani (aduşi aici ca sclavi de către colonizatori) şi din imigranți din fosta Indie controlată de britanici (astăzi împărțită între India, Pakistan şi Bangladesh). Asta dă naştere unei populații (deşi mici, de aprox 730.000 de locuitori în întreaga Guiană) extrem de diverse. Cei din urmă ascultă chiar muzică indiană şi urmăresc filme de la Bollywood, deşi gazdele mele mi-au zis că nu se simt în vreun fel indieni, ci doar cumva legați cultural. Altfel, ei se consideră foarte guianezi şi sunt mândri de originea lor dar şi de apartenența lor la acest stat. 

Guiana în sinea ei este o excepție. Într-o Americă dominată de limba portugheză şi spaniolă, Guiana este singura țară vorbitoare de engleză de pe continent. Mă rog, oficial e engleză, dar oamenii vorbesc de fapt o engleză creolă pe care nu o poți înțelege. 

Am petrecut câteva zile în sânul acestei familii care mi-a oferit 3 mese calde pe zi, m-a ajutat cu viza de Surinam, m-a scos în oraş la bere şi mi-a făcut rost şi de un sponsor, o sală de sport, Fitness 24, care mi-au donat 20.000 $ guianezi (100 $ USD). Ce oameni! După fiecare astfel de gest, îmi aduc aminte că plecând cu un buget eztrem de mic în această călătorie, doar prin ei, prin acest fel de oameni am ajuns atât de departe.


Probleme cu viza de Suriname, dar totul e bine atunci când se termină cu bine

Având dublă cetățenie, română şi canadiană (prin naturalizare) folosesc ambele paşapoarte atunci când călătoresc. În Canada şi State, unde aş fi avut nevoie de viză cu cel român, am intrat cu cel canadian, în restul țărilor cu cel român (de exemplu în Brazilia, aş fi avut nevoie de o viză destul de dificil de obținut cu cel canadian). 

Totul bine şi frumos până când am fost nevoit să cer viză de intrare în Suriname. Intrasem în Guiana cu cel românesc, ca să mă mențin pe un singur paşaport cu ştampilele din Mexic ‘în jos’. Problema e că cel românesc mi-a intrat recent în ‘perioada de grație’ de 6 luni şi consulul surinamez nu mai vroia să-mi aplice viza nici pe cel românesc, dar nici pe cel canadian, fiindcă ştampila de Guiana e pe cel românesc.

Şi ce idee îi vine lui, să mă trimită la imigrări să-mi pună ăia altă ştampilă de intrare pe cel canadian. Ei şi uite aşa m-au frecat între instituții. Două zile pierdute, ca până la urmă cei de la imigrări să-mi spună că nu pot pune nici o ştampilă nouă, iar după o ceartă zdravănă cu consulul, să accepte până la urmă să mă lase cu paşaportul canadian. 

Aşa că a avea două paşapoarte e grozav, dar îți poate crea probleme când intri terestru în două țări vecine, într-una cu un paşaport, în cealaltă cu altul.


Coasta atlantică şi ferryboat-ul spre Surinam

Spre deosebire de pustiul drumului dintre Brazilia şi Georgetown, coasta atlantică este chiar aglomerată aş putea spune. Casă una lânga alta, de o parte şi de alta, lume multă, trafic. Se conduce nebuneşte. Îmi fixez bine casca, just in case. Merg lejer, nu mă grăbesc. O noapte o petrec în cort în curtea unor localnici, alta la un hotel foarte ieftin iar ultima tot la cort, aproape de graniță şi de punctul de plecare a bacului care traversează fluviul Courantayne, fluviu ce desparte Guiana de Suriname.

Cam asta a fost Guiana, o țară a contrastelor naturale şi etnice, ceva diferit şi ieşit din tiparul sud american dar o experiența faină per total. Pentru mine, drumul prin Guiane continuă…
P.S. Las mai jos câteva informații referitoare la cum se poate obține cel mai uşor viza guyaneză, asta pentru cei interesați să vină pe aici într-o zi. 

Viza guyaneză

Modul cel mai simplu de a obține viza de Guyana (nu există ambasadă a Guianei în România) pe paşaportul român este prin prezentare la consulatul general al Guyanei din Boa Vista, Brazilia, asta dacă veniți dinspre Brazilia sau Venezuela (aş recomanda asta). Dacă vă prezentați dimineață la consulat, o puteți lua pe loc. Eu aşa am procedat şi m-a costat 60 de reali brazilieni (aprox. 50 de lei). Să aveți 2 poze tip paşaport (lucru valabil pentru orice viză).

Adresa consulatului din Boa Vista este:

Cel Mota 629, Centro
Boa Vista, Roraima -69.301-120
Brazilia

Din țară (sau din Europa în general) se poate obține la ambasada Republicii Cooperatiste Guyana din Londra, situată la adresa de mai jos

Londra, W2 4LP, 3 Palace Court, Bayswater Road

Telefon: (0044-20) 7229 7684
Fax: (0044-20) 7727 9808
E-mail: guyanahc1@btconnect.com 


Dacă vă place ce fac și doriți să susțineți expediția în premieră națională de traversare a Americilor pe bicicletă #cycletheamericas puteți face o donație accesând link-ul PayPal de mai jos.

Parteneri logistici


Comentarii

comentarii

One comments on “Guyana şi 450 de km de off road prin sălbăticie
  1. Pingback: Suriname, Guiana franceză şi înapoi în Brazilia | Radu Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *