Calatorii si Expeditii

zoom
oana cu cuplul italian pe podul Mehmed Paša Sokolović din Višegrad.
No comments

Cu autostopul prin Balcani (episodul III Sarajevo – Piatra Neamț)

La revedere Sarajevo
10 dimineața în Sarajevo. Ne luăm frumos rucsacii în spate și după cum am fost îndrumați începem să urcăm unul din multele dealuri care înconjoară capitala bosniacă. Revedem pentru ultima dată blocurile ciuruite de gloanțe și trecem grăbiți pe lângă clădirea ce adăpostea odinioară biblioteca orașului dar care a fost nimicită în timpul războiului din anii 1990. În 1992 acest loc a devenit faimos atunci când Vedran Smailović a cântat la violoncel printre ruinele bibliotecii, demonstrând astfel întregii lumi că mai există gram de umanitate în acel colț parcă uitat de lume. Biblioteca este printre ultimele clădiri de importanță publică care sunt încă în renovare în oraș, dar pare că ea va rămâne pentru veci una din multele răni ale urbei atât de grav deranjate în toate felurile posibile de sângerosul război.

Foto: Mikhail Evstafiev, 1992

Destinația pe care ne-am propus-o pentru acea zi era orașul Užice (Ujițe) din Serbia via Višegrad (Vișegrad) în Bosnia, localitate unde eu țineam musai să văd vechiul pod din perioada otomană, atât de frumos descris în romanul lui Ivo Andrić, Na Drini ćuprija (Podul de peste Drina). Urcăm dealul ca să ajungem la intersecția care face stânga spre Višegrad în schimb nu-mi trag bine sufletul după ce ajung în capul dealului că Ioana reușește să oprească o camionetă care ne-a dus vreo 20 de km după care am fost luați imediat de un cuplu de italieni. În afară de faptul că cei doi aveau drum exact până în Višegrad, el ca și mine citise romanul lui Andrić și bătuse cam tot drumul din Italia până acolo ca să admire podul construit de Mehmed Paša Sokolović în secolul al XIII-lea.
În timp ce Ioana le vorbește celor doi în italiană eu zăresc pe geam un semn care marchează granița dintre Federația croato-musulmană și Republica Srbska, iar nu departe într-un orășel o moschee în renovare, pe semne că fusese distrusă în anii 1990. Curând intrăm în defileul Drinei și traversăm nu mai puțin de 20 de tuneluri. La capătul defileului e celebrul pod. Înșfac aparatul de fotografiat și mă dau jos din mașină. Privesc îndelung podul și-mi imaginez diversele comunități care locuiau odinioară pe ambele maluri ale Drinei, sârbi, otomani, evrei iar mai târziu chiar și austrieci. Purced până la jumătatea lui. Acolo pe o placă este glorificat și în ziua de azi marele Pașă Mehmed Sokolovici, cel care luat fiind de prunc la Stanbul s-a întors într-o bună zi în locul copilăriei lui, asta după ce a fost convertit la islam și a devenit pașă iar atunci cu mari eforturi a ridicat această minunăție de pod care leagă și astăzi estul de vest.

Podul Mehmed Paša Sokolović din Višegrad.

Nu am părăsit Bosnia până nu ne-am cheltuit ultimele mărci bosniece pe o bere rece
Curând lăsăm podul în urmă și ajungem la Donji Dobrun la doar câțiva kilometri de granița sârbă. Vizităm mănăstirea ortodoxă de acolo și suntem într-un final conduși până la graniță de cuplul italian. Granița e de fapt o baracă improvizată în mijlocul unei șosele sinuase. Nu traversăm totuși granița până nu ne cheltuim ultimele mărci bosniece pe o bere rece la un birt amplasat fix lângă baraca grănicerilor.
După ce ne-am terminat berile, prezentăm pașapoartele și mai bifăm o graniță traversată la pas, dar nici nu apucăm să trecem în Serbia că suntem luați din nou într-o mașină de un alt cuplu, el austriac ea sârboaică și ne duc până la Mokra Gora cea mai apropiată localitate de graniță. La Mokra Gora am apucat să vizităm împreună cu acel cuplu un fel de muzeu al satului în aer liber. Toată zona acea e superbă, Mokra Gora fiind și unul din multele parcuri naționale situate în mții Dinari.
Nu mai avem mult până în Uzice și aflăm printr-un SMS că avem și gazdă în Uzice (găsită ca de obicei prin couchsurfing.org), așa că ne întoarcem la șosea și ne ia un tirist care din păcate mergea cu 40 km/h din cauza șoselei în serpentină și a remorcii ce o căra cu el. De două lucruri remarcabile îmi aduc aminte. Primul e că am trecut prin apropierea unui sat care aparent a fost cumpărat de Emir Kusturica și transformat în muzeu, moment în care șoferul a strigat tare și răspicat „Kusturica Mafia!” Al doilea lucru de care îmi aduc aminte e că l-am pus să oprească tirul în panta ca să mă ușurez, credeți-mă la viteza cu care mergea nu am mai putut să mă țin. Până la urmă am ajuns și în Uzice unde într-un final ne-am întâlnit cu gazda noastră pe care am bătut-o la cap toată seara cu subiecte legate de fosta Iugoslavie.

Ioana cu cuplul italian pe podul Mehmed Paša Sokolović din Višegrad.

Cură de manele ca la mama lor în inima Balcanilor
A doua zi din nou pe drum. Începând din Serbia și până în România via Bulgaria am făcut în acea zi o adevărată cură de manele, ei bine variantele locale a ceea ce numim noi manele, mai bine spus turbo-folk în Serbia și chalga în Bulgaria. Într-o zi am reușit să parcurgem nu mai puțin de 426 de km din Užice, Serbia până la Craiova în România. Câteva evenimente rămân totuși memorabile.
Ultima mașină care ne ia pe teritoriul sârb, un băiat trecut de 25 de ani cu poza mareșalului Tito atârnată de oglinda retrovizoare ne conduce pe dealurile toropite de căldură ale Zajecarului. Țin să menționez că Tito e încă un simbol de mândrie al multor popoare din fosta Iugoslavie, un simbol care parcă le aduce aminte de anii cei mai prosperi ai Federației, ani în care republicile Iugoslave se bucurau de niște drepturi pe care alte țări din lagărul comunist nici nu îndrăzneau să le viseze, România fiind printre acestea. Ajungem în Zajecar, mult praf și parcă toate străzile se asfaltau în același timp. Luăm centura spre Vrshka Chika, Bulgaria unde nu așteptăm mult și ne ia un tirist bulgar. Altă graniță, altă ștampilă sau așa mă gândeam eu, în schimb vameșul sârb, după ce eu i-am prezentat pașaportul meu canadian m-a cam pus să scot tot ce am din rucsac și de pe mine. S-a mai uitat, s-a mai gândit dar într-un final colega lui mi-a ștampilat pașaportul și am trecut. Ioanei doar i-a zâmbit după care i-a înapoiat pașaportul românesc îmbogățit cu o ștampilă. După ce trecem și de bulgari tiristul ne face semn să urcăm și plecăm mai departe cu destinația Vidin. Ascultăm manele și privim satele țigănești și un peisaj dezolant până la Vidin.
Vidin, este un oraș la fel de dezolant ca satele prin care tocmai ce trecusem. Blocuri comuniste care nu au mai fost renovate de când au fost construite pe vremea lui Zhivkov, fabrici părăsite și o populație care aparent trece Dunărea la români să lucreze la ceva întreprindere. Domnul care ne duce până la bac e un bătrânel bulgar care ne vorbește într-o română perfectă. Aflăm de la el că mulți bulgari de pe malul acela al Dunării grăiesc românește. Dăm să trecem Dunărea și rugăm pe niște țigani veniți de la înregistrat o mașină adusă din Germania la Bulgari se îndreptau spre Craiova. Le spunem că nu dăm bani și ezită un pic dar ne iau, iar pe seară ajungem în Craiova, unde Ioana reușise să găsească gazde.

Traseul complet al călătoriei prin Balcani.

Turul se încheie la Piatra Neamț
Ultima zi de aventură iar Ioana parcă e nerăbdătoare să ajungem acasă la Piatra și dă să pună alarma să sune la 8 dimineața dar la cât de frânt eram modific ora pe șestache și ne sculăm cu o oră mai târziu, după care o luăm în direcția Pitești-Câmpulung-Bacău-Piatra Neamț. Între Pitești și Câmpulung ne ia un profesor trecut de 60 de ani. Era genul de om care simte parcă în oase nostalgia timpurilor comuniste iar pentru dânsul nimic nu mai e la fel în ziua de azi. Pe de altă parte de la Câmpulung avem baftă și prindem mașină până la Bacău. Țiganul care ne ia un băiat de nota 14, vorbim tot drumul, ascultăm multe manele și fumăm în draci în spate până ne terminăm toate țigările.
După mai bine de 2000 de km parcurși, 4 țări și multe granițe într-un final am ajuns pe seară și la Piatra Neamț, încheiând astfel turul. Iar acu că mi s-a făcut dor de Balcani și de jovialitatea locului bag un Bregovic, să-mi răsune creierii…

Comentarii

comentarii


Susține #CycleTheAmericas în timp ce ești în vacanță!

Când călătoresti, poți cumpăra serviciile turistice de la tour-operatorul WISE.travel, urmând că 4% din valoarea achizițiilor să fie donate automat de WISE către expediția #CycleTheAmericas. În plus, alți 4% vor susține o organizație umanitară din România, fără costuri suplimentare pentru tine.

Este de ajuns să te înregistrezi prin banner-ul de mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.