Calatorii si Expeditii

zoom
No comments

Călătoriile, o soluție pentru copiii cu autism? #CuDavid în #Laponia. #jurnaldefotograf

Am primit de-a lungul expediției mele prin Americi, comentarii şi mesaje, fie direct de la David, sau de la tatăl acestuia, Mihai Stescu. La un moment dat, Mihai mi-a povestit cum îl învăța pe David despre zonele geografice ale Americilor şi țările pe care le traversam, prin prisma expediției mele. M-am bucurat, evident. Dacă pot inspira, educa sau face să viseze, măcar o persoană, prin ceea ce fac şi postez pe rețelele sociale şi blog, atunci asta mă face cu adevărat un om fericit.

Nu îi cunosc în mod personal, dar uşor, uşor, dintr-o vorbă într-alta, m-am apropiat de ei şi am aflat povestea lui David (un băiețel de 10 ani) şi faptul că acesta s-a născut cu autism, o boală care afectează 7.179 de copii din România (conform statisticilor Ministerului Sănătății Publice pe anul 2012).

Părinții lui, au aflat de boala copilului lor, încă de la o vârstă fragedă şi au decis să lupte cu aceasta, atât prin terapia tradițională, cât şi prin mijloace mai puțin ortodoxe, ceea ce a dat cu adevărat roade, David fiind acum capabil să meargă la o şcoală normală şi să dezvolte prietenii cu colegii săi. Totuşi de ce zic mai puțin ortodoxe? Fiindcă au căutat în David, domenii şi adevărate pasiuni, pe care David le poate dezvolta şi prin care ar putea să-şi clădească chiar şi o viitoare ocupație. Printre acestea se numără geografia/călătoriile şi fotografia. Ce poate fi mai frumos…

Şi pentru că David este un super ambițios şi a excelat la şcoală şi la terapie anul acesta, părinții i-au recompensat eforturile, încurajându-i exact această pasiune pentru geografie şi fotografie, prin a-i organiza la sfârşitul lunii iunie, o escapadă absolut inedită, în Laponia.

#CuDavid în #Laponia. #jurnaldefotograf

Aşa s-a născut proiectul lor îndrăzneț, prin care, l-au dus pe David în Laponia, la cercul polar, chiar în satul lui Moş Crăciun. Şi nu doar atât. David a surprins pe cameră, tot ce i s-a părut lui relevant, sperând ca mai apoi, să expună aceste fotografii, într-o expoziție.

Despre traseul lor – scurt jurnal de călătorie

Mai exact, au pornit pe 23 iunie din Nyköping, Suedia (unde este aeroportul low cost pentru Stockholm), de unde au închiriat o maşină şi au luat-o mai întâi spre Uppsala, vechea capitală scandinavă, unde au şi înnoptat.

A doua zi au pornit spre Umea, unde au mai petrecut o noapte, ca mai apoi să treacă frontiera în Finlanda, în localitatea Rovaniemi,  situată pe cercul polar, unde se spune că locuieşte Moş Crăciun. David a făcut chiar şi un live pe facebook de acolo. 

După Rovaniemi, au coborât la Jyväskylä şi mai apoi la Helsinki, de unde au luat un feribot care face 17 ore până la Stockholm, capitala Suediei, căreia i-au dedicat 3 zile pentru finalul escapadei.

Câteva impresii de la David

Zice că în Uppsala au găsit un oraş pustiu, suedezii sărbătorind „Midsummer”, dar asta nu i-a întristat, ci le-a oferit o oportunitate unică; să fotografieze străzile goale, fără turişti.

Din Rovaniemi, David a făcut un live, pe facebook, din care se vede cât de emoționat era, să fi ajuns la Moş Crăciun acasă.

Helsinki

Un oraş minunat, o îmbinare între tradițiile nordice şi elemente de arhitectură barocă, sculpturi tradiționale, dar şi moderne – monumentul dedicat lui Sibelius. Ne zice David că s-au întâlnit chiar cu Markku Pietinen, fiul Eliei Hiltunen, artista care l-a realizat. Acesta le-a povestit despre cum s-a construit şi ulterior a devenit un simbol al Finlandei, chiar anul acesta împlinindu-se 50 de ani de la construirea monumentului şi 100 de la declararea independenței Finlandei. Mihai mai adaugă faptul că atmosfera este nordică, dar nu se simte rigurozitatea suedeză.

Feribotul Helsinki – Stockholm (Ms. Mariella)
Este prima oară pentru David pe un feribot, iar Mariella i-a impresionat prin organizarea şi curățenia pe care au găsit-o pe vas. Între 1985 şi 1989, a fost cel mai mare vas din lume, din clasa sa. Are 9 punți şi transportă atât pasageri, cât şi maşini şi camioane. 

Drumul de la Helsinki la Stockholm, a durat 17 ore, timp destul pentru a te plimba pe puntea vasului, a servi câte ceva de-ale gurii şi admira Marea Baltică.

Stockholm şi drumul înapoi spre casă

La întoarcerea în Stockholm, David şi-a dorit mult să meargă la Ericsson Globe, cea mai mare clăsire sferică din lume, pentru a urca în Skyview şi a admira întreaga panoramă a oraşului. Alt vis şi obiectiv împlinit.

Tot în Stockholm, părinții l-au plimbat prin Gamla Stan, partea veche a oraşului, cu arhitectura şi atmosfera ei specifică.

Întoarcerea în România şi câteva concluzii

Astăzi este ultima lor zi în Suedia, iar mâine se vor întoarce în țară. Când i-am întrebat cum a fost, tot ce mi-a putut răspunde Mihai, tatăl lui David,  a fost că se simt obosiți, dar împliniți.

Au făcut 2200 de km cu maşina şi alte câteva sute cu feribotul, iar David era acum ocupat să posteze pe facebook cele mai bune instantanee pe care le-a realizat.

Atât prezența lui David în social media cât şi călătoriile, îl ajută enorm să-şi depăşească limitele şi să învingă autismul. 

Cred că faptul că părinții lui şi-au dat seama că doar prin a scoate copilul din zona de confort, în necunoscut, totodată urmărind cu atenție pasiunile acestuia, îl va ajuta enorm pe David, iar viitorul lui sună grozav. 

S-au implicat în acest proiect:

  • Dragos Asaftei, fotograf care îi este si mentor lui David 
  • Cristina Bazavan, care face PR pentru el și îl îndruma în scrierile lui de pe blog.

Această escapadă a fost posibilă şi cu ajutorul:

    Pe David îl puteți urmări pe contul lui de Facebook

    Comentarii

    comentarii


    Susține #CycleTheAmericas în timp ce ești în vacanță!

    Când călătoresti, poți cumpăra serviciile turistice de la tour-operatorul WISE.travel, urmând că 4% din valoarea achizițiilor să fie donate automat de WISE către expediția #CycleTheAmericas. În plus, alți 4% vor susține o organizație umanitară din România, fără costuri suplimentare pentru tine.

    Este de ajuns să te înregistrezi prin banner-ul de mai jos:

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.