Calatorii si Expeditii

zoom
No comments

448 de zile în jurul lumii, pe româneşte – interviu cu Ştefan Marinescu şi Mihaela Noroc


Ştefan Marinescu împreună cu Mihaela Noroc au făcut oculul pământului în cuplu preţ de mai bine de un an. Călător cu tricolor şi-au denumit ei călătoria, iar pe parcursul întregului voiaj Ştefan a căutat să găsească paralele între noi, românii şi naţiile pe care le-a vizitat, în timp ce Mihaela printr-un proiect absolut unic pe care ea l-a denumit „Atlas of Beauty” a fost în permanenţă în căutarea frumuseţii feminine, pozând sute de femei şi chipuri în cele mai neaşteptate locuri de pe pământ. Vă invit să descoperiţi mai multe despre cei doi şi călătoria acestora în rândurile ce urmează.

NZ2

Radu Păltineanu: Ați pus niște bănuți de-o parte timp de câțiva ani și i-ați investit într-o călătorie de aproape un an jumate în jurul lumii. Ce v-a determinat să faceți acest lucru dincolo de pofta de a vedea locuri și oameni noi?

Ștefan & Mihaela: Mai exact, au fost 15 luni în jurul lumii. Înainte de această călătorie mai făcuserăm ture de câteva săptămâni şi nu de puţine ori am întâlnit oameni care erau cu rucsacul în spate pentru perioade foarte lungi. Toţi aceşti oameni ne-au inspirat, pentru că puterea exemplului e esenţială în lumea călătorilor. Am vrut şi noi să trăim nebunia asta frumoasă, să plecăm spre est şi să ne întoarcem dinspre vest. Să ne rupem puţin de realităţile cotidiene, să dăm un reset şi să trăim o mini viată în propria noastră viaţă. A fost, să zicem, un experiment cu noi înşine în care am vrut să vedem cum reacţionăm în faţa acestei experienţe fantastice, adică un mod de-a ne cunoaşte mai bine.

Radu Păltineanu: Haideți să privim un pic călătoria voastră prin prispa cifrelor. Câte țări și câți km ați parcurs în total până acum și cu ce mijloace de transport?

Ștefan & Mihaela: Am călătorit în 33 de ţări, timp de 448 de zile. Am folosit mijloace de transport dintre cele mai diverse: autobuze, trenuri, vapoare, avioane, autostop, scootere, dubiţe închiriate în care şi dormeam. Ne mândrim cu faptul că am ajuns din Bucureşti până la Tokyo, fără să luăm niciun avion şi traversând terestru 15 ţări. N-am făcut un estimat al kilometrilor parcurşi, dar cu siguranţă ne-ar lua câteva zile doar să numărăm toţi kilometrii.

Traseul lui Ştefan şi al Mihaelei

Radu Păltineanu: Care este stilul vostru de călătorit? Unde dormiți? Cort,hostel, hotel ? Ați acceptat vreodată să dormiți la străini dacă aceștia v-au oferit ospitalitatea lor?

Ștefan & Mihaela: Într-un fel, cred că suntem nişte călători atipici. Nu suntem nici backpackeri cu cortul în spate, nici turişti comozi care stau tot timpul la hotel. Ne place să vedem toate faţele ţărilor pe care le vizităm, aşa că alegem stiluri de călătorit dintre cele mai diverse. Uneori stăm la localnici, folosind couchsurfing-ul sau primind invitaţii spontane. Alteori alegem dormitoarele hostelurilor sau camere private în hoteluri mai ieftine. Bugetul contează foarte mult, dar cel mai mult contează să avem o experienţă cât mai relevantă şi să înţelegem cât mai bine locul în care ne aflăm.

Radu Păltineanu: Au existat vreodată în călătoria voastră momente tensionate în care să simțiți că viața vă este pusă în pericol?

Ștefan & Mihaela: Oricât de ciudat ar suna, cred că cel mai teamă ne-a fost în autocarele din Columbia. Şoferii de acolo conduceau ca nişte demenţi pe nişte drumuri şerpuite, înconjurate de râpe adânci. Au fost şi momente tensionate, când am ajuns în zone mai periculoase, înconjuraţi de oameni dubioşi, dar acolo ai măcar şansa să te protejezi să reacţionezi. Cred însă că cel mai mare pericol, într-o călătorie sunt problemele medicale. La un drum lung, organismul e obosit, regimul alimentar se schimbă în fiecare zi iar imunitatea scade. În plus eşti înconjurat de viruşi şi afecţiuni de care corpul tău nu ştie să se ferească, pentru că nu le cunoaşte. Apoi, dacă te îmbolnăveşti, n-ai de multe ori şansa unui tratament adecvat, căci poţi fi într-un loc foarte izolat.Tocmai de aceea, cele mai mari probleme ale călătorilor sunt cele de ordin medical. Noi n-am avut probleme majore, în această călătorie şi aşa se întamplă cu 90% dintre cei care călătoresc. Există însă şi drame, iar fiecare dintre noi trebuie să fie suficient de înţelept pentru a le evita, fără a pierde însă nebunia frumoasă care îţi dă aripi.

Ştefan. într-un tren din Rusia, la clasa a III-a

Radu Păltineanu: Care este locul care vi s-a părut ca fiind cel mai apropiat ca și cultură, obiceiuri și atitudini de cel al României? Sau mai degrabă spus, unde v-ați simțit cel mai acasă?

Ștefan & Mihaela: America de Sud e locul în care ne-am simţit cel mai familiar. Oamenii vorbesc o limbă latină, ca a noastră şi a fost foarte uşor să comunicăm cu ei. Apoi, mulţi au origini europene, dar sunt mult mai apropiaţi în mentalitate şi comportament de est-europeni, decât de vest-europeni. Şi noi şi ei suntem născuţi în familii creştine, trăim în societăţi tradiţionale, ştim ce însemnă greutăţile şi n-am ajuns la acel stil de viată occidental, prosper, dar super uniform, care uneori dezumanizează.

Radu Păltineanu: Mihaela, ești poate prima româncă care s-a încumetat la un proiect fotografic de-o asemenea anvergură. Povestește-mi pe scurt despre el și despre cum ți-a venit această idee.

Mihaela: Din câte ştiu eu, proiectul e unic în lume. Nimeni până acum n-a mai încercat să documenteze frumuseţea feminină în toate colţurile lumii şi să facă un fel de enciclopedie, pe această temă. Ideea mi-a venit în Etiopia, într-o călătorie mai veche, unde am descoperit unele dintre cele mai interesante femei pe care le-am văzut vreodată. Au nişte tradiţii fantastice şi sunt de-o naturaleţe care m-a făcut să-mi doresc imediat să le fotografiez. Acolo mi-am dat seama că aş vrea să fac asta în cât mai multe ţări ale lumii şi să arăt că frumuseţea înseamnă de fapt diversitate, înseamnă să-ţi asumi originile, să fii sinceră şi naturală şi să nu aderi cu ochii închişi la trend-urile globale care ne fac pe toţi să arătăm la fel. Proiectul nu se va termina după această călătorie. Sper să găsesc sponsorizări şi să continui mulţi ani de-acum înainte.

Radu Păltineanu: Mihaela, ai fotografiat femei în atât de multe locuri prin care ați ajuns, cum le contactai și cum le convingeai să participe la proiectul tău?

Mihaela: Sunt foarte multe metode prin care am găsit femeile pe care le-am fotografiat. Uneori îmi ieşeau pur şi simplu în cale. Alteori căutam chipuri interesante pe reţele de socializare, întrebam oamenii din jur sau mergeam în cele mai aglomerate locuri. S-a întâmplat să apelez şi la agenţii de modele, dar doar în ultimă instanţă şi alegând modele tinere, naturale, la început de drum, care nu sunt încă influenţate major de industria fashion.

Radu Păltineanu: Mihaela, dincolo de o față, se ascunde o poveste. Care e fata care te-a impresionat cel mai mult cu povestea ei de viață ?

Mihaela: În Iran am întâlnit o fată a cărei poveste m-a impresionat. Melina locuia în Shiraz şi nu ieşise niciodată din regiunea ei. Provenea dintr-o familie conservatoare care încerca să-i controleze cea mai mare parte din viaţă. Cu toate astea, tânăra persană avea o cultura incredibilă, era pasionată de pictură şi avea nişte cunoştinţe cinematografice fantastice, de parcă ar fi studiat filmul. Deşi nu ajunsese nici măcar până în capitala ţării ei, era mai emancipată şi mai deschisă la minte decât foarte mulţi oameni cu background impresionant. Am avut norocul s-o fotografiez într-o moschee superbă, ea fiind îmbrăcată într-un costum tradiţional persan magic. A fost pur şi simplu un miracol că n-am avut probleme în timpul şedinţei foto, ţinând cont că eram într-o ţară cu legi islamice foarte stricte, în care femeile sunt afectate de foarte multe interdicţii.

Mihaela, fotografiind frumuseţea feminină în Cuba

Iată şi câteva din fotografiile incredibile realizate de Mihaela:

Melina

columbinca

Singapore

Radu Păltineanu: Ştefane, în câteva din articolele pe care le-ai publicat pe blogul tău ai încercat să abordezi diverse teme pertinente României și românilor, sau mai bine spus câteva din atitudinile și clișeele negativiste din țară, care sub o formă sau alta macină România și societatea românească. Într-unul din aceste articole povesteai despre cum te-ai împăcat tu cu propria-ți țară. Totuși cum ne convingem conaționalii să creadă și ei în acel brand numit România ? Cum ne împăcăm cu propriul nostru brand și cum ni-l vindem nouă, românilor?

Ştefan: Pe scurt, trebuie sa înţelegem că ne-am născut români şi putem să emigrăm şi pe Marte, şi tot români vom muri. Dacă înţelegem asta, înţelegem şi că e necesar să avem o relaţie pozitivă cu locul în care ne-am născut, aşa cum avem şi cu părinţii noştri. Dacă îţi deteşti originile, vei fi întotdeauna apăsat de asta şi nu-ţi vei găsi niciodată liniştea, oricât de departe fugi.O relaţie bună cu România, o privire optimistă asupra ei, e în primul rând o chestie de pragmatism, mai mult decât de patriotism.

Cu randurile de mai sus i-aş convinge pe cei mai raţionali, să se împace cu ţara lor. Pe cei emoţionali i-aş convinge rugându-i să asculte o doină veche şi să se gândească la cei mai dragi oameni pe care-i au. Asta e de fapt România, tot ce suntem noi, nu un politician sau un drum cu gropi.

Ocolul pământului pe româneşte.

Radu Păltineanu: Ștefane te consideri naționalist ? Ce înseamnă naționalismul pentru tine?

Ştefan: Cuvântul naţionalism are chiar şi în dicţionar un sens ambiguu. Dacă înseamnă să te gândeşti cu drag la originile tale, să-ţi ajuţi compatrioţii, să faci ceva pentru locurile în care te-ai născut şi să mişti lucrurile acasă, da, sunt un naţionalist. Dacă în schimb naţionalism înseamnă să crezi că poporul tău e cel mai de seamă de pe pământ, să priveşti obsesiv doar părţile lui bune, fără să vezi problemele, să reclami tot timpul că eşti un patriot, atunci nu sunt un naţionalist.

Radu Păltineanu: În ziua de azi avem unul din cele mai bune pașapoarte din lume cu care poți vizita peste 148 de țări și teritorii fără viză. În acele țări unde a trebuit totuși să obțineți o viză în prealabil, ați avut vreun impediment în a o obține? Ați avut vreodată neplăceri atunci când ați prezentat pașaportul românesc la vreo graniță?

Ștefan & Mihaela: Nu, chiar n-am avut niciodată probleme cu paşaportul românesc. Există o prejudecată cum că românii ar avea imagine foarte proastă în străinătate. În realitate au imagine proastă în câteva ţări din Europa de Vest, printre omenii înguşti la minte şi prost informaţi. Lumea e însă gigantică, iar în cele mai multe state există mai degrabă păreri bune despre România.

Radu Păltineanu: Ultima destinație de pe lista voastră de țări a fost America (i.e. S.U.A.). Descrieți-mi în câteva cuvinte ce ați simțit și trăit în această țară la care milioane de oameni (și români) râvnesc și a cărui model este preluat în diverse aspecte ale vieții și societății românești. Ce credeți că îi lipsește (dacă considerați că îi lipsește ceva) totuși ţării care este considerată cea mai mare democrație a lumii?

Ștefan & Mihaela: America e, într-adevăr, ţara tuturor posibilităţilor. Dar asta nu e neapărat de bine. Asta înseamnă că poţi ajunge cel mai de succes om de afaceri sau artist, dar in egală măsură poţi să ajungi să dormi pe stradă. E o ţară cu mii de feţe, unele fantastice, altele odioase şi e greu să dai un verdict general. America funcţionează acum ca o mare corporaţie. Aşa cum ştim cu toţii, o corporaţie îşi dă afară angajaţii neproductivi şi îi premiază pe cei productivi. O corporaţie urmăreşte întotdeauna profitul, chiar dacă uneori organizează acţiuni de binefacere pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Afişarea democraţiei cred că e doar o operaţiune de P.R. În realitate e vorba despre o ţară cu reguli foarte aspre, care-i dezavantajează pe unii dintre competitori şi îi avantajează pe cei puternici. Să luîm de pildă politica. America e condusă de sute de ani de doar doua partide, cu politici destul de asemănătoare. Oamenii nu au nicio alta opţiune iar naşterea unei alternative e total descurajată. Asta nu se poate numi democraţie.

Cred că e o ţară în care e prea mult vorba despre bani, în care mulţi oameni tind să devină roboţi, dar e şi o ţară de-o diversitate incredibilă, cu multe oportunităţi, în care sunt mulţi oameni frumoşi care-şi găsesc locul propice dezvoltării.

Ştefan, la Hollywood, cu steaua cineastului român Ioan Negulescu.

Radu Păltineanu: Mihaela, acum că ai revenit în ţară, care sunt pașii pe care-i vei urma în vederea promovării proiectului tău și cum te putem ajuta să-l facem cât mai cunoscut?

Mihaela: Promovarea mă ajută foarte mult, fie că înseamnă un share pe facebook sau un articol pe un blog. Astfel îmi măresc şansele de-a face proiectul mai cunoscut şi de-a găsi sponsori. Apoi orice sfat care mă poate ajuta să găsesc finanţări, e bine venit.

Radu Păltineanu: Vi se pare călătoritul o metodă bună de a schimba mentalități în România? Credeți că putem schimba mentalitatea tinerelor generații îndemnânu-i să călătorească cât mai mult și cât mai departe ?

Ștefan & Mihaela: Sigur că da. Noi credem că orice călătorie e un curs intensiv de viată, e o formă eficientă de educaţie. Iar educaţia de bună calitate schimbă mentalităţi. În ultima vreme tot mai mulţi români au început să călătorească iar rezultatele cred că încep deja să se vadă.

Radu Păltineanu: Acum la sfârșit de drum, credeți că această călătorie v-a schimbat în vreun fel? Dacă da, cum ? Cum vedeți România acum față de momentul în care ați plecat la drum din țară și ce plănuiți să faceți în perioada imediat următoare revenirii în țară?

Ștefan & Mihaela: Călătoria ne-a făcut mai curajoşi şi mai încrezători în forţele noastre. Am văzut cu ochii noştri că dacă vrei ceva, chiar poţi obţine acel ceva. Am mai văzut că nimic nu vine uşor, dar dacă crezi şi tragi pentru ceea ce-ţi doreşti, vei reuşi până la urmă. Ştiu, sunt nişte clişee pe care cei mai mulţi nu le luăm în seamă, până când nu le simţim pe pielea noastră. Deci, important e să facem primul pas şi-apoi toate vin mai uşor. Am părăsit România într-o lună de vară şi ne-am întors într-o toamnă târzie, în prag de alegeri, deci a fost dificil să facem o comparaţie, până acum.

În încheiere, vă invit să admiraţi frumuseţea feminină pozată de Mihaela pe pagina ei de Facebook dedicată acestui îndrăzneţ proiect. Tot pe aceeaşi pagină, pentru cei interesaţi să sponsorizeze acest unic proiect, se pot face donaţii. Cât despre peripeţiile călătoriei şi câteva articole relevante, noi românilor (scrise de Ştefan) acestea pot fi găsite pe site-ul calatorcutricolor.ro

Moscova

Georgia

vizeVietnam

MihaelaTrenRusia

India

Comentarii

comentarii


Susține #CycleTheAmericas în timp ce ești în vacanță!

Când călătoresti, poți cumpăra serviciile turistice de la tour-operatorul WISE.travel, urmând că 4% din valoarea achizițiilor să fie donate automat de WISE către expediția #CycleTheAmericas. În plus, alți 4% vor susține o organizație umanitară din România, fără costuri suplimentare pentru tine.

Este de ajuns să te înregistrezi prin banner-ul de mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.