Calatorii si Expeditii

zoom
No comments

Boianul canadian, un colț de Românie pe continentul nord american.

„Din Boian la Vatra-Dornei,
Au umplut omida cornii.
Și străinul te tot paște,
De nu te mai poți cunoaște”
(versuri din Doină de Mihai Eminescu)

Undeva în mijlocul preeriilor nord americane, nu departe de orașul Edmonton, în provincia canadiană Alberta se află un colț de Românie. Acolo, la mii de kilometrii de țară se ascunde povestea a câtorva sute de familii de români bucovineni care au emigrat la sfârșitul secolului al XIX-lea și care au fondat un sat pe care l-au numit Boian, după Boianul istoric din Bucovina de nord (azi în Ucraina) de unde proveneau mare parte din ei. Încă de când am auzit de existența acestui loc acum câțiva ani am vrut să ajung să-l vizitez și nu aș fi putut găsi prilej mai bun decât acum. Așa că am decis să fac o pauză mai îndelungată de la pedalat în Edmonton și să dau o fugă până acolo cu gazda mea din Edmonton, Alex Presăcar care mai fusese și știa bine drumul până acolo. Ne-a însoțit și prietena lui Alex, Thais care era și ea curioasă să afle povestea românilor din Canada.

Să ne tot fi luat vreo oră jumătate de condus din Edmonton până la Willingdon, orășelul din care face parte și Boianul. Încă alți 3 km pe o stradă mai lăturalnică și iată-ne în fața a ceea ce a fost cândva școala românească a satului. Intrăm. Înăuntru, praznic mare de ziua recunoștinței pe care candienii o serbează în a doua luni a lunii octombrie. O doamnă mă întreabă în engleză de unde venim și dacă dorim să servim ceva. O rog drăguț să ne conducă la părintele satului, Mircea Panciuc, care ne primește cu un zâmbet pe față și ne urează bun venit la Boian.


Ne întreabă dacă vrem mai întâi să mâncăm sau să ne facă turul satului. Eu insist să facem turul ca să mai prindem ceva lumină (era trecut de orele 17:00 și nu ne mai rămânea multă lumină). Și uite așa începea o oră de istorie care nu aș fi aflat-o niciodată din cărți. Ieșim din fosta școală și ne îndreptăm spre muzeul pionerilor români, unde una din casele în stil bucovinean construite de primii coloniști români la apusul secolului al XVIII-lea a fost transformată în muzeul pionerilor români.

Plimbându-ne prin muzeu, aflăm de la părintele că primii coloniști români (patru la număr) au ajuns aici din Boianul Bucovinei de nord în 1898 după ce ministrul afacerilor externe al Canadei (de fapt cel care ocupa o funcție similară a unui ministru de externe fiindcă această funcție a apărut în Canada doar în 1993) de la acea vreme vizitase Bucovina și Ardealul, atunci parte din imperiul Austro-Ungar și îi convinsese de bogățiile Canadei și de avantajele pe care le-ar avea mutându-se aici. Deși exista deja o comunitate românească destul de bine închegată în apropiere de Regina în provincia Saskatchewan, Ichim, soția Iftinica, fiica Ioana și Elie au vrut să înființeze un nou sat mai la vest, în Alberta și să-l numească după satul natal, Boian.

După un lung drum cu vaporul din Hamburg, Germania până în Halifax, Canada și din Halifax mai departe spre Calgary cu trenul, ei s-au instalat într-un final la nord vest de orașul Edmonton. Imediat după ce s-au așezat, și-au încurajat prin scrisorile trimise acasă și alți consăteni să emigreze, așa că un an mai târziu alte 30 de familii au emigrat spre noul Boian. Și uite așa s-a închegat un (nou) sat românesc în inima Canadei.

În muzeu putem vedea zestre adusă de femei din Bucovina sau cusută aici, coase, topoare, bănci din școală și câte ceva informații despre Bucovina și istoria ei zbuciumată. Nu se fac prea multe referiri la anexarea violentă a acelei părți ale României în cel de-al doilea război mondial. Nu deschid acest subiect cu părintele dar îmi închipui că nu există prea multe referințe la această parte sensibilă din istoria noastră fiindcă ar putea irita comunitatea ucraineană din Alberta care este dealtfel extrem de numeroasă. Nu aș exagera să zic că unul din 3 albertani are origini ucrainene, imigrația din Ucraina fiind mult mai mare la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea decât din țările române.

Din păcate astăzi satul e pustiu și multe din casele românești au dispărut. Marea parte a urmașilor s-au mutat la orașe, în Calgary și Edmonton și nu prea au mai păstrat limba înaintașilor lor, vorbind doar engleză. Totuși din când în când se mai ține câte o petrecere românească ne povestește părintele, care el deși născut în Canada a învățat româna și o vorbește bine. A făcut studii teologice în România în anii ’60.

De la muzeu părintele ne conduce spre biserica cu hramul Sfintei Maria din deal, unde este paroh și unde ține o slujbă duminica de două ori pe lună, în celelalte două duminici slujind la altă biserică românească din Edmonton. Ultimele raze ale soarelui bat în turla bisericii din deal și pe mormintele strămoșilor români, aflate lângă biserică. A fost o clipă în care am uitat că sunt la 10.000 de km de casă. În acel moment, acolo sus, în dealul satului am avut senzația pentru un moment că mă aflu de-a binelea în Bucovina.

Biserica de lemn construită de primii coloniști români la începutul secolului al XX-lea adăpostește un altar ortodox și bănci (cum întâlnim de regulă în bisericile catolice și/sau protestante). Înăuntru stă la loc de cinste o icoană aurită dăruită chiar de fostul președinte al României, Emil Constantinescu. De o parte și de alta a altarului, un steag românesc și unul canadian. După un mic tur al bisericii revenim la școală unde servim în sfârșit masa.

A fost o vizită scurtă dar interesantă și personal cred că ar trebui să ne interesăm mai mult ca nație asupra propriul patrimoniu și asupra propriei istorii. Până la urmă, cum zicea domnul Adrian Cioroianu în cadrul celor 5 minute de istorie, emisiune pe care o prezenta la TVR, „istoria rămâne cea mai frumoasă poveste pentru oamenii inteligenți”.

Poză de grup în fața bisericii din sat, cu ocazia sărbătorii Sfintei Maria (1940, sursa: www.boianchurch.mareleboian.com)

Mai multe informații detaliate despre istoria boianului, biserica din sat și despre muzeu puteți găsi accesând link-urile de mai jos.

  • http://www.boianalbertamuseum.com/
  • http://www.boianchurch.mareleboian.com/

Comentarii

comentarii


Susține #CycleTheAmericas în timp ce ești în vacanță!

Când călătoresti, poți cumpăra serviciile turistice de la tour-operatorul WISE.travel, urmând că 4% din valoarea achizițiilor să fie donate automat de WISE către expediția #CycleTheAmericas. În plus, alți 4% vor susține o organizație umanitară din România, fără costuri suplimentare pentru tine.

Este de ajuns să te înregistrezi prin banner-ul de mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.