Calatorii si Expeditii

No comments

Cu autostopul prin Balcani (episodul I: Piatra Neamț-Belgrad)

Era iunie 2011 și îmi aduc aminte că în semestrul care tocmai ce luase sfârșit cu o lună mai devreme luasem un curs excelent de istorie est europeană în care printre multe alte teme discutasem foarte mult și despre Balcani și implicit despre Iugoslavia, sau mai bine spus entitățile statale care au existat sub numele de Iugoslavia. Eram eu interesat de regiune și dinainte de a lua acel curs dar pe parcursul cursului m-am îndrăgostit de-a binelea atât de regiune cât și de tumultoasa ei istorie. Mai mult, în acea perioadă i-am citit și cartea lui Ivo Andrić, „Podul de peste Drina”, o superbă operă care descrie viața simplă a oamenilor de diverse naționalități și confesiuni de pe cele două maluri ale râului Drina, unite de faimosul pod otoman construit de pașa Mehmed Sokolovici.
Cum eram atunci în Piatra Neamț de peste o lună deja, începusem să mă cam plictisesc și nu mi-a trebuit mult să mă hotărăsc să o tai în direcția Balcanilor de Vest și m-am gândit că n-ar strica să fac autostopul până acolo. Destinația finală pe care mi-am fixat-o din prima a fost Sarajevo și cum cu vreo două săptămâni în urmă mă împrietenisem cu o fată (pe care o știam din vedere din școala generală) și care din vorbă în vorbă mi se lăudase că ea traversase deja Europa din Olanda până în Croația cu stopul într-o competiție a studenților de la universitatea din Utrecht unde învăța ea, i-am făcut propunerea să vină cu mine până la Sarajevo cu un buget de maxim 100 de euro, pentru 7 zile. Ioanei că așa-i zice fetei de care vorbesc nu i-a trebuit mult să se gândească și s-a băgat imediat la o astfel de propunere.

Piatra Neamț-Timișoara
De la vorbă până la faptă nu a mai fost mult așa că ne-am făcut frumos fiecare săculețul cu strictul necesar, sandvișuri și de-ale gurii cât pentru o zi întreagă și-am tăiat-o marți pe 28 iunie dis-de-dimineață, mai întâi spre Timișoara iar după spre Belgrad unde vorbisem dinainte cu un bun amic să ne găzduiască. După vreo 10 mașini diferite și 12 ore de drum, am ajuns pe seară și noi la Timișoara, unde aranjase Ioana mai din timp să stăm la niște studenți străini (un francez și un brazilian) prin intermediul platformei couchsurfing. Cum era prima oară când ajungeam în colțul ăla de Românie și mai ales prima oară în Timișoara, cei doi ne-au scos în acea seară la o plimbare și la o bere într-unul din multele baruri din Piața Unirii din Timișoara.

Timișoara-Belgrad
A doua zi, ne-am sculat undeva în jurul orei 10 și am pornit pe jos până la ieșirea din Timișoara și din nou la făcut autostop. Mai aveam cam 60 de km până la graniță. Primul care ne-a luat era un sârb român care juca în ceva ansamblu folcloric sârbesc, așa că am avut parte de niște muzică autentică la dânsul în mașină. Din păcate omul nu mergea chiar până la graniță așa că la Deta ne-am dat jos și ne-a luat un alt nene care s-a oferit să ne ducă fix până la postul vamal. Până aici nu plătisem absolut nici un sfanț nici unuia dintre șoferii care ne luaseră la autostop din Piatra Neamț și până aici dar lui nenea ăsta uitasem să-i spunem că noi nu dăm bani, așa că la urmă s-a cam enervat că a venit el să ne ducă până la graniță și noi nu-i dăm acolo ceva. Așa că i-am întins până la urmă un 10 RON ca să-l potolim.
Granița româno-sârbă de la Moravița am trecut-o la pas și mi s-a părut foarte prietenoasă dar și foarte autentică (de fapt în călătoria asta cam toate granițele le-am trecut la pas). Românii ne-au urat drum bun zâmbindu-ne. Îmi aduc aminte că Ioana tot încerca să-i convingă să-i pună ștampilă pe pașaportul românesc ca să o aibă ca suvenir, fără nici o izbândă până la urmă. Eu în schimb mi-am folosit pașaportul canadian pe care erau obligați să-l ștampileze. Pe urmă, în no man’s land, între cele două state erau niște țigani care își făceau nevoile în lanul de grâu și cărau ceva metale și alte gunoaie iar odată ajunși la sârbi țigările erau mai ieftine ca apa, ceea ce ne-a bucurat pe ambii (da pe atunci fumam).
În granița sârbească am început să întrebăm pe la toate tirurile care intrau și ieșeau din vamă dacă nu au drum până la Belgrad și loc de vreo doi în plus. La un moment dat ne-am făcut cu o promisiune de la un tirist român care avea drum spre Muntenegru că ne ia el, dar pentru asta mai trebuia să așteptăm încă 2 ceasuri. Țigări aveam, carte de citit aveam, așa că am fost bucuroși să acceptăm oferta. După ce s-au scurs cele două ceasuri, așa cum ne promisese nenea ne-a luat în cabina tirului și am plecat spre Belgrad. Tiristul, un om trecut de 50 de ani, era un naționalist convins. Toată cabina tirului său era tapetată de ziare România Mare. Tot drumul mi-a explicat ce erou și martir a fost Ion Antonescu și contempla trist la cum au acționat „străinii” la distrugerea instrumentată a fostei Iugoslavii. Ioana deși foarte vorbăreață până atunci cu mai toți șoferii, a stat de această dată în afara discuției.
Cert e că în jurul orei 19:00 am ajuns în Belgrad iar tiristul ne-a lăsat fix în fața gării. Prima reacție care am avut-o și care i-am comunicat-o imediat Ioanei a fost că mi se părea fizionomia oamenilor prea asemănătoare cu cea a românilor, la care Ioana de colo „păi ce am plecat așa departe de casă?”

Belgrad

Catedrala Sfânta Sava, cea mai mare biserică ortodoxă din lume.

Nu după mult timp a apărut și amicul meu Nenad, jurnalist și realizator TV la o televiziune sârbă. Ne împrietenisem în 2009 la un meeting couchsurfing în Bratislava și am ținut legătura, ambi fiind pasionați de istorie și politică. De regulă plictisim mai pe toți care sunt în jurul nostru atunci când începem să bodogănim de-ale noastre, așa că nici de data asta nu am făcut o excepție și am reușit să o plictisim pe Ioana, care nu prea avea ea chef să ne audă dezbaterile despre războiele din balcani ș.al. În drum spre locuința lui Nenad, mai precis în tramvaiul ce l-am luat de la gară, pomenind de câteva ori numele României, la un moment dat a sărit un om trecut de prima tinerețe și a început să strige tare în tramvai „Romania and Bulgaria Nato puppets, Nato puppets” în traducere „România și Bulgaria, păpuși ale NATO, păpuși ale NATO.” Asta ca să vedeți cât de omniprezent e sentimentul de scârbă și repudiere a tot și a toți celor ce sunt asociați cu NATO. Vă reamintesc că în 1999 în ceea ce sârbii dar și alții consideră o injustiție, NATO a bombardat Belgradul dar și alte părți ale Serbiei. Bombardamentul intenționa să pună capăt abuzurilor comise de regimul Slobodan Milosevici față de albanezii din Kosovo.

În aceeași seară după ce ne-am lăsat bagajele acasă la Nenad și am făcut un duș rapid, am ieșit prin oraș. Unul din primele locuri pe care le-am vizitat a fost corpul bombardat al fostei televiziuni iugoslave, actuală televiziune națională a Serbiei, care a rămas așa bombardat din 1999, și în apropierea căruia s-a ridicat un monument în cinstea jurnaliștilor sârbi care au murit atunci în clădire. O altă astfel de clădire bombardată pe care orice vizitator o poate vedea în Belgrad și pe lângă care am avut ocazia să trec și eu în ultima zi cât am fost în Belgrad este și fostul sediu al armatei iugoslave, clădire lăsată bombardată și actualmente părăsită.
Mai lăsând la o parte locurile legate de istoria belicoasă recentă a locului, restul serii ni l-am petrecut în frumosul cartier Skadarlija, unde am servit o salată și am băut o bere rece sârbească. Înapoi spre casă Nenad nu a ratat ocazia de a ne prezenta „Big-boobs street” cum o numea el, o stradă unde iese lumea la agățat și care e în apropiere de Strahinjića Bana unde se găsesc marea parte a barurilor și teraselor celebre din Belgrad. Fiindcă am ajuns după miezul nopții în acea zonă, toate terasele se închideau asta pentru că de curând municipalitatea belgradiană, după nenumărate plângeri din partea localnicilor din zonă, interziseseră orice fel de activități exterioare după ora 12 noaptea.
A doua zi, după ce Nenad a ținut să ne arate piața din carteirul lui (similară dacă nu identică cu piețele din România) am plecat să vizităm catedrala Sfânta Sava, cea mai mare biserică ortodoxă din lume și în top 10 cele mai mari lăcașe de cult din lume. Această catedrală deși terminată pe exterior încă din 1989, e goală (cu excepția a câtorva icoane ici colo)și nefinisată pe interior. Asta cel mai probabil datorită anilor grei din timpul și imediat de după războiele din fosta Iugoslavie. De-acolo ne-am continuat ziua cu vizita muzeului etnografic al Serbiei, după care după amiază am plecat să vedem fortăreața Kalemegdan, una din fortărețele cele mai atacate din toată Europa de-a lungul vremurilor. De acolo orice turist poate avea un peisaj deosebit asupra întregului Belgrad, tăiat în două de Dunăre. În acea seară am mai făcut și un tur al barurilor și localurilor situate pe cele două maluri ale Dunării.

Knez Mihajlova, principala arteră comercială a Belgradului.

În a treia și ultima zi petrecută în Belgrad aveam să trăiesc un episod pe cât de haios acum pe atât de enervant și rușinos atunci. Fiindcă auzisem că Gardoš, deși un cartier destul de îndepărtat al Belgradului ar fi unul din cele mai frumoase ale orașului am decis cu Ioana să mergem să-l vizităm, iar Nenad a binevoit să ne ducă acolo cu mașina. Acel cartier până înainte de 1918 făcea parte din Ungaria, iar în 1896 pe dealul din acel cartier ungurii au construit un turn numit Sibinjanin Janko, pentru a celebra un mileniu de prezență ungurească în Europa. După ce m-am suit în vârful turnului și mi-am făcut meandra să văd Belgradul din acel punct, am decis că era timpul să ne întoarcem acasă la gazdă care ne lăsase doar acolo și se întorsese la treburile sale. Așa că trebuia să luăm tramvaiul înapoi spre casă dar cum era sâmbătă nici o casă de bilete nu era deschisă. Ioana din fericire își păstrase un bilet pe care nu-l compostase dar eu nu mai aveam nici unul și m-am urcat la risc iar în loc să fiu atent dacă urcă vreun controlor eu mă chinuiam să fac poză la un țigan care cânta la vioară. Între timp controlorii au urcat pe la ușa din spate a tramvaiului, Ioana și-a compostat repede biletul iar eu am fost luat prin surprindere. Pus în fața faptului împlinit, ce m-am gândit eu pe moment, am zis că o fac pe turistul francez care nu înțelege o boabă de sârbă și nu știe ce se întâmplă. După ce controlorul (un tânăr dealtfel) m-a întrebat de zece ori unde mi-e biletul iar eu îi răspundeam cu „Je ne vous comprends pas,” tot vagonul de tramvai se uita la mine ca la circ. La un moment dat cineva mi-a dat și un bilet necompostat numai să terminăm odată cu bâlciul dar controlorul nu a acceptat așa ceva și de acum îmi cerea pașaportul să-mi scrie amenda iar eu parcă de prost mă încăpățânam mai tare să mă fac că nu înțeleg ce vrea. Cu prima ocazie când s-a deschis ușa tramvaiului am sărit, dar hopa că-l văd pe tip că fuge și el după mine. În acea clipă singurul gând care-mi trecea prin minte era cum și în ce fel îmi voi încasa bătaia, dar din fericire cealaltă controloare a coborât și ea și l-a oprit asta numai după ce tipul mi-a trântit o înjurătură sănătoasă, un  „peechka-ti materina.”
Cam așa s-a terminat ultima zi în Belgrad iar a doua zi am plecat ambii spre Sarajevo, o altă zi, o altă aventură.

Piața din cartierul lui Nenad.

Vânzător de vechituri pe străzile Belgradului.

Fortăreața Kalemegdan.

Biserică situată în interiorul fortăreței Kalemegdan.

Candelabru cu gloanțe.

Țiganul violonist căruia îi făceam poză când am fost prins fără bilet.

 

Comentarii

comentarii


Susține #CycleTheAmericas în timp ce ești în vacanță!

Când călătoresti, poți cumpăra serviciile turistice de la tour-operatorul WISE.travel, urmând că 4% din valoarea achizițiilor să fie donate automat de WISE către expediția #CycleTheAmericas. În plus, alți 4% vor susține o organizație umanitară din România, fără costuri suplimentare pentru tine.

Este de ajuns să te înregistrezi prin banner-ul de mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.