Calatorii si Expeditii

zoom
No comments

Ascensiunea pe vârful Orizaba (5631 m), cel mai înalt vulcan al Americii de Nord

În această expediție prin Americi mi-am dorit ca în afară de pedalarea celor două continente, să-mi continui și un proiect mai vechi început în vara lui 2014 când am urcat cel mai înalt vulcan al Asiei, Damavand (5671 m). Proiectul se numește „Seven Volcanic Summits” și presupune ascensiunea celor mai înalte 7 vârfuri vulcanice ale Terrei (cel mai înalt vârf de pe fiecare continent). Așa că am făcut tot posibilul să-mi fac drum și până la Orizaba (5631 m), cel mai înalt vulcan al Americii de Nord cu gândul să-l urc, să mai adaug un vulcan la lista celor urcați și să las puțin bicicleta pentru o drumeție pe cinste.

El Pico de Orizaba este situat în apropierea orașului cu același nume, la granița a două state mexicane, Veracruz și Puebla. Totuși orășelul de referință pentru ruta sudică pe care am ales să-l urc este Atzitzintla situat la 2660 de m altitudine.

Pedalând din Puebla spre Atzitzintla am părăsit autostrada și am făcut un ocol pe una din șoselele secundare ca să mă bucur puțin și de peisajul rural. Partea nasoală în Mexic e că rutele secundare (carreteras libres) sunt extrem de înguste și aglomerate, mulți șoferi (de camion) nevrând să plătească taxa de autostradă, preferă să se înghesuie pe acestea. De aia și aleg să merg de multe ori pe autostradă între marile orașe de aici din Mexic. E mult mai largă și mult mai goală. De data asta am zis totuși că vreau să văd ceva mai frumos, chiar cu riscul de a fi aruncat în afara carosabilului (nu de puține ori am fost cât pe ce pe aceste șosele).

Nu port la mine întreg echipamentul de munte fiindcă ar fi aiurea să car după mine așa ceva la un drum de 24.000 de km pe bicicletă. În afara unei perechi de ghete de 3 sezoane și câteva straturi mai groase nu aveam mai nimic la mine și știam că trebuie să închiriez niște colțari, un piolet, un rucsac și eventual ceva mănuși mai bune. În Acotzingo, primul orășel de pe ruta secundară am întâlnit niște băieți care mi-au recomandat să merg la primarul orașului Atzitzintla de la baza Orizabei că m-o ajuta el cu echipamentul așa că a doua zi am luat-o liniștit spre Atztzintla bazându-mă pe pila dată de băieți.

Drumul urcă și coboară distanțe lunguțe, șerpuind crestele din apropierea Orizabei. În orășelul El Seco fac dreapta și nu după mult timp îmi apare în față El Pico de Orizaba cu maiestoasa lui creastă nordică acoperită de zăpadă. Încă 30 de km de urcuș și coborâș pe cinste și pe seară am ajuns în Atzitzintla, punctul de plecare pentru oricine vrea să urce ruta sudică.

Ajuns în Atzintzintla m-am dus țintă în centru orășelului unde e primăria și poliția locală. Primăria era închisă la ora aia dar cum băieții de la poliție au program 24/24 am intrat la ei să-i întreb una alta și să-i rog să mă găzduiască peste noapte. Nu mică mi-a fost mirarea când mi-au oferit o celulă. Inițial am râs dar după am acceptat să-mi pun izoprenul și sacul de dormit acolo. Mi-am zis că o fi și asta o experiență în plus la aventura prin Americi. În plus aveam și pază 24/24 gratis care e mare lucru în Mexic unde am fost deja „operat” de un telefon. Între timp aflu de la polițiști că primarul nu are nici un echipament dar că mă ajută ei să dau peste cineva care are așa ceva. Zis și făcut, găsesc prin polițiști un localnic care-mi împrumută un rucsac arhaic cu frame metalic și un piolet. În rest îmi spune că nu am nevoie de crampoane, ruta sudică fiind aproape lipsită de zăpadă.

După o noapte la răcoare sub paza polițiștilor de gardă și o odihnă pe cinste mi-am petrecut ziua explorând micul orășel și așteptându-mi amicul britanic, Alasdair. Pe Alasdair l-am întâlnit în ciudad Juarez cu mai bine de 2 luni în urmă când am intrat în Mexic, el călătorind de ani buni prin diverse colțuri ale lumii. Știam că e și el pasionat de munte și e prin zona asta a Mexicului și deși am vrut inițial să urc singur Orizaba mi-am zis că ar fi totuși mai bine să-l urc în compania unui alt prieten al muntelui.

Mi-am împachetat totul, am lăsat bicicleta în siguranță la localnicul care-mi furnizase rucsacul și pioletul, am cumpărat ceva merinde pentru drum și l-am așteptat pe Alasdair care a apărut și el pe seară. După încă o noapte dormită la răcoare, de data asta în compania lui Alasdair am pornit a doua zi spre vârf.

Din Atztitzintla am plecat la prânz spre următorul orășel și ultimul de pe rută, Texmalaquilla situat la 3200 de m altitudine. În mod normal ai putea să urci cu mașina până la 4400 de m dar una la mână nu sunt multe mașini care urcă și doi la mână îți cer destul de mult pentru un astfel de drum (în jur de 900 de pesos – 50$ USD) așa că am luat-o la pas. După aprox. 5 ore la pas și 10 km de mers din Texmalaquilla, am ajuns la primul refugiu de la 4000 de m la care este recomandat să faci o primă pauză de o zi în drum spre vârf pentru aclimatizare. Cum ne simțeam încă în putere și ne pusesem în cap să facem vârful în 2 zile am pornit direct spre al doilea refugiu de la 4660 m.

Ușor, ușor pașii ne devin din ce în ce mai greoi și altitudinea își face simțită prezența. Încep să am o ușoară durere de cap. Iau o aspirină și continui. Între timp se lasă noaptea și se așterne și o ceață groasă prin care răzbatem cu greu. După 4 ore de mers cu multe pauze și alți 7 km zărim al doilea refugiu. Înăuntru găsim alți 3 drumeți mexicani veniți și ei pentru hiking în zonă. Înfulecăm ceva rapid și ne culcăm.

Noaptea nu a fost una foarte odihnitoare. De la efort și altitudine am avut frisoane ca la febră și o durere destul de semnificativă de cap. Nu mai zic că erau în refugiu și șoareci care mi-au jucat toată noaptea pe lângă sacul de dormit. Când ne-a sunat ceasul la ora 5:00 AM n-am fost nici unul capabili să ne trezim. Abia după 2 cafele și încă două ore scurse ne-am ridicat de-a binelea să atacăm ultima bucată de aprox. 1000 de m spre vârf.

Din al doilea refugiu până pe vârful de 5631 m nu cred să fie mai mult de 5 km. Totuși cei 1000 de m diferență consistă într-o pantă extrem de abruptă, iar de la a doua jumătate în sus e grohotiș care pe alocuri este acoperit cu strat subțire de zăpadă. Un pas greșit e tot ce te desparte de o cădere semnificativă. Urcăm ușor, cu multe pauze. La fiecare mișcare mai susținută mă ia cu durere de cap. Mai iau o aspirină și mă simt mai bine. Se vede că nu am trecut printr-o aclimatizare ca la carte dar îi dăm înainte.

Luând-o spre stânga, la un moment dat pierdem ruta. Nici vorbă de vreun marcaj. Mă ia cu puțină panică pe grohotiș și înaintez puțin câte puțin înfingând cât pot de bine capătul ascuțit al pioletului. Ne apropiem de creastă. Nu știam cât mai e de acolo până pe vârf dar odată depășită tot ce ne mai despărțea de vârful vulcanic erau 50 de m de urcuș lejer. După atâta efort combinat cu răul de altitudine și panica de a fi greșit traseul ne cuprinde un sentiment de bucurie și reușită și pășim într-un final la orele 13:20 pe vârful lipsit de zăpadă. Petrecem vreo 20 de min făcându-ne poze și admirând craterul vulcanului după care o luăm repejor înapoi pe același grohotiș. Pentru mine era o a doua experiență pe un vârf de peste 5000 de m și al doilea vulcan urcat din circuitul celor 7. Pentru Alasdair prima ascensiune la o astfel de altitudine.

Nici la coborâre nu ne dăm foarte bine seama pe unde ar fi ruta deci avem din nou de furcă cu grohotișul și pietrele care ne fug de sub picioare dar reușim în 2 ore să revenim teferi și nevătămați la al doilea refugiu. De acolo din nou, drum de 17 km până în Texmalaquilla, neavând altă opțiune. Am ajuns pe seară în Texmalaquilla, extenuați, eu cu cu bășici semnificative pe talpa piciorului drept dar extrem de fericiți. Am reușit să urcăm cel mai înalt vulcan al Americii de Nord și cel de-al treilea vârf al continentului în doar 2 zile. Următoarea zi am petrecut-o în Atzitzintla să mă refac înainte de-a mă întoarce la pedalat.

De aici drumul meu pe bicicletă continuă spre sud, mereu spre sud iar Orizaba rămâne una din cele mai frumoase aventuri în cadrul marii aventuri.

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să susțineți expediția în premieră națională de traversare a Americilor pe bicicletă #cycletheamericas puteți face o donație accesând link-ul PayPal de mai jos.


Parteneri logisticiParteneriLogistici_Blog

Comentarii

comentarii


Susține #CycleTheAmericas în timp ce ești în vacanță!

Când călătoresti, poți cumpăra serviciile turistice de la tour-operatorul WISE.travel, urmând că 4% din valoarea achizițiilor să fie donate automat de WISE către expediția #CycleTheAmericas. În plus, alți 4% vor susține o organizație umanitară din România, fără costuri suplimentare pentru tine.

Este de ajuns să te înregistrezi prin banner-ul de mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.